Valea Fizeşului: Neştiuta „Deltă” a României
În ultimii ani, odată cu explozia informaţională, au fost descoperite şi popularizate numeroase locuri din ţara noastră în care cadrul natural nu a fost prea mult afectat de lăcomia şi distrugerile făcute de obicei de către om.

Din punct de vedere al localizării geografice, Valea Fizeşului este situată în nord-estul Câmpiei Transilvaniei. De-a lungul Văii Fizeşului este şoseaua Gherla-Ţaga-Cămăraşu, pe care se poate intra şi dinspre şoseaua Cluj-Dej şi Cluj-Reghin. În zonă se ajunge deci, relativ uşor şi practic există numeroase posibilităţi de oprire pentru observarea şi fotografierea păsărilor.

Pârâul Fizeşului a fost supus unor lucrări de baraj încă din Evul Mediu, iar în urma acestor lucrări, în lungul văii au apărut mai multe lacuri care până în preajma anului 1970 aveau aspectul unor bazine naturale, cu întinderi de stufăriş, nuferi şi mlaştini, bazine care ofereau un habitat perfect pentur numeroase vieţuitoare, în special pentru speciile de păsări de apă, clocitoare sau în tranzit. Ulterior anului 1970, bazinele naturale au fost amenajate şi sunt astăzi transformate aproape integral în iazuri piscicole.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro