Cu mai putin de o saptamana inainte ca fondul de hedging Amaranth Advisers sa le spuna investitorilor ca a pierdut miliarde de dolari, Charles H. Winkler, directorul de operatiuni (chief operating officer) al fondului, degusta un pahar de vin australian la o cina in restaurantul Four Seasons din New York cu o mana de manageri ai altor importante fonduri de hedging. Parand relaxat si afabil in acea seara de 12 septembrie, Charles H. Winkler a spus ca Amaranth, un fond de 9,2 miliarde de dolari, inregistra randamente de peste 25% pe an, potrivit unui participant.

Doua zile mai tarziu, Charles H. Winkler era la Pierre, unul dintre cele mai elegante hoteluri din Manhattan, vorbind despre Amaranth cu potentiali investitori la conferinta de toamna a fondurilor de hedging si forumul educational organizate de Goldman Sachs. Un fel de speed-dating* pentru capitalisti, in cadrul evenimentului mici grupuri de investitori treceau de la o masa la alta, ascultandu-i pe managerii care-si descriau cu iuteala strategiile, raspundeau la cateva intrebari dupa care se mutau la urmatorul set de investitori. Iar Charles H. Winkler s-a numarat printre acei manageri si transmitea cam acelasi mesaj pe care-l formulase si la inceputul saptamanii, dupa cum a relatat un martor: Amaranth crescuse cu 25%.

Chiar in acea zi, Amaranth pierdea 560 de milioane de dolari pe gazele naturale, accelerand pierderile pe care firma le suferise toata saptamana, a spus pe 22 septembrie intr-o teleconferinta Nicholas Maounis, fondatorul Amaranth Advisers.

Pe 14 septembrie, fondul isi vindea parti din portofoliu - actiuni, imprumuturi si obligatiuni - pentru a indeplini cererile bancilor de a returna banii pe care-i imprumutase pentru anumite tranzactii. In ziua urmatoare, Amaranth convoca reprezentantii catorva banci de top de pe Wall Street si ii invita in weeekend la birourile sale din Greenwich, Connecticut. Portofoliul energetic si alte plasamente erau scoase la vanzare, firma cautand probabil un imprumut pe termen scurt sau eventual o infuzie de capital.

Amaranth, unul dintre cele mai fierbinti fonduri de hedging din ultimii ani, incepuse sa se topeasca. Ce a urmat a fost atat descurajant, cat si implacabil: investitorii au urmarit exasperati cum sase miliarde de dolari s-au evaporat, in vreme ce piata a clipit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Intr-adevar, ce a fost extraordinar in prabusirea Amaranth a fost cat de putine valuri a facut, spre deosebire de cvasi-colapsul unui alt fond de hedging, Long-Term Capital Management, in 1998. Povestea lui Amaranth este cea a unei firme care s-a mandrit cu managementul superior al riscului, dupa care a riscat totul in piete pe care toata lumea le stia volatile. Fondul nu a ingenuncheat piata, cum a facut-o prabusirea Long-Term Capital; piata a fost cea care a ingenuncheat Amaranth.

"Cateodata si «foarte-improbabilul» se intampla", le-a spus investitorilor Maounis in teleconferinta. "Asta s-a intamplat in septembrie." Prabusirea confirma ceea ce multi din industria fondurilor de hedging stiu, dar ignora poate prea des: sa-ti risti casa la pariu e un lucru care poate sa-ti aduca randamente de invidiat; dar poti la fel de bine si sa ramai fara casa. La teleconferinta, Maounis a promis o revenire, spunand ca Amaranth ramane in continuare in carti.

"Am pierdut o gramada din banii nostri luna asta", a spus el. "Am pierdut inca si mai multi din ai vostri. Ne pare rau ca ne-am pierdut banii. Ne pare si mai rau ca v-am pierdut si voua banii." Maounis a promis ca va incerca sa castige din nou adeziunea si increderea investitorilor.

E posibil ca Charles Winkler de la Amaranth, un fost avocat foarte respectat, sa fi facut cel mai bun lucru pentru investitori: mentinerea unei aparente "cool", tocmai pentru a nu declansa acel gen de panica ce poate cu usurinta dobori orice institutie financiara. Prin intermediul unui purtator de cuvant, Winkler a refuzat sa comenteze. Dar investitorii, incapabili sa isi recupereze banii si zguduiti de evenimentele lunii, se gandesc deja daca pariul cu energia a fost prea mare si se intreaba in ce masura promisiunile fondului cu privire la managementul eficient al riscului au fost nefondate.

"Cand un fond de hedging se prabuseste, cauti reprezentarile eronate facute de manager in fata investitorilor, reprezentari care pot lua forma evaluarilor gresite, cauti reprezentarile gresite privind strategiile, modelele sau concentrarile", spune Scott M. Berman, avocat la Friedman Kaplan Seiler & Adelman, care reprezinta doi investitori care nu exclud posibilitatea de a cere daune de la Amaranth.

Comisia care reglementeaza piata de capital in Statele Unite (Securities Exchange Comission - SEC) a inceput deja o investigatie pentru a determina in ce masura Amaranth Investors a indus in eroare investitorii sau institutiile financiare.

Nu e exclus ca Amaranth sa aiba o oarecare protectie in fata acuzatiilor ca nu s-a tinut de propria strategie: este un "multi-strategy fund", asta insemnand ca avea multiple strategii de a face bani, dar si libertatea de a transfera capitalul in zonele cu cel mai mare potential de castig. Diversificarea strategiilor a fost, in sine, o metoda de protectie: cand o piata se ducea in jos, altele puteau amortiza socul. Cand Amaranth a vazut in gazele naturale o oportunitate, a aruncat bani in piata.

I-a mers o perioada, dar fondul nu a reusit sa iasa cand ar fi trebuit. S-a dovedit Amaranth oportunist - cum ar trebui sa fie fondurile cu strategii multiple - sau s-a dovedit incapatanat, nediversificandu-si portofoliul?

Curajul fondului a fost testat pe piata in scadere din 2002. Cand indicii importanti au scazut cu 17% sau chiar mai mult in acel an, Amaranth Partners, unul dintre fondurile de top ale companiei, a adus un randament de 11,33%, potrivit materialelor de marketing - lasand in urma majoritatea fondurilor de hedging, care au cazut cu 1,5%, potrivit Hedge Fund Research din Chicago.

In cei doi ani care au urmat, Amaranth a produs profituri consistente, daca nu chiar spectaculoase, aratand ca face ceea ce fondurile de hedging ar trebui sa faca: se protejeaza pe ele insele de fluctuatiile pietei. Anul 2005 a fost unul dificil pentru multe fonduri de hedging. Dar Amaranth a oferit rentabilitati de peste 18%, surclasand de departe avansul de 4,91% (inclusiv dividende) al indicelui Standard & Poor’s si majoritatea fondurilor de hedging, care au castigat in medie 6,16%. Amaranth a avut o arma secreta in panoplie: un trader de 32 de ani pe nume Brian Hunter. Hunter venea de la Deutsche Bank, unde condusese departamentul de tranzactii cu gaze naturale. Potrivit unui proces pe care l-a intentat mai tarziu bancii, Hunter a adus de unul singur 52 de milioane de dolari bancii in 2002 si 40 de milioane de dolari in 2003. Dar preturile de pe piata de gaze naturale s-au prabusit in decembrie, stergand multe din castigurile bancii, iar Deutsche Bank nu i-a mai dat nici un bonus. Hunter a fost retrogradat si a dat in judecata banca pentru a-si primi bonusul. Deutsche Bank a trimis un raspuns in care neaga majoritatea acuzatiilor; un purtator de cuvant al bancii a refuzat sa comenteze subiectul.

Hunter a fost el insusi "un activ fierbinte". SAC Capital, un alt hedge fund renumit pentru profiturile sale de exceptie, a incercat sa-l atraga pe Hunter in aprilie 2005. Nicholas Maounis l-a convins sa ramana, iar investitorii au fost asigurati ca Hunter va juca un rol semnificativ in cadrul firmei.

Nu e nici un secret ca profiturile fondului veneau in special din energie. Pana pe 30 iunie, fondurile Amaranth crescusera cu 20% si chiar peste, iar castigurile din energie insemnau 78% din randamentul total.

Potrivit lui Maounis, profiturile din tranzactiile cu bunuri si cu energie au adus 1,26 de miliarde de dolari in 2005 si din ianuarie si pana in august adusesera 2,17 miliarde de dolari - aproape jumatate din suma fiind obtinuta din iunie pana in august.

In vreme ce cifrele din iunie aratau bine, investitorii ar fi trebuit totusi sa se ingrijoreze: fondul cazuse cu peste 10% in mai din cauza volatilitatii din pietele de energie. Rezultatele spectaculoase din aprilie si iunie acopereau scaderea, dar mesajul era clar: fondul Amaranth facea pariuri mari.

In iulie, Amaranth a abordat acele ingrijorari in mesajul lunar catre investitori, promitand ce le spusese in fata multor investitori: ca va reduce riscul. "In timp ce tintim pentru o mai mica concentrare pe gazul natural in viitor, credem ca oportunitatile din piata gazelor naturale raman atractive si continuam sa pastram plasamente unde credem ca valorile de baza sunt deconectate de preturile din viitor", scria fondul. Un numar de investitori afirma ca li s-ar fi spus ca pariurile pe energie au fost diminuate.

Pe 22 septembrie, Maounis a readus in discutie acele ingrijorari, spunand la teleconferinta ca Amaranth a fost de acord sa-si reduca riscurile in functie de oportunitati, in loc sa vanda doar de dragul de a vinde, asta insemnand ca niciodata nu a avut de gand sa iasa repede de pe piata.

Problema lui Amaranth s-a dovedit a fi una prea familiara institutiilor financiare: lichiditatea. Hunter a pariat ca diferenta dintre cotatiile futures ale gazelor naturale pentru martie 2007 si aprilie 2007 va creste. De fapt, a scazut dramatic. Hunter nu a putut sa-si vanda plasamentele. Altii din piata au vazut ca pariul lui era gresit, ca pierdea bani si au continuat sa parieze impotriva pietei, impingand preturile in jos. "Nu am fost in stare sa acoperim expunerea pe pietele publice", a spus Maounis.

Odata ce cursul a devenit potrivnic, Amaranth a fost prins la mijloc: vanzand intr-o piata in scadere, zbatandu-se sa rezolve cererile creditorilor nervosi de a-si suplimenta depozitele**, blocat intr-o pozitie din piata unde - ca sa folosim o expresie uzuala de pe Wall Street - "esti sfasiat in bucati". "Daca oamenii vad teama in piata, ei forteaza mana celui care fuge din piata", spune Charles Sanchez, vicepresedinte pentru piete de energie la Gelber & Associates, o firma de consultanta in energie din Houston.

Intr-un efort de a atenua efectele tranzactiilor, Amaranth a convocat cateva banci in urma cu doua weekend-uri. Fondul trebuia sa obtina bani pentru a-si suplimenta depozitele - imprumuturi de la banci - si trebuia sa vanda plasamentele in energie pentru a preveni alte sangerari. Intr-un weekend glorios, parcarea de la biroul Amaranth era plina de SUV-uri, Mercedes-uri si un Ferrari rosu cu "Wall Street" pe placutele de inmatriculare. Camara Amaranth era saraca: oaspetilor li s-au servit Mountain Dew dietetic si biscuiti cu crema Pop Tarts. Amaranth aproape ca vanduse plasamentele catre doi ofertanti, dar intelegerile au picat. Pana pe 19 septembrie, bancile i-au dat lui Amaranth ultimatumul: ori vinde portofoliul din energie, ori ii taie liniile de credit. Asta, spune Maounis, "ar fi dus la o crestere substantiala, daca nu totala, a pierderilor investitorilor".

Pe 20 septembrie dimineata, portofoliul a fost vandut catre J.P. Morgan si Citadel Investment Group, un alt mare fond de hedging, si investitorii au fost informati ca valoarea Amaranth a scazut cu 65-70% pentru luna in curs si cu 55-60% - adica 6,4 miliarde de dolari - pentru anul in curs. Confuzia in randul investitorilor a persistat insa si dupa teleconferinta de pe 22 septembrie.

"Ne-a lasat o gramada de intrebari fara raspuns", a spus un investitor. "S-a vorbit despre ce s-a intamplat. Dar ce-o sa se intample de-acum inainte?" Cu alte cuvinte, isi vor mai recupera investitorii banii? Amaranth are restrictii dure pentru investitorii care-si cer banii inapoi: poate bloca orice cerere de rascumparare intr-o incercare aparent alambicata de a pastra capitalul fondului.

Nicholas Maounis parea hotarat sa continue sa lupte. "Stim ca v-am zdruncinat adeziunea si increderea in noi si suntem hotarati sa facem tot ce putem sa le recastigam pe amandoua", a spus Maounis pe 22 septembrie. La nici doua saptamani, insa, Amaranth a anuntat, pe 2 octombrie, ca a angajat pe cei de la Fortress Investment Group ca sa-l ajute sa-si lichideze portofoliul. Cu trei zile inainte, fondul anuntase ca suspenda cererile de rascumparare ale clientilor pentru a vinde plasamente in valoare de circa 3 miliarde de dolari care i-au mai ramas dupa prabusirea de la inceputul lunii septembrie. Din banii care urmeaza sa fie obtinuti, ar trebui sa fie despagubiti si investitorii, insa nu se stie in ce proportie isi vor mai recupera investitiile.

Intr-o noua scrisoare trimisa investitorilor pe 29 septembrie, Maounis i-a anuntat ca fondul se preda ca urmare a numeroaselor cereri de rascumparare.