Violeta Bulc şi Maros Sefcovici au primit aviz pozitiv în comisiile de specialitate din Parlamentul European
Comisiile de specialitate din PE au avizat pozitiv candidaturile slovenei Violeta Bulc şi slovacului Maros Sefcovici pentru Comisia Europeană, în urma unei remanieri decise de Jean-Claude Juncker, deschizând calea pentru votul de învestitură al noului Executiv european prevăzut miercuri în plen.
Principala schimbare constă în faptul că socialiştilor le-a fost atribuit cel de-al treilea post de vicepreşedinte dintre cele şapte stabilite în cadrul viitoarei Comisii Europene, în urma promovării comisarului slovac Maros Sefcovici.
"Dorim ca noua Comisie să-şi înceapă mandatul la 1 noiembrie. Nu dorim ca (Jose Manuel) Barroso să supravieţuiască în plan politic", a afirmat liderul grupului social-democrat din Parlamentul European, italianul Gianni Pittella.
Remanierea Comisiei a fost necesară după ce slovena Alenka Bratusek a fost respinsă de eurodeputaţi la audierile din comisiile de specialitate ale PE.
Social-democratul slovac Maros Sefcovici, desemnat iniţial comisar pentru Transporturi, a fost ulterior propus vicepreşedinte pentru Energie şi Climă. Portofoliul pentru Transporturi i-a fost încredinţat noii candidate slovene, liberala Violeta Bulc, vicepremier în Guvernul condus de Miro Cerar.
Noi audieri au fost organizate luni seară la Strasbourg pentru cei doi candidaţi, iar slovena Violeta Bulc şi slovacul Maros Sefcovici au primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului European. Conservatorii din Parlamentul European i-au recomandat însă slovenei Violeta Bulc "să-şi perfecţioneze cunoştinţele acumulate în doar patru zile cu privire la politica europeană în domeniul Transpoturilor".
Votul de învestitură a noii Comisii Europene urmează să se desfăşoare miercuri, conform programului stabilit, şi va fi precedat de un discurs al lui Jean-Claude Juncker, care va anunţa, cu această ocazie, programul echipei şi va face precizări în legătură cu o serie de modificări.
Ungurul Tibor Navracics va pierde, astfel, portofoliul pentru Cetăţenie, încredinţat grecului Dimitris Avramopoulos, în timp ce socialistul Frans Timmermans ar urma să primească şi domeniul dezvoltării durabile, potrivit unor surse europene.
Noul şef al Executivului european urmează, de asemenea, să precizeze cum vor fi administrate competenţele celor şapte vicepreşedinţi şi ale comisarilor pe care aceştia îi vor coordona. "În cazul unui conflict între Vladis Dombrovskis (vicepreşedinte pentru Euro) şi Pierre Moscovici (comisar pentru Afaceri Economice), eu voi decide", a afirmat Jean-Claude Juncker, într-o scrisoare trimisă preşedintelui liberalilor europeni, Guy Verhofstadt.
Noua echipă a Comisiei Europene are un profil politic mai pronunţat decât al Comisiei Barroso în exerciţiu, în condiţiile în care printre membrii săi se află trei foşti premieri (finlandezul Jyrki Katainen, letonul Valdis Dombrovskis şi estonul Andrus Ansip), doi foşti miniştri de Externe (Frans Timmermans şi italiana Federica Mogherini) şi doi foşti miniştri ai Economiei (Pierre Moscovici şi daneza Margrethe Vestager).
Noua Comisie Europeană mizează, la votul prevăzut miercuri în plenul PE, pe susţinerea celor trei mari grupuri politice din Parlament: conservatorii din PPE, socialiştii şi liberalii, aliaţi într-o amplă coaliţie şi cu majoritate în Legislativul european.
Verzii au denunţat însă "micile aranjamente între prieteni" şi a atras atenţia că acestea "fac jocul euroscepticilor în Europa". Cei 50 de eurodeputaţi ai grupului au fost îndemnaţi să voteze împotriva unei Comisii "fără convingere şi fără viziune pentru Europa", după cum a acuzat francezul Yannick Jadot.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro