Zece ani de Business Magazin. Povestea în oameni, cifre şi analize a unui întreg ciclu economic şocant de creşteri şi căderi

Autor: Iuliana Roibu Postat la 06 octombrie 2014 116 afişări

În 2004 salariul mediu net era de 768 de lei (192 de euro) faţă de 1.760 de lei (429 de euro) acum. În 2004, un apartament de 2 camere în Vitan lângă mall era de 35000 de euro, în 2008 ajunsese la 120.000 de euro, iar acum este 62.000 de euro.

Zece ani de Business Magazin. Povestea în oameni, cifre şi analize a unui întreg ciclu economic şocant de creşteri şi căderi

Istoria revistei Business Magazin înseamnă de fapt un adevărat manual de economie, cu un întreg ciclu de creştere şi de scădere, cu sute de poveşti despre reuşite şi tot atâtea despre eşecuri.

Cei mai intenşi zece ani din istoria recentă a României au coincis cu apa­riţia, săptămână de săptămână, a revistei Busi­ness Ma­gazin.

Ca şi acum, 2004, anul în care revista a apărut, era un an electoral, de la care oamenii aşteptau o schim­ba­re radicală. Din acest punct de vedere, al nevoii unei schimbări radicale, parcă nici nu au trecut zece ani. Sunt însă peste 490 de nu­mere de revistă care atestă nu numai trecerea ultimilor zece ani, ci şi istoria lor de business, suficient de îndepărtată ca să nu ne alimenteze speranţe, dar suficient de apropiată ca să învăţăm din lecţiile ei. Economia locală a trecut în ultimii zece ani printr-un întreg ciclu de creş­tere şi de scădere. La zece ani distanţă de la prima copertă a BM, suntem din nou la începutul unui ciclu şi sperăm într-o revenire a eco­nomiei, chiar dacă nu cu forţa cu care a pornit în urmă cu zece ani.

Începuturile revistei au fost marcate de creştere economică şi de speranţe mari pentru România, dar şi de instabilitate politică şi de schim­bări sociale majore. Pe­ri­oada electorală a fost urmată de creş­te­re, de optimism, dar şi de în­do­ieli, între­bări, pro­ble­me, schimbări pe care Bu­siness Magazin le-a dez­bătut în articole de co­pertă şi care sunt mai actuale ca ni­cio­dată. „Ajunge! Apel către guver­nanţi“ a fost un titlu de copertă care aten­ţiona mediul politic despre pro­ble­mele mediului de busi­ness, iar „Ro­mânia, ţara fără cape­te“, atrăgea atenţia că schimbarea şi in­sta­bilitatea politică dăunează grav afa­ce­rilor.

Cu un mediu politic instabil şi cu o economie care creştea de la sine, viaţa oamenilor se schimba de la o zi la alta.

„România nonstop“ atră­gea atenţia asupra faptului că România s-a corporatizat şi că toată creşterea economică vine la pachet cu schimbări radicale în stilul de viaţă şi în sănătatea oamenilor. O temă similară trata şi „Fast Forward“ - „scopul inovaţiilor tehnologice, secretul carierelor reuşite, calea spre profit pare să fie economia de timp. Cine reuşeşte să ia viteză câştigă“.

Dincolo de efervescenţa de pe piaţa corporate, Business Magazin s-a uitat şi către efervescenţa din buzunarele consumatorilor, acesta fiind unul dintre cele mai fierbinţi subiecte ale anilor de dinainte de criză - creditarea şi consumul. Pentru cover story-ul din ianuarie 2006 despre pariul pe cursul valutar, cei mai mulţi bancheri estimau un curs de 34.000 pentru iunie 2006, iar în iunie întrebarea pentru decembrie era dacă leul se va devaloriza până sau mult peste 36.000 lei. „Devoratorii de credite“, o copertă din toamna lui 2006, venea în contextul avertismentelor BNR privind politica de creditare, care se înăsprise, şi explica de ce România va continua să crească pe credit; motivele aduse în discuţie erau legate de media creditelor pe cap de locuitor (de 135 de euro în România faţă de 823 de euro în statele central-europene) şi de concurenţa dintre bănci, societăţi de leasing şi de consumer finance care face creditele mai accesibile.

De la extaz la agonie în economie

Pe o piaţă care creştea accelerat, subiectele abordate de Business Magazin au vizat inclusiv strategii de adaptare la creştere, dar şi strategii inedite de creştere: „Cum faci faţă succesului“ a fost un articol de copertă care vorbea despre cum companiile trebuie să se reinventeze, să caute noutatea, să se raporteze mai puţin la competitori şi mai mult la propriile competenţe.

Păstrarea succesului era o temă delicată, mai ales pentru antreprenorii care refuzau oferte de zeci de milioane, mizând pe strategia proprie şi pe creşteri continue în urmă­torii ani. „Think Big“ a fost un articol care analiza strategiile ieşite din comun ale unor antreprenori care făceau în 2007 eforturi să lanseze cel mai mare hotel din Europa sau cea mai mare dezvoltare imobiliară de la zero dintr-o capitală europeană. Copertele din a doua parte a lui 2008 au început să menţioneze criza şi să pună întrebări. „Criza traversează oceanul. Ajunge şi la noi?“, „Cum ne schimbă viaţa criza?“, „Cine va plăti ieşirea din criză?“ au fost cele mai importante semnale de alarmă trase de Business Magazin, pe care piaţa le-a calificat de multe ori drept alarmante şi atât.

Anul 2008 rămâne de referinţă pentru oamenii de afaceri care i-au supravieţuit şi care au învăţat că businessul nu merge doar în sus sau doar în jos. 2008 a fost o lecţie de învăţare a umilinţei şi a echilibrului, care a schimbat definitiv faţa businessului din toată lumea. Ceea ce a urmat a fost o perioadă greu de digerat de către întreg mediul economic, care a trăit o nouă criză, noi încerări, noi porniri de la zero după ce scurta istorie de capitalism a României părea că îi expusese deja la toate acestea. „La ce e bun falimentul“ se întreba Business Magazin, nu retoric, pe prima copertă din 2010.

Schimbarea de paradigmă din economie s-a văzut imediat şi pe copertele Business Magazin: România îşi punea problema elitelor, a modului cum au fost cheltuiţi banii contribuabililor, dar şi a modului cum poate fi găsită şi cumpărată o locuinţă ieftină sau a modului cum oamenii se pot descurca în noua realitate economică.

A fost şi o parte bună în criză

Partea bună a crizei a fost că oamenii au început să asculte – fie de consultanţi, fie de propria intuiţie, fie de sfaturile altora. În 2010 Business Magazin a pornit seria de evenimente Meet the CEO, în cadrul cărora manageri şi oameni de afaceri povesteau despre cum au împletit cariera cu viaţa de familie, dar şi succesele anterioare crizei cu insuccesele anilor mai recenţi. Din 2010, la Meet the CEO au vorbit cele mai puternice figuri din businessul românesc, care au dat, pe lângă povestea lor, şi sfaturi pentru tinerii care vor să crească în business şi nu numai.

Din 2013, chiar dacă macroeconomic România stătea cam la fel, oamenii au început să creadă din nou în creştere – nu în revenire, ci în creştere. 2013 aducea însă şi aniversarea a cinci ani de criză şi dedica o copertă pentru cinci poveşti definitorii: un faliment, un eşec, o menţinere, o creştere şi o creştere surprinzătoare. Cam acestea au fost feţele crizei şi cam acestea sunt şi acum, după zece ani în care am analizat economia din toate unghiurile sale. Ultimii zece ani au adus veşti bune şi veşti proaste pentru orice persoană mai mult sau mai puţin implicată în business, dar ei reprezintă, pentru toţi cei care şi-au învăţat lecţiile, primii zece ani dintr-un drum pe care suntem nerăbdători să îl parcurgem.

Inovaţia înainte de toate

An după an, Business Magazin scoate la lumină 400 de oameni care stau în spatele businessurilor de success. „100 Tineri Manageri de Top“, „200 cele mai Puternice Femei în Business“, „TOP 100 Cei mai admiraţi CEO din România“ sunt cataloagele care prezintă numele care contează în mediul de afaceri românesc, cei care conduc afaceri de milioane de euro şi de care depinde mersul economiei.

Până la finalul anului, Business Magazin se va lansa într-o nouă provocare – atât pentru reprezentanţii mediului de business, cât şi pentru membrii redac­ţiei: „Catalogul celor mai inovatoare companii“. Inovaţia, un fenomen de cele mai multe ori neglijat de companiile din România, ar putea să schimbe tot ceea ce ştim despre afaceri şi despre lume în general. Iar pentru că în România trăim de cele mai multe ori cu impresia că ţara se mişcă lent, iar inovaţia este în altă parte, ne-am propus să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie.

Şi de această dată vă rugăm să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania dvs. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea în catalog şi le vom şi premia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business magazin,
10 ani,
aniversare,
poveste,
oameni
/actualitate/zece-ani-de-business-magazin-povestea-in-oameni-cifre-si-analize-a-unui-intreg-ciclu-economic-socant-de-cresteri-si-caderi-13366479
13366479
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.