Utilizarea cardului de sănătate, obligatorie din 1 februarie
Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.
Data de 1 februarie este, de altfel, cea menţionată în mai multe rânduri de autorităţi ca fiind cea mai probabilă pentru introducerea acestei obligativităţi.
"Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se face începând cu 1 februarie 2015", se arată în proiectul de HG.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până la 1 februarie se face iniţierea cardurilor, de către medicii de familie, astfel încât acestea să devină active.
Acelaşi proiect de act normativ prevede că asiguratul va suporta costurile fabricării şi distribuirii cardului în cazul în care acesta îi este furat ori se deteriorează sau se pierde. Acelaşi lucru este valabil în cazul modificării datelor personale de identificare. "Asiguratul suportă contravaloarea cardului national, precum si cheltuielile aferente distributiei acestuia, în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum şi în situaţia modificării datelor personale de identificare", se precizează în proiect.
Eliberarea unui nou card naţional se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana respectiva. Până la eliberarea noului card, acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de casele de asigurări de sănătate, mai prevede proiectul.
Distribuirea cardurilor de sănătate a început la 19 septembrie, primele ajungând la asiguraţii din Capitală.
Preşedintele CNAS spunea anul trecut, la 15 decembrie, că aproximativ 12,5 milioane de carduri au ajuns la asiguraţi şi peste 120.000 dintre ele au fost deja activate.
Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.
Potrivit Legii sănătăţii nr. 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul lui 2007, însă a fost amânat până în 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfârşitul lui 2012, în judeţul Arad. Din iunie 2014, în cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienţi din 79 de centre private, care fac dializă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro