VREMEA luni şi marţi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

Autor: Bogdan Stanescu Postat la 15 martie 2015 118 afişări

Luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea obişnuită pentru această dată, va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 2...3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până în jurul a 0 grade.

MARŢI

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, devenind apropiate de normele climatologice specifice perioadei. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în  estul şi sud-estul ţării înnorările se vor accentua, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea intensificări la munte, în sud-est, iar ziua şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi de la 4 grade pe litoral, până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 3 grade, mai mici în depresiuni spre -9 grade.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VREMEA,
PROGNOZA,
METEO
/actualitate/vremea-luni-si-marti-prognoza-meteo-in-tara-si-in-bucuresti-13989242
13989242
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.