Vâlcov îi răspunde lui Iohannis despre recuperarea prejudiciilor: Nici noi nu suntem mulţumiţi
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat că nu este mulţumit de gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor, de doar 10%, însă speră ca ANAF să regleze acest derapaj în cel mai scurt timp, răspunzându-i astfel preşedintelui Iohannis, care a catalogat marţi acest nivel ca inacceptabil.
"Nici noi nu suntem mulţumiţi, iar activitatea ANAF tocmai în această direcţie merge, de a intensifica atât recuperarea, cât şi creşterea veniturilor. Bineînţeles că am discuţii în permanenţă cu ANAF şi sper ca inclusiv acest derapaj constatat de domnul preşedinte să fie reglat într-un timp cât mai scurt", a declarat Vâlcov, la solicitarea presei de a prezenta un punct de vedere în legătură cu afirmaţia preşedintelui Iohannis privind recuperarea prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor.
Vâlcov a făcut declaraţia după prezentarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală în comisiile reunite de Buget-Finanţe-Bănci ale Parlamentului, de la care reprezentanţii Partidului Naţional Liberal au lipsit.
Ministrul a precizat că trebuie modificată şi legislaţia în acest domeniu, reprezentând o prioritate pentru Guvern după trimiterea celor două coduri în Parlament, la sfârşitul lunii martie.
"Imediat cum vom termina trimiterea Codului Fiscal şi a celui de Pprocedură Fiscală în Parlament la sfârşitul lunii martie, ne vom apleca pe această legislaţie, care trebuie îmbunătăţită, dar cu mare grijă, pentru a nu aluneca în derapaje extrem de mari", a adăugat Vâlcov.
Preşedintele Iohannis a afirmat marţi, în discursul susţinut la bilanţul DNA pentru anul 2014, că recuperarea prejudiciilor este "obligatorie, nu opţională pentru autorităţi", iar situaţia din prezent, cu un grad de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor de aproximativ 10%, este "inacceptabilă".
"Nu aş putea încheia acest discurs fără a mă referi la două importante chestiuni, devenite recurente în ultimul timp: recuperarea prejudiciilor şi resursele de care dispune parchetul anticorupţie. Vreau să subliniez foarte clar că recuperarea prejudiciilor este, asemenea executării pedepsei, obligatorie, nu opţională pentru autorităţile statului", a subliniat şeful statului.
Preşedintele a arătat că recuperarea prejudiciilor reflectă eficienţa luptei anticorupţie şi descurajează fenomenul.
"Situaţia din prezent - în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10% - este, pur şi simplu, inacceptabilă. De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită", a spus Iohannis.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro