Uniforma şcolară ar putea redeveni obligatorie

Autor: Departamentul Politic Postat la 29 decembrie 2015 106 afişări

Elevii din învăţământul preşcolar şi preuniversitar de stat şi privat ar putea fi obligaţi să poarte uniforme, potrivit unei iniţiative legislative depuse de un grup de deputaţi PSD care spun că vor evitarea situaţiilor "în care fetiţele care poartă fuste scurte atrag privirile băieţilor".

Proiectul de lege modifică Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Potrivit iniţiativei, modelele uniformelor şi semnele distinctive se stabilesc de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ împreună cu consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor.

Elevilor care provin din familii cu venituri reduse li se pot acorda, la cerere, burse de ajutor social pentru achiziţionarea acestor uniforme, stipulează proiectul.

În expunerea de motive, iniţiatorii argumentează că implementare acestei măsuri conduce la prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, la impunerea "unei anumite discipline, respect şi bun gust", la evitarea ''discriminării dintre elevii săraci şi cei care provin din familii înstărite'', la promovarea egalităţii de şanse şi la "menţinerea decenţei, evitându-se situaţiile în care fetiţele care poartă fuste scurte atrag privirile băieţilor din clasă sau din şcoală".

Un alt "beneficiu" invocat de parlamentari este "aspectul uniform al clasei prin faptul că elevii poartă acelaşi model şi culoare indiferent de sex". "În ultimii 25 de ani s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi prin situaţia lor financiară. O parte din cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci", mai afirmă iniţiatorii în expunerea de motive.

Proiectul a fost înaintat conducerii Camerei Deputaţilor de deputatul PSD de Argeş Cătălin Marian Rădulescu, fiind semnat de alţi 13 aleşi. Senatul este prima cameră sesizată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PARLAMENT,
UNIFORME,
/actualitate/uniforma-scolara-ar-putea-redeveni-obligatorie-14939841
14939841
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.