Vinurile româneşti, premiate de experţii internaţionali

Autor: Ioana Matei Postat la 12 noiembrie 2013 274 afişări

Vinurile româneşti vor fi puse sub lupa juraţilor străini în cadrul competiţiei Premiile de Excelenţă Vinul.Ro 2013, eveniment aflat la cea de-a cincea ediţie, care se va desfăşura la Casa Vernescu, în perioada 12-15 noiembrie. Concursul aduce la Bucureşti unii dintre cei mai mari specialisti din industria vinului la nivel internaţional, dar şi o premieră mondială pentru competiţiile de acest gen, analiza probelor incluzând şi vin cumpărat direct de la raft.

Vinurile româneşti, premiate de experţii internaţionali

Concursul Premiile de Excelenţă este singura competiţie la nivel internaţional unde se analizează şi probe cumpărate direct de la raft, de către organizatori. În afara de această secţiune dedicată vinurilor de retail, concursul mai are încă două secţiuni: una pentru vinuri non-retail şi o secţiune pentru vinurile neîmbuteliate încă, dar disponibile exclusiv către restaurante şi magazine specializate. Anul acesta în concurs au fost înscrise peste 320 de probe de vin, peste 170 dintre acestea fiind înscrise direct de producători, restul fiind achiziţionate de către organizatori direct de pe rafturile magazinelor.

Din comisiile de jurizare vor face parte unii dintre cei mai cunoscuţi specialişti la nivel internaţional, degustători şi jurnalişti de vinuri, cu o vastă experienţă în acest domeniu, care vor ocupa şi poziţia de preşedinte de juriu. Acestora li se vor alătura şi specialisti din România - somelieri, bloggeri de profil şi manageri de magazine specializate şi restaurante, persoane cu amplă influenţă în domeniul lor de activitate.

Juriul Premiilor de Excelenţă Vinul.Ro 2013 va fi prezidat de: Michel Blanc (Franţa) – directorul Sindicatului Viticultorilor din Chateauneuf du Pape, Anne Serres (Franţa) – degustător şi jurnalist al revistei Terre de Vins, Pierre Thomas (Elveţia) – jurnalist şi membru în comisiile de jurizare al mai multor concursuri internaţionale şi Ryan Opaz – comunicator, specialist în promovare şi jurat al mai multor competiţii internaţionale.

Printre obiectivele concursului „Premiile de Excelenţă Vinul.Ro” se numără promovarea vinurilor de bună calitate, încurajarea producţiei şi a consumului responsabil de vin, informarea şi educarea publicului în domeniul vinurilor şi prezentarea ultimelor tendinţe  din industrie. De asemenea, medaliile şi distincţiile câştigate în cadrul competiţiei pot reprezenta un criteriu important şi de încredere în influenţarea deciziei de cumpărare a vinurilor de către consumatori.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vinurile-romanesti-premiate-de-expertii-internationali-11669736
11669736
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.