Veşti bune pentru şoferi. Se lansează o platformă care te anunţă când ţi se va strica maşina
AD Auto Total, unul dintre principalii importatori si distribuitori de piese auto din România, a dezvoltat, alături de Garrett - Advancing Motion, o platformă de mentenanţă predictivă care anunţă utilizatorii când se vor strica autovehiculele - Predyct - ajutând astfel maşinile conectate să petreacă mai mult timp pe şosea şi mai puţin timp în service. Serviciul va fi disponibil la nivel naţional prin reţeaua AD Auto Total începând de la finalul anului 2019 şi se adresează preponderent flotelor auto (transportatori de persoane sau mărfuri, societăţi de leasing operaţional sau furnizori de servicii rent-a-car).
Compania a făcut primul pas spre dezvoltarea acestui produs a în 2016, când, prin sistemul Telematrix (TMX), a început să ofere companiilor româneşti răspunsuri la problemele de gestionare a flotelor auto. Prin intermediul platformei sale de management al flotelor, AD Auto Total administrează peste 30.000 autoturisme şi autoutilitare aparţinând unor institituţii de stat sau private. Telematrix include funcții de monitorizare GPS, posibilitatea de diagnoză la distanță, în timp real, a stării tehnice a autovehiculului, oferă analiza stilului de condus şi asociere rută-șofer. Toate operaţiunile se fac de la distanţă: citiri coduri de eroare sau parametri în regim dinamic, înregistrări valori şi generare de analize grafice pe perioade predefinite. În service, personalul calificat demarează procedura de diagnoză, având posibilitatea să observe în timp real atât comportamentul vehiculului, cât şi istoricul său, în diverse condiţii de rulare. Baza de date în care sunt salvate traseele şi informaţiile rezultate din diagnoză este disponibilă clientului pe o perioadă de 2 ani.
Înglobând acum expertiza Garrett - Advancing Motion în domeniul prognozei şi diagnozei aeronautice, platforma Predyct va oferi, alături de diagnoză, şi funcţia de prognoză a defectelor asistată de inteligența artificială, adică identificarea problemelor vehiculului auto înainte ca ele să apară. Portofoliul Garrett - Advancing Motion (fostă Honeywell Transportation Systems) include monitorizarea a 85% dintre sistemele Boeing 777, înregistrând performanţe notabile (80% reducere a erorilor de diagnosticare, reducerea timpului de reparaţii la jumătate, şi 1,2 milioane de dolari economii la costurile de mentenanţă per aeronavă).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro