Wizz Air lansează 8 noi rute din Viena, inclusiv spre Constanţa
Wizz Air anunţă lansarea, din iulie, a 8 noi rute din Viena spre Bruxelles, Tallinn, Burgas, Constanţa, Rodos, Heraklion, Zakynthos şi Marrakech. Biletele pot fi rezervate deja la preţuri ce pornesc de la 19,99 euro.
„Lansarea acestor noi rute şi dezvoltarea ulterioară a ofertei Wizz Air de la baza sa din Viena stă la baza angajamentului companiei aeriene pe termen lung de a aduce oportunităţi de călătorie din ce în ce mai accesibile călătorilor săi. Respectând toate reglementările naţionale şi internaţionale, dar şi restricţiile, prin reluarea operaţiunilor de la Viena, WIZZ a făcut posibilă călătoriile esenţiale pentru mulţi clienţi, sprijinind astfel şi reunirea familiilor”, arată compania.
Cursa Viena – Constanţa va avea loc în zilele de luni şi vineri, din 3 iulie, iar preţul biletelor porneşte de la 19,99 euro.
Celelalte curse noi anunţate de companie:
Viena – Bruxelles (Charleroi) - marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică, din 1 iulie, de la 19,99 euro
Viena – Tallinn - marţi, joi şi sâmbătă, din 2 iulie, de la 24,99 euro
Viena – Rodos - joi şi duminică, din 2 iulie, de la 29,99 euro
Viena – Heraklion - joi şi duminică, din 2 iulie, de la 29,99 euro
Viena – Burgas - luni şi vineri, din 3 iulie, de la 19,99 euro
Viena – Zakynthos - marţi şi sâmbătă, din 4 iulie, de la 29,99 euro
Viena – Marrakech - joi şi duminică, din octombrie, de la 39,99 euro
Wizz Air a anunţat recent o serie de măsuri de igienă crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi, ca urmare a programului de curăţare zilnic, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală. Fiecare pasager primeşte la intrarea în aeronavă şerveţele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless.
„Deşi călătoriile sunt în prezent restricţionate de reglementările guvernamentale, ne pregătim pentru reducerea restricţiilor pe măsură ce situaţia se îmbunătăţeşte, iar clienţii noştri pot reîncepe să călătorească. Echipa WIZZ este dedicată dezvoltării prezenţei sale la Viena şi oferă oportunităţi de călătorie din ce în ce mai accesibile din capitala Austriei. Suntem încântaţi să adăugăm astăzi opt noi conexiuni interesante, în timp ce păstrăm cele mai înalte standarde ale protocoalelor noastre de igienizare. Suntem siguri că tarifele ultra-reduse ale Wizz Air şi reţeaua de rute extraordinare vor contribui la creşterea sectorului turistic din Austria. Măsurile noastre de protecţie îmbunătăţite vor asigura cele mai bune condiţii sanitare posibile pe flota cea mai verde din Europa”, declară József Váradi, CEO-ul Wizz Air.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro