Antreprenoriat. Businessurile mici, oxigen pentru clădirile interbelice ale Bucureştiului

Autor: Alexandra Matei Postat la 13 iunie 2024 153 afişări

În centrul Capitalei, pe străzile pe care altădată era piatră cubică, dăinuie şi astăzi case care au fost martore la trecerea timpului şi care sunt acum readuse la viaţă de micii antreprenori care fac din ele un cămin pentru afacerile lor.

Clădirile şi casele vechi din Bucureşti au magia lor aparte. Arhitectura interbelică, albul prăfuit de pe pereţii exteriori şi ferestrele mari parcă ar vrea să spună poveştile de odinioară şi istoria închisă astăzi între patru pereţi. În centrul Capitalei, pe străzile pe care altădată era piatră cubică, dăinuie şi astăzi case care au fost martore la trecerea timpului şi care sunt acum readuse la viaţă de micii antreprenori care fac din ele un cămin pentru afacerile lor.

Luiza Popescu a început să scrie povestea brandului Lunica în toamna anului 2021, când a văzut un afiş pentru un spaţiu comercial din centrul Bucureştiului, aflat într-o astfel de clădire. Atunci, primul gând a fost cel legat de dragostea sa faţă de genţile de piele, iar la începutul lunii decembrie

din acelaşi an, după o investiţie de 30.000 de euro, deja se pregătea să vândă prima geantă direct din boutique-ul său stradal. „La mine povestea a fost ca un fel de magie pentru că spaţiile m-au găsit pe mine, nu eu pe ele. Eu sunt o colecţionară de vechituri şi o amatoare de obiecte mici de artă. Îmi plac foarte mult casele vechi şi nu mi-aş fi văzut magazinele decât în astfel de clădiri. Mergând pe stradă, m-a chemat spaţiul”, a povestit antreprenoarea.

Astăzi, ea are două magazine – unul în zona Piaţa Gemeni şi unul în Piaţa Amzei -, ambele deschise în clădiri interbelice. Al doilea spaţiu, spune ea, este în unul dintre cele mai vechi hanuri din Bucureşti, pe lângă care a trecut, la un moment dat, din întâmplare şi pe vitrina căruia, chiar în acel moment, se lipsea un anunţ – „de închiriat”. Pe raftul celor două magazine stau genţi de piele, pânză sau paie lucrate manual într-o fabrică artizanală din Florenţa, Italia. Locaţiile sunt închiriate, iar chiriile în zonele centrale sunt mari, spune fondatoarea brandului Lunica, însă avantajul zonelor centrale este traficul intens. Între magazinul din Piaţa Gemeni şi cel din Piaţa Amzei, afirmă ea, este o diferenţă enormă de trafic, acesta din urmă fiind mult mai central. În cele două locaţii Lunica, Luiza Popescu şi-a pus amprenta personală în ceea ce priveşte amenajarea şi a îmbinat stilul modern cu cel clasic.

„Cea mai mare provocare pentru mine este amenajarea. Vitrina este sufletul unui magazin. Dacă ea e frumoasă, te îndeamnă să păşeşti în acel magazin. Tot accentul în magazinele mele este pus pe vitrină”, a mai adăugat ea. Planul său a fost încă de la început să ajungă a cinci magazine Lunica, toate în clădiri interbelice, cu o istorie în spate, pentru că în astfel de spaţii simte că îşi desfăşoară activitatea cel mai bine. „Mergând pe stradă, mă vor găsi şi următoarele spaţii.”

Ami Amalia, un business care realizează haine tricotate pornit în urmă cu câţiva ani de antreprenoarea Amalia Săftoiu, şi-a găsit şi el locul într-o clădire interbelică, o veche prăvălie pe colţ de stradă, din zona Icoanei. Fondatoarea simţea nevoia de a crea un spaţiu fizic pentru clienţii brandului şi era dispusă atât să închirieze, cât şi să cumpere unul. Prăvălia pe colţ din perioada interbelică, aşa cum o numeşte ea, a fost disponibilă pentru cumpărare, iar tranzacţia s-a finalizat în circa două luni. Investiţia în achiziţia clădirii, în recondiţionarea ei şi în amenajare se ridică la 600.000 de euro. „Ne doream un magazin în oraş şi am vrut să aducem puţin din valoarea de altădată a Bucureştiului. Dacă ne gândim la Bucureştiul de odinioară, la spaţiile comerciale de atunci şi la acele prăvălii pe colţ de stradă cu vitrine, prin care să comunicăm vizual cu clienţii şi cu oamenii din comunitate, vedem că mai sunt foarte puţine disponibile.

Am ştiut că este foarte important pentru noi să avem un astfel de spaţiu pentru că ne-am dorit să oferim ceva nu doar clienţilor noştri, ci şi comunităţii”, a spus Amalia Săftoiu. Povestea businessului Ami Amalia a început în urmă cu circa şapte ani. La început, producţia a fost externalizată, iar clienţii erau, în mare parte, din străinătate. În 2020, fondatoarea s-a mutat în România după ce locuise mai mulţi ani peste graniţe şi a dezvoltat propriul atelier de producţie, la Oradea. Ulterior, pe măsură ce businessul a crescut, Amalia Săftoiu a investit şi în cea de-a doua fabrică, la Deva. Hainele cu eticheta Ami Amalia vor fi găzduite, din această toamnă, după cum spune ea, de noul magazin din clădirea interbelică. Interiorul, care are 130 mp, va fi renovat, faţada va fi păstrată şi restaurată, iar astfel, o altă clădire interbelică va recăpăta viaţă. „Avem Calea Victoriei, care este o poveste frumoasă şi care a revenit la viaţă. Însă, sunt mult prea puţine astfel de zone în Bucureşti. Orice capitală europeană trebuie să aibă străzi pe care te poţi plimba, cu clădiri frumoase, întreţinute, care oferă ceva comunităţilor. Trebuie să lucrăm împreună – antreprenori, autorităţi, artişti – pentru a reda viaţă clădirilor din Bucureşti”,  mai spus Amalia Săftoiu.

AlbAlb, un business cu produse de artă şi design fondat în toamna anului 2018 de antreprenoarea Cristina Olteanu, menţine vie astăzi energia unei case vechi de pe Calea Dorobanţi. Antreprenoarea a avut ocazia să găsească acest spaţiu la cineva din familie, doar că el era neamenajat şi urma să primească aprobările pentru a putea fi recondiţionată întreaga clădire. Magazinul AlbAlb se află la parterul unei clădiri interbelice şi ocupă şi primul etaj al acesteia. „Am închiriat spaţiul respectiv. Magazinul arată ca o casă, cu o scară interioară de lemn, iar camerele sunt dispuse exact aşa cum au fost construite iniţial. O bună parte din materialele şi elementele iniţiale, de când a fost construită clădirea, au fost păstrate. Oamenii care vin intră în această atmosferă interbelică, ceea ce cred că pune în valoare produsele noastre”, a povestit Cristina Olteanu. AlbAlb s-a născut din pasiunea antreprenoarei pentru artă şi design şi din dorinţa sa de a aduce creaţiile designerilor şi artiştilor români mai aproape de cei care apreciază frumosul şi creativitatea. În clădirea în care se află shopul, sunt organizate şi evenimente, cursuri sau ateliere creative. În portofoliul AlbAlb sunt astăzi produse de la zeci de designeri români şi branduri, printre care se numără căni, vase, obiecte decorative, bijuterii, îmbrăcăminte, accesorii şi genţi, dar şi diverse alte articole lucrate manual. „Spaţiul acestei clădiri interbelice chiar se potriveşte cu produsele noastre craft şi de design”, a mai adăugat Cristina Olteanu.

AlbAlb, Lunica şi Ami Amalia sunt doar câteva exemple de branduri care şi-au propus, prin deschiderea de magazine fizice, să readucă la viaţă clădiri interbelice ale Bucureştiului, un oraş în care noul şi modernul în materie de arhitectură se împleteşte cu faţadele caselor de odinioară. Micii antreprenori şi businessurile lor sunt oxigen pentru aceste bucăţi de istorie ale Bucureştiului şi readuc la viaţă case şi clădiri uitate de vreme.     ■

„Am închiriat spaţiul respectiv. Magazinul arată ca o casă, cu o scară interioară de lemn, iar camerele sunt dispuse exact aşa cum au fost construite iniţial. O bună parte din materialele şi elementele iniţiale, de când a fost construită clădirea, au fost păstrate. Oamenii care vin intră în această atmosferă interbelică, ceea ce cred că pune în valoare produsele noastre.”

Cristina Olteanu, fondatoare, AlbAlbLuiza Popescu, fondatoare, Lunica

„La mine povestea a fost ca un fel de magie pentru că spaţiile m-au găsit pe mine, nu eu pe ele. Eu sunt o colecţionară de vechituri şi o amatoare de obiecte mici de artă. Îmi plac foarte mult casele vechi şi nu mi-aş fi văzut magazinele decât în astfel de clădiri. Mergând pe stradă, m-a chemat spaţiul.”

Luiza Popescu, fondatoare, Lunica


„Ne doream un magazin în oraş şi am vrut să aducem puţin din valoarea de altădată a Bucureştiului. Dacă ne gândim la Bucureştiul de odinioară, la spaţiile comerciale de atunci şi la acele prăvălii pe colţ de stradă cu vitrine, prin care să comunicăm vizual cu clienţii şi cu oamenii din comunitate, vedem că mai sunt foarte puţine disponibile. Am ştiut că este foarte important pentru noi să avem un astfel de spaţiu pentru că ne-am dorit să oferim ceva nu doar clienţilor noştri, ci şi comunităţii.”

Amalia Săftoiu, fondatoare, Ami Amalia

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.