După ce şi-a îndeplinit visul din copilărie, acela de a deveni avocat, Lucian Azoiţei şi-a îndeplinit acum şi visul antreprenorial: acela de a demara un proiect prin care vrea să revoluţioneze piaţa imobiliară locală, dar şi din regiune. Între cele două a existat însă o scurtă, dar intensă şi prosperă experienţă corporatistă într-o multinaţională cunoscută, pe care executivul din fruntea dezvoltatorului imobiliar Forty Management a sacrificat-o însă fără regrete pentru un bun mai de preţ: independenţa. Cu ce provocări, eşecuri şi reuşite a venit „la pachet” rolul de antreprenor?

„Astăzi, după cinci ani de muncă susţinută îmi văd visul cu ochii”, a spus executivul din fruntea dezvoltatorului imobiliar Forty Management, căruia i-a pus bazele în 2015, alături de Tudor Bădiţescu, în cadrul unei conferinţe de presă recente, în care a anunţat demararea oficială a construcţiei proiectului de reconversie urbană mixtă, self-sustainable, Central District Lagoon City. Spre deosebire de alte proiecte imobiliare similare, care constau în proiectarea unor mici orăşele dezvoltate în cadrul marilor oraşe, Central District Lagoon City reprezintă un concept brevetat şi adus în sistem de franciză în România, deosebindu-se prin faptul că nucleul fiecărui astfel de „oraş” e reprezentat de o lagună artificială, întinsă de 10.000 de metri pătraţi, cu apă turcoaz, „ca-n Maldive”. Francizorul Crystal Lagoons, o companie americană al cărei portofoliu numără, în prezent, peste 1.000 de proiecte finalizate sau în curs de execuţia, a distribuit conceptul pe mai mult de 60 de pieţe până în prezent.

O lectură transformată în vis antreprenorial. Azoiţei a povestit că a aflat de acest concept dintr-o revistă şi a fost fascinat de idee, mai ales că, în 2009, la data lansării primului proiect, laguna, care, prin prisma tehnologiei din spate, „utilizează de 50 de ori mai puţină energie decât o piscină de dimensiuni similare”, primise titlul de cea mai mare piscină din lume şi fondatorul din spatele său reuşise să vândă 1.400 de apartamente în câteva luni. După ce a aflat de concept, Azoiţei a făcut din lansarea proiectului în România un obiectiv, însă până a reuşit să bată palma cu deţinătorii brevetului a durat câţiva ani. Potrivit companiei, valoarea investiţiei din România va depăşi 120 de milioane de euro. În paralel cu finanţarea proprie, proiectul va beneficia de un credit bancar provenit de la un consorţiu alcătuit din instituţiile CEC Bank, Alpha Bank şi First Bank, scrie ZF. În paralel, conceptul va fi scalat şi la Budapesta, Praga şi Varşovia, unde va fi necesară, pentru fiecare dintre proiecte, câte o investiţie cuprinsă între 140 şi 190 milioane de euro.

Un nou start la început de mileniu. Într-un interviu acordat BUSINESS Magazin, Lucian Azoiţei ne-a povestit şi cum a ajuns să fie antreprenor, deşi nu a fost prima „opţiune de carieră”. „Eu toată viaţa am vrut să fiu avocat. Pentru mine a fost o meserie de vocaţie.” Dorinţa de a deveni avocat a apărut prin clasa a 6-a, de la momentul în care a întâlnit întâmplător un prieten al mamei sale, „un domn foarte bătrân, la vreo 80 de ani, îmbrăcat cu un palton lung, până în pământ, şi o prestanţă remarcabilă”. Impresionat de această apariţie, când a aflat că respectivul personaj era avocat, şi-a spus că asta este meseria pe care o va alege, la rândul lui. Peste ani, a dat admitere la un liceu de drept administrativ, „unde mă interesau doar materiile de drept”, iar apoi a urmat Facultatea de Drept. Însă n-a practicat niciodată, şi asta deoarece spune că în anii respectivi, în anii ’90, când a terminat studiile, singura soluţie de a reuşi în acest domeniu şi de a te întreţine era să ai resurse financiare de acasă. „Ceea ce nu era cazul. Nu exista, la vremea respectivă, când făceai stagiatura în zona avocaturii, ca cineva să îţi dea un salariu. Chiar dacă aveai o relaţie foarte bună cu maestrul, dădeai tu bani”, povesteşte el. Neavând aşadar bani să se întreţină, a ales altă cale: să încerce pe propria piele diverse reţete antreprenoriale. Mai direct spus, „făceam, ca toată lumea, mic trafic de frontieră”. A încercat totodată, inclusiv pe perioada facultăţii, şi diverse meserii, de la barman sau ospătar, la agent de vânzări de pixuri, vopsele şi nu numai, lucrând inclusiv la o firmă de pufuleţi.

După ce şi-a spus că nu mai are rost să continuie micile afaceri pe care le desfăşura, pentru că nu îi aduceau o sursă de venit satisfăcătoare, a ales calea multinaţionalelor, în special pe zona de vânzări, în care spune că două calităţi esenţiale sunt capacitatea de adaptare şi de dialog. Spre finalul anilor ’90 a ajuns să deţină „o poziţie interesantă la Gilette România, ca director de vânzări, când practic am ajuns la maximul de carieră în domeniul multinaţionalelor”. Povesteşte că în acea perioadă câştiga foarte bine - avea un „salariu de 2.000 de dolari pe lună, maşină nouă, străină, cu motor mare, birou în Primăverii, cu doamnă secretară”, toate acestea la doar 25 de ani. Şi, cu toate că începuse o carieră de succes ca şi corporatist, avea să renunţe la tot pentru a face antreprenoriat „full time”.

Maldivele Bucureştiului

Pe plan local, proiectul Central District Lagoon City va include peste 400 de apartamente destinate exclusiv închirierii, cu preţuri în rând cu media pieţei de închirieri de lux de la data finalizării. Totodată, în complex vor fi amenajate o clădire de birouri, spaţii comerciale şi de servicii, inclusiv un heliport şi servicii de concierge, cinematograf, grădiniţă, centru spa şi un hotel de cinci stele cu peste 300 de camere, printre altele. Amplasată pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, laguna va avea o adâncime maximă de doi metri, două plaje de mari dimensiuni, întinse pe mai mult de 3.200 de metri pătraţi şi va fi întrebuinţată atât în sezonul cald, pentru înot şi sporturi nautice, cât şi în lunile de iarnă, ca pationar. Faţă de alţi dezvoltatori care oferă închirieri pe termen scurt, Azoiţei susţine că în proiectul pe care îl dezvoltă compania sa se vor oferi închirieri pe termen lung, estimările vizând, potrivit ZF, un nivel anual de venituri din chirii de 24 de milioane de euro. Dacă termenul de finalizare a lagunei este estimat pentru acest an, construcţia totală a proiectului urmează să se întindă până în 2026.

Lecţia eşecului. „Am avut o oportunitate la vremea respectivă. Cineva a venit la mine şi a zis: Uite, eu am o firmă de distribuţie de materiale de construcţii, nu vrei să lucrezi pentru mine?” Iniţial a spus „nu”, pentru că avea o poziţie bună, un salariu bun. „Singura variantă – văzusem eu prin filme – a fost să ne asociem în aşa fel încât să am senzaţia că lucrez pentru mine”. Cel care lansase invitaţia a fost de acord, aşa că a intrat în business cu 25% din firmă, „iar el cu 75%. Şi am muncit ca un animal şi mi-a luat toţi banii”, povesteşte, acum amuzat.

Când l-am întrebat de ce a renunţat la condiţiile bune din multinaţională pentru a se avânta într-un mediu nesigur, spune că la baza acestei decizii a fost dorinţa de libertate. „Pentru că eu ştiu că oricât de bine ai fi plătit şi în orice poziţie ai ajunge, niciodată nu poţi să rivalizezi cu un antreprenor. Eu sunt o fire foarte liberă, în general, şi mi-am dorit toată viaţa să fiu liber, să nu depind de nimeni. Să nu existe cineva care să-mi impună să fac ceva, nici din perspectiva programului, nici din cea a modului de abordare şi aşa mai departe. Numai propriile tale idei şi propriile tale mijloace de dezvoltare.” Asta, adaugă el, ţi-o poate oferi doar antreprenoriatul, despre care recunoaşte însă că „vine la pachet cu nişte dezavantaje îngrozitoare, pentru că nu mai există să faci shut down, nu mai există să te linişteşti, nu mai există să te focusezi pe altceva decât ceea ce faci”. Dar între cele două părţi ale balanţei, a preferat întotdeauna libertatea. „Libertatea pentru mine a fost libertatea mentală. De multe ori eşti mult mai prins ca antreprenor şi în lanţuri mult mai strânse decât în rolul de corporatist. Dar cel puţin mental ai senzaţia că eşti liber şi că iei propriile decizii.”

Şi, din anii 2000, când a intrat pe drumul antreprenoriatului, a păstrat neîntrerupt această cale, primii doi ani în compania de distribuţie de materiale de construcţii, care i-a adus o lecţie foarte grea, pentru că „am câştigat o grămadă de bani ca şi companie. Dar eu n-am văzut nimic. În 2002 am ajuns, după destul de mulţi ani de carieră şi în poziţii relativ importante, să împrumut maşina Dacia de la tata, ca să mă pot deplasa. Şi nu mai aveam nimic, efectiv. Şi atunci, tot aşa, apărută o oportunitate.” Subliniază că, în ciuda faptului că, din punct de vedere material, pierduse tot, în realitate nu a fost aşa. „Am câştigat enorm de multă experienţă. Dacă, la un moment dat, ai pierdut sau o iei de la capăt, s-a acumulat extrem de multă experienţă, multă informaţie, networking, relaţii sociale, mod de comportament. Adică tu, practic, ai făcut o şcoală în momentul de acela. E adevărat, ai plătit-o foarte scump, dar e şcoala ta. Nu ţi-o ia nimeni. Şi asta a contat extrem de mult, pentru că în 2002 a apărut o altă oportunitate şi m-am asociat cu altcineva, tot în domeniul ăsta, al materialelor de construcţii, pentru că deja învăţasem despre el.”

Punct şi de la capăt, înainte şi după criză. Alături de noul partener de business a înfiinţat Pazo, cu o investiţie de 8.000 de dolari, „ai lui, că eu nu aveam niciun ban”, dar cu participaţie egală, pornind distribuţia de materiale de finisaj. „Şi avantajul a fost că, având backgroundul ăsta, să spunem, şi fiind anii 2000, când erau destul de puţini antreprenori tineri cu o abordare diferită, noi ne-am dus direct la nivel mare.” Pentru că nu aveau bani să facă distribuţie în adevăratul sens al cuvântului, pentru care aveau nevoie de maşini, oameni, tehnologie, s-au hotărât să meargă pe zona de proiecte B2B. Şi, în primăvara anului 2003, au câştigat un contract de furnizare a ceramicii cu primul Carrefour din România, „un contract foarte mare, cu resurse financiare mari”. Şi, de atunci, spune că Pazo a făcut toate Carrefour-urile din România, iar în 2007 ajunsese să furnizeze în vreo cinci ţări.

A venit însă criza, „ca un tsunami”, moment când „s-a terminat cu distribuţia”. „Gândiţi-vă că noi făceam 20 de milioane de euro pe an la nivelul anului 2007. O sumă colosală în ceramică. Şi în 2009 am vândut de un milion. Nu exista capacitate de procesare, de găsire de soluţii, de remediere. Pur şi simplu a dispărut tot, nu aveai ce să faci. Nici nu-mi dau seama dacă exista vreo soluţie la vremea respectivă. Dacă mă întrebaţi cum am supravieţuit, nu ştiu. Din momentul acela, încet, încet am reuşit să reîncepem să creştem, dar nu am mai atins niciodată cifrele respective.”

A rămas în Pazo până în 2018, dar a avut, de-a lungul timpului, mai multe iniţiative de business, inclusiv fondarea dezvoltatorului Forty Management, al cărui portofoliu include proiecte precum Central District Cuza 99, Central District 4 Elemente, Central District Viitorului 134, Central District Lagoon City şi Central District Royal Suites. Până în prezent, dezvoltatorul a vândut, potrivit ZF, 700 de apartamente în şase proiecte.

„E important să ai urechile şi mintea deschise. Pentru că, da, unele lucruri nu le asimilezi până nu le trăieşti pe pielea ta. Dar dacă tu auzi măcar poveştile respective, undeva se înregistrează. Şi în momentul în care ai de luat o decizie, sau se întâmplă ceva, poate-ţi aduce aminte pilda şi situaţia pe care ai auzit-o. Pentru tine e diferită, poate se manifestă altfel, dar te ajută.”

Lucian Azoiţei, CEO şi fondator, Forty Management

Piaţa şi businessul sunt doar negociere”

Antreprenoriatul, spune el, îi răpeşte mult timp. „În realitate nu sunt atât de liber pe cât m-aş dori să fiu. Eu am şi trei copii, ceea ce înseamnă foarte mult timp petrecut cu ei. La ora 10:00 mă duc la birou, activităţi normale, întâlniri, discuţii şi aşa mai departe. Mai iau masa cu cineva, iar seara mă retrag.” Povesteşte însă că are şi momente în care, cu ajutorul călătoriilor mai ales, „dispare”, tocmai pentru a-şi păstra capacitatea de a fi alert în continuare, pentru că „intrarea în această rutină zilnică care te macină, la un moment dat te face să nu mai ai viziune. Iar datoria mea şi rolul meu este să şi am o direcţie de dezvoltare pentru firma, sau pentru mine personal, şi atunci am nevoie de aceste supape”.

De altfel, spune că, în paralel cu deconectarea şi relaxarea, călătoriile sunt şi surse de idei şi energie, aşa că le recomandă tinerilor să călătorească, „chiar şi cu cortul, chiar dacă doarmi pe stradă, nu contează, important este să călătoreşti pentru aţi se deschide mintea”.

Însă prima sa recomandare, „la mare distanţă de oricare alta”, pentru cei aflaţi la începutul carierei este să facă cursuri de oratorie. „Şi să încerce să citească foarte mult.” Una dintre cărţile a căror prezenţă o consideră esenţială în biblioteca oricărui lider şi nu numai e „Skin in the game”. Susţine, însă, că e imperios necesar ca aceste cărţi să fie coroborate cu diverse cursuri, de psihologie, de oratorie, de tehnici de negociere şi nu numai, care să te formeze din punct de vedere psihologic. „Pentru că, până la urmă, viaţa şi businessul sunt doar negociere.”

Ca lider, Azoiţei spune că este deopotrivă „modest şi foarte popular. Îmi place să cred că sunt prieten cu colegii. Zic eu că nu mă încadrez într-un stil de leadership clasic. Eu iubesc foarte mult ceea ce fac. Şi în general m-am înconjurat de oameni care îşi iubesc meseria. Şi încercăm împreună să punem câte un pic din know-how-ul nostru, din viziunile noastre, din ceea ce ştim să facem, ca să facem un lucru mai bun. Nu reuşim noi să revoluţionăm lumea, dar dacă ne facem treaba, cu pasiune faţă de meseria respectivă, că noi ne-am ales-o, nu ne-a obligat nimeni, eu sunt convins că vom avea succes.” În paralel cu pasiunea pentru meseria aleasă, executivul pune preţ şi pe loialitatea oamenilor din echipă. „Loial înseamnă să tragi cu casa, cu firma.” E, de altfel, calitatea a cărei lipsă nu ar putea să o tolereze la oamenii din subordine.

2015 anul fondării Forty Management

Despre mentorat spune că, la momentul în care şi-a început el cariera, nu prea aveai cum să găseşti mentori. „Noi suntem o generaţie care a prins o schimbare radicală – Revoluţia şi trecerea de la comunism la capitalism. A existat un capitalism sălbatic început din anii ’90 până în 2000, când a început să se stabilizeze. În această perioadă noi am crescut. Nu aveam de unde să găsim mentori. Nu existau mentori la vremea respectivă. Toată societatea a evoluat în acea perioadă, şi cei de atunci au devenit ei mentori, ulterior.”

El e de părere că astăzi nu neapărat trebuie să stai pe lângă anumiţi mentori, ci să stai pe lângă oameni cu experienţă şi să le auzi poveştile. „E important să ai urechile şi mintea deschise. Pentru că, da, unele lucruri nu le asimilezi până nu le trăieşti pe pielea ta, pentru că aşa e în viaţă. Dar dacă tu auzi măcar poveştile respective, undeva se înregistrează. Şi în momentul în care ai de luat o decizie, sau se întâmplă ceva, sau ai o situaţie genul ăsta, poate-ţi aduci aminte pilda şi situaţia pe care le-ai auzit. Pentru tine e diferită, poate se manifestă altfel, dar te ajută.”

Vorbind şi de criza COVID, Azoiţei spune că pandemia a fost mult mai uşoară, mai ales că avea deja experienţa crizei precedente, iar şantierele au mers în continuare. „Eu zic că a făcut şi o chestie bună, chiar dacă s-au creat foarte multe drame. Ne-a învăţat şi cu zona asta negativă. Am văzut că există şi un revers al medaliei.”

În final, Azoiţei spune că, după lagună, nu mai are alt vis antreprenorial. „Acesta e the project, ca să zic aşa.”