În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

„Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

„Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.

„Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”