Vâlcov a întocmit planul de afaceri pentru firmele înfiinţate prin interpuşi - documente anchetatori

Autor: Departamentul Social Postat la 24 martie 2015 83 afişări

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a întocmit planul de afaceri, pe care l-a scris pe mai multe coli A4 şi în care erau menţionate estimările privind cheltuielile şi veniturile, precum şi procentele care reveneau fiecăruia pentru trei firme înfiinţate prin interpuşi, susţin anchetatorii.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, care cer un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, începând din 2011 şi până în prezent acesta a derulat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei pentru a proteja firmele SC Contis Company SRL - SC Contis Consulting Company - S.C. Millenium Tophografica, Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii şi Enero Prod SRL - S.C. City Hotel & Lounge S.R.L.

Conform documentelor anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, în luna ianuarie 2015 un om de afaceri a fost sunat de către Lucian Suşală, apropiat al fostului ministru al Finanţelor, pentru a cumpăra dreptul de folosinţă asupra Hotelului City din Slatina.

În urma întâlnirii, Lucian Suşală i-a propus omului de afaceri, denunţător în dosar, să cumpere Hotelul City, transmiţându-i că în anii anteriori au fost investiţi aproximativ 4.000.000 lei de către societăţile comerciale Camfin, Plus Confort, Bogmar şi MKS. Anchetatorii notează că, în condiţiile în care omul de afaceri dorea să evalueze, în prealabil, situaţia financiară a societăţii, a stabilit cu Lucian Suşală să fie numit întâi ca administrator, ulterior devenind şi acţionar. Cu privire la preţul tranzacţiei, s-a stabilit ca acesta să fie negociat ulterior.

În urma numirii sale ca administrator, omul de afaceri a constatat că între societăţile SGV Development şi City Hotel nu erau facturate relaţiile comerciale derulate între aceste societăţi, în sumă de 240.000 de lei, din care 150.000 de lei din contul curent al societăţii, iar 90.000 de lei aport propriu, bani pe care i-a înmânat administratorului.

Anchetatorii mai spun că Lucian Suşală l-a contactat pe omul de afaceri pentru că ştia că acesta dispune de lichidităţi care ar fi putut justifica investiţiile făcute de societăţile comerciale Camfin, Bogmar, MKS şi Plus Afmin, în mod nelegal, în sensul că aceste societăţi nu au facturat serviciile pentru SGV.

De asemenea, cu ocazia unor controale făcute de organele fiscale la S.C. Bogmar, denunţătorul a discutat cu reprezentantul firmei de contabilitate S.C. Contis Consulting, căruia i-a cerut să îi transmită lui Lucian Bogdan Timofte să nu dea explicaţii în scris organelor fiscale, mai menţionează anchetatorii.

Potrivit anchetatorilor, documentele redactate pentru cesiunea societăţii City Hotel au fost întocmite de către avocat.

În documentele citate se mai precizează că în vara anului 2011 Darius Vâlcov i-a propus unui cunoscut să înfiinţeze o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, iar pentru înfiinţarea, administrarea şi dotarea celor trei societăţi fostul ministru i-a dat acestuia, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 1.500.000 de lei, propunându-i ca după ce vor fi amortizate costurile să devină partener cu un procent de 20% la firma de cadastru şi 40% la celelalte două firme.

Anchetatorii mai spun că în timpul discuţiilor preliminare Darius Vâlcov a scris olograf, pe mai multe coli A4, un plan de afaceri în care erau menţionate estimările privind cheltuielile şi veniturile, precum şi procentele care reveneau fiecăruia în urma derulării celor trei afaceri, iar ulterior i-au fost prezentate periodic documente justificative pentru banii cheltuiţi.

Cu privire la persoanele care fac sau au făcut parte din acţionariatul societăţilor, precum şi la cele care au deţinut calitatea de administrator, Vâlcov îşi dădea acceptul în legătură cu respectivele persoane.

De asemenea, în documentele anchetatorilor se mai arată că, la indicaţia lui Darius Vâlcov, S.C. Millenium Tophografica a fost introdusă într-o asociere în participaţiune cu S.C. SGV S.R.L. şi cu S.C. City Hotel S.R.L., urmând ca această asociere în participaţiune să administreze Hotelul City din Slatina şi urmând ca 30 % din eventualul profit să revină S.C. Millenium Tophografica.

Pentru această asociere în participaţiune, la indicaţiile lui Vâlcov, care deţinea în fapt această societate, au fost viraţi 800.000 de lei.

De asemenea, în cursul anului 2011, Darius Vâlcov i-a dat persoanei care a înfiinţat aceste firme să păstreze în locuinţa sa un seif, la care fostul ministru, precum şi Lucian Suşală aveau acces după ce, în prealabil, îl sunau, iar el le permitea accesul în imobil. Anchetatorii mai spun că atunci când Vâlcov şi Suşală accesau seiful nicio altă persoană care locuia în imobil nu asista la ceea ce se întâmpla în cameră.

Conform anchetatorilor, în cursul acestui an fostul ministru al Finanţelor a mutat seiful în comuna Osica de Sus din judeţul Olt. În acest seif, Darius Vâlcov ţinea, potrivit anchetatorilor, 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei, trei lingouri de aur care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei.

DNA cere un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, în acest dosar fostul ministru al Finanţelor fiind suspectat de trafic de influenţă şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

În acest context, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al României referatul cauzei, pentru ca acesta să sesizeze Senatul, pentru a se obţine avizul necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a lui Darius Vâlcov. De asemenea, DNA a cerut şi încuviinţarea reţinerii şi arestării fostului ministru.

Acesta nu este primul aviz pe care DNA îl cere în cazul lui Vâlcov. Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Comisia juridică a Senatului nu a putut da, marţi, un vot în favoarea sau împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov, înregistrându-se egalitate, respectiv cinci voturi ”pentru” şi cinci ”împotrivă”, precum şi o abţinere. Preşedintele comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc a declarat că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei în cazul cererii DNA de reţinere şi arestarw preventivă, în cazul lui Darius Vâlcov, este negativ, plenul urmând a decide în acest caz.

Darius Vâlcov a spus că a dat o declaraţie în faţa comisiei şi că îşi va susţine nevinovăţia în plen miercuri.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost audiat la DNA, luni, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Procurorii l-au anunţat în 13 martie pe Darius Vâlcov că este urmărit penal.

Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunţat că a aprobat demisia lui şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanţelor. Vineri, după ce a discutat cu premierul, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov şi cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanţelor.

DNA arată, în referatul cauzei, că în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

"Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii", potrivit procurorilor anticorupţie.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul Minel Prina şi omul de afaceri Lucian Petruţ Suşală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit "comisionul" în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VÂLCOV,
ANCHETĂ,
/actualitate/valcov-a-intocmit-planul-de-afaceri-pentru-firmele-infiintate-prin-interpusi-documente-anchetatori-14048377
14048377
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.