Veste EXTRAORDINARĂ pentru TINERII din Bucureşti: pot primi 30.000 de euro pentru a începe o afacere
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, că municipalitatea va lansa, în curând, un program de tip start-up pentru tineri, prin care să sprijine deschiderea unor mici afaceri de către aceştia. Spirjinul va fi în valoare de 30.000 de euro.
„Tinerii din Capitala, deci şi studenţii, vor putea aplica atât individual, cât şi în echipă cu profesorii, la programul start-up susţinut de Primăria Capitalei. Sprijinul municipal va fi în valoare de 30.000 de euro. Dezvoltarea economică a unui oraş este baza pentru dezvoltarea sa socială, administrativă şi culturală şi ştim că din ASE provin cei mai importanţi oameni de afaceri”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, la aniversarea de 105 de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice.
Edilul a mai precizat că Municipalitatea intenţionează în sprijine tinerii încă din facultate.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro