AU ÎNCERCAT, ANI DE-A RÂNDUL, ŞI CONIACUL, IAR ACUM O NOUĂ TĂRIE ÎNCEARCĂ SĂ-ŞI FACĂ LOC PE PIAŢĂ: armagnacul. Florence Castarède, proprietara Armagnac Castarède, considerată cea mai veche casă de profil din Franţa, spune că vânzările sunt în creştere în România şi este optimistă în privinţa evoluţiei şi pe celelalte pieţe, zeci la număr, pe care licoarea îşi face loc. Promovată de francezi ca fiind licoarea care ascunde secretul puterilor muşchetarilor, armagnacul vrea să-şi facă acum cunoscută povestea şi la noi. În lume se vând anual aproximativ nouă milioane de sticle, iar pe piaţa locală vânzările nu sar de 300.000 de euro, după cum apreciază specialiştii din domeniu. Termenul de armagnac nu se poate identifica decât cu băuturile care provin din regiunea Gasconia (mai exact din apelaţiunea Armagnac) rezultate în urma distilării o singură dată a vinului alb obţinut din recolta unui singur an. Aceasta este de fapt şi principala deosebire faţă de coniac (care se obţine prin dubla distilare a vinului roşu rezultat dintr-un cupaj de recolte din doi ani). Iar pentru cunoscători între cele două nu se poate face nicio confuzie. Plasat ca dată de apariţie în jurul anilor 1400, armagnacul a avut mai multe perioade de "glorie".

CASA CASTARÈDE, cea mai veche din Franţa, a fost fondată în 1832, iar astăzi are în proprietate 20 de hectare, dar şi două pivniţe care au rămas neschimbate încă de la inaugurare. Cea mai veche ediţie de armagnac pe care o păstrează este cea din 1888, iar "secretul" este combinaţia dintre distilat şi stejar. Cei din domeniu ştiu că literele care însoţesc armagnacul îi spun şi vârsta, iar armagnacul bătrân este mai "moale" decât cel tânăr. Dacă pe o sticlă apare precizarea VSOP înseamnă că a fost învechit minimum cinci ani, XO - minimum şase ani, iar Hors d'Age - minimum zece ani. Cei de la Castarède, ajunşi la a şasea generaţie, spun că sunt şi mai exigenţi în ceea ce priveşte învechirea şi că toate ediţiile se îmbuteliază după ce soseşte comanda şi sunt etichetate cu anul în care au fost produse.

Armagnacul se consumă de obicei după masă, din pahare speciale, dar este recomandat pentru deserturile din fructe sau împreună cu o ceaşcă de cafea. Poate fi folosit şi în bucătăria gasconă şi dă un gust diferit foie gras-ului, cârnaţilor sau cărnii flambate în armagnac. Iar dacă se adaugă şi un trabuc, tabloul este complet.

TREI ETAPE SUNT NECESARE PENTRU A PRODUCE ARMAGNACUL: vinificarea (din vinuri albe făcute din struguri cu o bună aciditate şi un conţinut mic de alcool), distilarea (se face iarna, după ce se termină fermentaţiile; aceasta trebuie să se termine înainte de 31 martie a anului următor recoltării), maturarea (când este pus în butoaie de stejar de 400 de litri). Un alt brand de armagnac, Chateau de Laubade, este vândut în România din 2007, iar rulajul se dublează de la un an la altul, după cum spune Cristi Preotu, director asociat al Le Manoir, compania care comercializează această marcă.

"Vânzările de armagnac au crescut foarte mult în ultimii ani. Este o băutură din ce în ce mai apreciată în România, iar unele restaurante prezintă mai multe sortimente în meniurile lor, începând cu cele clasice XO şi VSOP până la ediţii rare din anii 1940 sau 1950", mai spune Cristi Preotu.

Gama de Armagnac de la Chateau Laubade are peste 100 de sortimente în România, iar cel mai scump ajunge la 19.000 de lei (4.200 de euro). "Până acum au fost cumpărate anul acesta 6.000 de sticle, în progres cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 50% dintre acestea sunt VSOP, iar restul mai vechi, cea ce face din România o piaţă orientată spre calitate, în comparaţie cu Ungaria, Polonia sau Cehia. Estimez că vânzările de armagnac vor ajunge la aproximativ 300.000 euro în 2012", a continuat Cristi Preotu. Potrivit firmei de cercetare IWSR, anul acesta vânzările cumulate de armagnac şi coniac se ridică la peste 40.000 de litri, tendinţa fiind de creştere.