Vehiculele comerciale se îndreaptă spre zona electrică
Vehiculele comerciale urmează să se adapteze la tendinţele pieţei, iar electrificarea este inevitabilă. Primul pas? Utilitara hibridă, urmată imediat de cea plug-in, adică versiunea care poate rula în mod electric şi care poate fi încărcată de la priză.
Noi vehicule electrificate, soluţiile inovatoare de conectare şi parteneriatele strategice vor creşte productivitatea şi opţiunile disponibile pentru clienţii vehiculelor comerciale Ford în Europa şi o nouă furgonetă Transit complet electrică este aşteptată pe piaţă în 2021. În plus, transportorul de persoane Tourneo Custom Plug-In Hybrid ţinteşte 50 de kilometri de autonomie pur electrică şi va fi disponibil pe piaţa locală în primul trimestru al anului viitor.
„Noua generaţie de Ford Transit este cea mai productivă şi smart lansată până acum. Vorbim de o scădere a consumului de combustibil la diesel de 7%, avem patru versiuni de putere de până la 185 CP şi gama va fi completată cu o cutie de viteze automată cu zece trepte pentru versiunile cu tracţiune spate, a spus Nick Manson, vehicle engineering manager la Transit. Gama va include şi motorizări mild-hybrid pentru dieseluri şi hibride plug-in. Cu ajutorul sistemelor mild-hybrid se obţine o economie de combustibil între 3% şi până la 8% în oraş. Sistemul permite creşterea sarcinii utile cu 80 kg în cazul versiunilor cu tracţiune spate şi 48 kg pentru cele cu tracţiune pe puntea faţă.
Noile modele dispun inclusiv de moduri diferite de condus, precum Eco, Alunecos – pentru rulare pe ud sau traseu acoperit cu gheaţă, Noroi şi Remorcă – mod care optimizează folosirea frânei de motor. Printre noile funcţii se numără senzorul de unghi mort cu funcţie de remorcă, tempomat adaptiv cu recunoaşterea semnelor rutiere, sistem de păstrare a benzii de rulare, sistem de frânare la urgenţă, asistenţă la parcare.
Noile modele vin cu sistemul FordPass Connect, cu modem de date şi hotspot cu conectivitate permanentă. Cei care deţin un IMM cu până la cinci maşini pot opta pentru sistemul FordPass Pro, prin care se poate verifica starea maşinii, nivelul combustibilului şi al AdBlue, statusul maşinii şi locaţia sa. În plus, maşinile pot fi încuiate, descuiate şi motorul pornit de la distanţă. În cazul flotelor de mari dimensiuni, există opţiunea Ford Commercial Solutions.
De ce o utilitară plug-in hybrid? Pentru că piaţa se schimbă şi există dorinţa de a reduce emisiile de noxe şi dioxid de carbon. În mediul urban există opţiunea de a nu avea niciun fel de emisii atunci când se merge în modul electric, iar în caz de urgenţă, există opţiunea utilizării motorului termic.
Bateria sistemului electric poate fi încărcată atât la priză, cât şi la frânare sau la rulare cu viteză constantă, iar motorul ecoboost joacă rol de generator. Motorul termic nu este conectat la transmisie, ci joacă doar rol de generator.
„Clienţii doresc flexibilitate, vor şi mod electric, dar şi o autonomie mare în cazul distanţelor lungi. Şi toate acestea fără vreo modificare adusă compartimentului de încărcare – 6 metri cubi capacitate şi 1.130 kg sarcină utilă, a spus Ian Porter, chief engineer la Transit PHEV.
În cazul sistemului plug-in hybrid există patru sisteme de condus – EV Auto – optimizează bateria, EV Now – modul electric, EV Later – păstrează nivelul bateriei – şi EV Charge – încarcă bateria din mers. Cu ajutorul acestui sistem, consumul mediu scade la 2,7 litri/100 km sau 60 g CO2 per kilometru.
Sistemul hibrid plug-in este instalat şi pe versiunea de pasageri – pe Tourneo Custom cu opt locuri.
În urmă cu 18 luni Ford a demarat un proiect în Londra de utilitare plug-in, în cadrul căruia 20 de maşini au rulat peste 240.000 km timp de 12 luni, iar 75% din rute au fost operate în mod electric.
Următoarele oraşe vizate de proiect sunt Köln în Germania şi Valencia în Spania. Cum arată piaţa la nivel local? În primele opt luni ale acestui an s-au livrat pe piaţa locală 14.500 de vehicule comerciale, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut – fără a lua în calcul camioanele. Ford este în continuare cel mai bine vândut brand pentru al patrulea an consecutiv.
Potrivit datelor Ford, diferenţa de preţ dintre un Transit cu motor diesel „simplu şi unul hibrid va fi de 700 de euro, diferenţă care va fi amortizată prin consumul mai redus şi valoarea reziduală mai mare. În cazul versiunii plug-in hybrid avem în plan o ofertă de leasing operaţional şi financiar, iar costul de întreţinere va fi inclus în rată.
Pe piaţa locală sistemul plug-in hybrid va fi disponibil din primăvara anului viitor.
Sistemul FordPass Pro va fi lansat în România în primul trimestru al anului viitor, când va fi integrat pe toate autvehiculele mărcii. Acestea vor dispune de modem cu router Wi-Fi şi conexiune de date printr-un abonament Vodafone.
Segmentul comercialelor cu sarcină utilă de 2 tone reprezintă aproape jumătate din volumul total, cu aproape 6.900 de unităţi, segment din care Ford are 18% cotă de piaţă, iar pe trei din cele cinci segmente ale vehiculelor comerciale Ford este pe primul loc.
„Piaţa auto locală are nevoie de un program Rabla pentru vehiculele comerciale, există o necesitate cu privire la reînnoirea parcului de utilitare. Vorbim de 78% din parcul auto naţional de utilitare care are o vechime de peste 10 ani. Programul Rabla actual nu permite achiziţia unei utilitare noi, însă prin programul Ford în urma casării vehiculului vechi poate fi obţinut un discount la o utilitară nouă, a spus Cristian Prichea, directorul general al Ford România.
Ford a fost din nou brandul de vehicule comerciale numărul 1 în Europa în 2018, al patrulea an consecutiv când compania reuşeşte această performanţă la nivelul vânzărilor anuale pe cele 20 de pieţe europene. Ford a comercializat 380.900 de maşini din gama utilitară în aceste 20 de pieţe, în creştere cu 8% faţă de anul 2017.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro