Democratii isi inventariaza, stupefiati, infrangerile. Au pierdut pe linie, intr-o singura zi, bataliile pentru Casa Alba, Senat si Camera Reprezentantilor. In ultimele zece alegeri prezidentiale, au fost infranti de sapte ori. Au, acum, cel mai mic "regiment" in Camera Reprezentantilor din 1948 incoace si cel mai mic numar de senatori de dupa 1930. Ce se intampla cu partidul presedintelui Roosevelt si al presedintelui Kennedy?

Ziua de 2 noiembrie a inceput minunat. Se anunta un record de participare la vot, iar asta e de obicei o veste buna pentru democrati. John Kerry, senatorul de Massachusetts, reusise sa faca o figura buna in dezbaterile cu George W. Bush, care pierduse la alegerile din 2000 votul popular, desi castigase, in defavoarea lui Al Gore, votul electorilor. Pentru prima data, democratii aveau tot ce le trebuia: unitate, bani, organizare si un adversar republican suficient de slab pentru a castiga Casa Alba si pentru a-si mentine, cel putin, numarul de locuri atat in Senat cat si in Camera Reprezentantilor.

Dar s-a intamplat ca dezastrul din 2004 sa fie chiar mai mare, pentru democrati, decat cel din 2000. Nu le-a mai ramas nici macar satisfactia unei infrangeri controversate. Dupa patru ani la Casa Alba, doua razboaie si un deficit bugetar de proportii istorice, George W. Bush nu numai ca a castigat votul electorilor mai clar ca in 2000, dar a obtinut si cu 3,5 milioane mai multe voturi decat contracandidatul sau. 

Senatorul Tom Daschle, liderul democratilor, a pierdut si el alegerile care au avut loc tot la 2 noiembrie pentru o treime din locurile din Senat. E pentru prima data in ultimii 50 de ani cand un lider de partid e eliminat din Congres. In urma votului, Washingtonul pierde unul dintre cele mai familiare figuri ale ultimului deceniu. Tom Daschle, in varsta de 56 de ani, a condus Partidul Democrat vreme de 10 ani, cu 2 ani mai mult ca Lyndon B. Johnson. Critic fervent al Casei Albe, Daschle - a carui cariera politica de 26 de ani s-a incheiat martea trecuta - s-a numarat, alaturi de Kerry, printre potentialii oponenti ai presedintelui Bush la alegerile de anul acesta.

Unii democrati isi spun ca n-a fost, totusi, chiar atat de rau: Kerry mai avea nevoie doar de 136.000 de voturi pentru a castiga in Ohio, statul care l-ar fi putut trimite la Casa Alba. Si a obtinut, la urma urmei, 55,9 milioane de voturi - mai mult decat au obtinut vreodata si republicanul Ronald Reagan, si democratul Bill Clinton, ambii cu cate doua mandate.  Dar John Kerry n-a pierdut nici din cauza Irakului, nici a economiei si nici a terorismului. Un incredibil procent de 22% dintre votanti au citat pe primul loc in decizia de vot pozitia celor doi candidati fata de "valorile morale", in comparatie cu 20%, care au citat economia, respectiv 15% care au nominalizat razboiul din Irak. 

Candidatul democrat s-a situat, iata, intr-o tabara gresita intr-un razboi cultural pe care nimeni nu l-ar fi banuit. A militat pentru dreptul femeii la avort, s-a pronuntat pentru legalizarea casatoriilor intre homosexuali si pentru finantarea, din bugetul federal, a cercetarilor pe celule stem, extrase din embrioni umani. Formidabila mobilizare a electoratului conservator, profund religios, a facut de data aceasta diferenta. Dintre cei care au citat ca argument decisiv pentru vot valorile morale, patru cincimi au votat cu Bush; la fel au facut 56% dintre catolici, desi John Kerry e primul catolic nominalizat pentru Casa Alba de la John F. Kennedy incoace. Tot cu Bush a votat, de altfel, intregul sud: dintre cele 11 state ale vechii confederatii - care aduc, in total, 153 de voturi ale electorilor - democratii nu au castigat nici unul. Cum poti castiga cele 270 de voturi ale electorilor de care ai nevoie pentru a ajunge la Casa Alba, se intreaba acum democratii, cand pierzi in fata adversarilor nu un stat-doua, ci o intreaga regiune?

Multe au fost intrebarile pe care democratii si le-au pus miercuri, 3 noiembrie, cand devenise clar ca n-a mai ramas nimic de asteptat sau de contestat. Vor urma, fara indoiala, dezbateri interne pe marginea multor subiecte, de la ideologie la tacticile pe teren sau la calitatile pe care trebuie sa le aiba un candidat pentru a castiga. Pentru ca esecurile democratilor au fost, in mare parte, de tactica - republicanii au stiut mai bine sa foloseasca cu succes infrastructura organizatiilor religioase pentru a-si mobiliza electoratul. 

Miercurea trecuta, Partidul Democrat parea sa-l caute pe Dumnezeu sau macar sa gaseasca o cale de a putea vorbi despre el. Isi propunea sa petreaca mai putin timp la Hollywood si mai mult in biserici. "Trebuie sa reconstruim partidul din tarana. Pentru asta va fi nevoie sa curga sange, sa ne regandim si substanta, si stilul", spune Douglas Sosnik, fost consilier al presedintelui Bill Clinton. 

Cu cine va defila partidul in 2008? Infrangerea lui John Kerry si a senatorului Tom Daschle a propulsat-o pe Hillary Clinton, in prezent senator de New York, in topul celor mai influenti oficiali alesi ai Partidului Democrat. Ea ramane - spun strategii partidului - drept singurul candidat plauzibil, in acest moment, pentru o nominalizare. Dar, desi e intr-o pozitie de exceptie pentru alegerile din 2008, Hillary Clinton are doua mari probleme. Prima ar fi ca e o figura care polarizeaza, nu unifica. Cei care au antipatizat-o ca Prima Doamna o vor antipatiza si daca va candida pentru Casa Alba. A doua problema e ca in 2006, Hillary va cere din nou votul newyorkezilor, pe care va trebui sa-i convinga ca nu va parasi Senatul inainte de a-si incheia mandatul, nici macar pentru Casa Alba. Si, in plus, o "nordista" cu vederi liberale ar fi cu totul nepotrivita pentru cucerirea unui sud conservator, monopolizat in ultimii ani de republicani.  

Analistii spun ca pentru a se reinventa, Partidul Democrat trebuie sa iasa din Washington si sa-si caute o noua generatie de lideri. Sa-si valorifice mai mult guvernatorii, de exemplu. 

Cu John Kerry, democratii au castigat, totusi, 55,9 milioane de votanti. Cateva sute, poate mii, l-au asteptat la 3 noiembrie la Boston, in sala Faneuil, dupa ce devenise clar ca batalia fusese definitiv pierduta. Erau coplesiti de tristete, epuizati de maratonul campaniei, dezamagiti, convinsi, totusi, ca optasera corect. In lunile trecute, in lungile si electrizantele mitinguri electorale, Kerry obisnuia sa povesteasca oamenilor despre un american care-i trimisese un biletel pe care statea scris: "Domnule senator, va tinem noi spatele!". O promisiune pe care orice soldat stie s-o pretuiasca. Ideea era ca, atunci cand va ajunge la Casa Alba, Kerry avea sa le spuna si el americanilor: "Acum va tin eu spatele!". 

In seara in care a intrat, invins, in Faneuil Hall, John Kerry si-a privit alegatorii. Unii inca mai strigau slogane anti-Bush, refuzand sa accepte infrangerea. Altii plangeau. Un barbat tinea o pancarta cu "Kerry, 2008". Altul scrisese, simplu, "Thank you, John Kerry". Si inainte ca senatorul sa poata rosti vreun cuvant, din multime s-a ridicat o voce: "Noi inca va mai tinem spatele!". Kerry a tacut, a inghitit si s-a luptat sa-si opreasca lacrimile.  Exista, inca, 55,9 de milioane de americani care tin spatele democratilor. E un bun inceput.