În lumea miliardarilor

Autor: Bogdan Alecu Postat la 30 iunie 2024 79 afişări

Cullinan a luat prin surprindere industria luxului în 2018. Mulţi constructori deja aveau sau au anunţat SUV-uri în portofoliu, însă în cazul Rolls-Royce nu puteau avea ceva care să se numească utilitar – „Sports Utility Vehicle”. Chiar şi aşa, Cullinan a dublat volumele constructorului din Goodwood şi a avut şi o contribuţie la creşterea preţului mediu.

Denumit după cel mai mare diamant descoperit vreodată, primul automobil Rolls-Royce tot-teren, cu caroseria înălţată, a fost proiectat pentru a putea rula şi pe teren accidentat, fiind primul Rolls cu tracţiune integrală şi capabilitatea de a ieşi în afara carosabilului. Fiind o nouă serie, şi nu un model complet nou, Cullinan Series II dispune tot de motorul Rolls-Royce V12 de 6,75 de litri ce produce 563 CP. Electrificarea rămâne doar în portofoliul Spectre momentan, însă după 2030 toate automobilele Rolls-Royce vor fi electrice.

În noua sa formă, reprezintă cea mai extinsă dezvoltare Series II din istoria Rolls-Royce. Aceasta răspunde codurilor în schimbare ale luxului şi modelelor de utilizare în evoluţie, păstrând în acelaşi timp calităţile esenţiale care stau la baza popularităţii Cullinan - în prezent este cel mai bine vândut Rolls-Royce şi reprezintă circa jumătate din vânzările brandului britanic. Şi în România rezultatul a fost similar. De la 10-15 automobile Rolls-Royce odată cu noul Cullinan, din 2018 vânzările au tot urcat până spre 30 de unităţi în 2023. Aici este vorba însă de înmatriculări în România, însă clienţii de Rolls-Royce de obicei pot alege şi înregistrarea maşinii într-o altă ţară precum Monaco sau Germania. Mai mult, comenzile în cazul unor modele noi pot fi livrate şi la peste un an de la achitarea avansului.

Alter ego-ul disruptiv al Rolls-Royce, Black Badge, a atins apogeul în Cullinan, unde atitudinea sa asertivă şi necompromiţătoare atrage clienţii care caută cele mai îndrăzneţe forme de autoexprimare. Pentru aceşti clienţi, britanicii vin cu Black Badge Cullinan Series II, reprezentând o propunere mai expresivă, definită nu doar printr-un tratament estetic mai „întunecat”, dar şi prin modificări tehnice care să o fundamenteze. „În 2018, Cullinan a reîncadrat motorizarea superlux, permiţând clienţilor Rolls-Royce să experimenteze senzaţia de «plimbare pe covor magic» a mărcii, indiferent de teren, în fiecare colţ al lumii. În cei şase ani de atunci, Cullinan a atras grupuri complet noi de clienţi către Rolls-Royce şi a schimbat profund percepţiile despre ce este o maşină Rolls-Royce şi ce poate însemna pentru proprietarul său. Cullinan Series II a fost creat pentru a construi pe aceste rezultate. Prin integrarea de noi tehnologii, materiale noi, actualizări meticulos considerate ale designului şi oportunităţi inovatoare de auto-exprimare prin Bespoke, păstrăm tot ceea ce clienţii noştri iubesc la această maşină, asigurându-i continuarea atracţiei”, explică Chris Brownridge, chief executive officer, Rolls-Royce Motor Cars. Fiind un Rolls-Royce, Cullinan oferă întreaga suită de elemente de personalizare bespoke dezvoltate special pentru diferitele moduri de viaţă ale proprietarilor săi. Una dintre opţiunile cele mai vizibile o reprezintă Modulul de Recreere (Recreation Module) – un sertar acţionat electric în care clienţii vor putea depozita accesoriile şi bunurile personale necesare activităţilor pe care au în plan să le desfăşoare. Acesta este situat în compartimentul din spate al maşinii şi poate fi deschis cu uşurinţă la atingerea unui buton. Cei de la Rolls-Royce vizează întotdeauna locurile unde posesorii acestora îşi petrec timpul, în special vacanţele. În acest context, şi testul internaţional a fost organizat în Ibiza, locul unde mulţi dintre miliardarii lumii au case de vacanţă.


„De la lansarea primului Rolls-Royce construit la Goodwood, designerii au avut mare grijă să ofere fiecărui model un univers estetic propriu distinctiv. Fiecare este bazat pe informaţii detaliate adunate direct de la clienţii noştri înainte ca maşina să fie concepută şi pe tot parcursul vieţii sale.“

Anders Warming, director de design, Rolls-Royce Motor Cars


„Lumea luxului a crescut mult în Ibiza în ultimii ani, iar insula este depăşită doar de Londra şi Monaco în Europa. Sunt mulţi antreprenori care lucrează din Ibiza, iar numărul miliardarilor de aici este în creştere”, spune Georgina Cox, head of global product communications, Rolls-Royce Motor Cars. Una dintre opţiunile oferite de Recreation Module este Rolls-Royce Cullinan Viewing Suite – cu o singură apăsare de buton, două scaune din piele de cea mai bună calitate orientate spre exterior şi o masă de cocktailuri apar din cadrul modulului. Ori de câte ori posesorul călătoreşte undeva, Viewing Suite garantează cel mai bun loc posibil pentru privitor. „Sunt vremuri interesante pentru Rolls-Royce. Baza de clienţi creşte şi sunt tot mai mulţi tineri atraşi de marcă, în special datorită ediţiei Black Badge. În plus, venim şi cu multe ediţii limitate bespoke precum Frozen Lakes sau Blue Shadow care au un design interior special”, a subliniat Boris Weletzky. El explică faptul că acum este în discuţie un echilibru între calitatea execuţiei, istorie şi tradiţie. Miza este de a concepe un obiect de artă atemporal, un automobil inspirat de tradiţie şi vertical. De aceea inspiraţia vine din afara sferei auto, dinspre iahturi. „Grila radiatorului este acum iluminată. Ne-am inspirat de la clădirile înalte de birouri şi felul în care acestea se văd pe timp de noapte. Mai mult, creşte şi verticalitatea maşinii, iar partea de jos este inspirată de modul în care o barcă sparge valurile. Venim în premieră cu jante pe 23 de inci cu design inspirat de diamante”, a spus Julianne Blasi, head of exterior design. Noul Cullinan aduce şi o premieră - au revenit materialele textile la bordul Rolls-Royce. Dacă până acum aveam lână de cea mai bună calitate pentru covoraşe, acum există şi o tapiţerie din bambus.


„În 2018 Cullinan a reîncadrat motorizarea superlux, permiţând clienţilor Rolls-Royce să experimenteze senzaţia de «plimbare pe covor magic» a mărcii, indiferent de teren, în fiecare colţ al lumii. În cei şase ani de atunci, Cullinan a atras grupuri complet noi de clienţi către Rolls-Royce şi a schimbat profund percepţiile despre ce este o maşină Rolls-Royce şi ce poate însemna pentru proprietarul său. Cullinan Series II a fost creat pentru a construi pe aceste rezultate. “

Chris Brownridge, chief executive officer, Rolls-Royce Motor Cars


Textilul twill este brodat cu un grafic artistic, Duality. Bazat pe o interpretare abstractă a celor două iniţiale ale mărcilor RR, designul reflectă o clară influenţă nautică, amintind de frânghii intercalate găsite pe iahturile de navigaţie – o altă aluzie subtilă la Riviera Franceză. Un interior complet Duality Twill poate încorpora până la 2,2 milioane de cusături, 16 km de fir şi este produsul a 20 de ore de construcţie. Pentru a asigura uniformitatea în model, fiecare bucată este realizată individual înainte de a fi tăiată folosind un laser special dezvoltat care sigilează marginea materialului şi previne slăbirea firelor individuale. Materialul de bază twill este disponibil în trei culori - Liliac, Ciocolată şi Negru – iar clienţii pot alege dintre 51 de culori diferite de aţă. Acest textil brodat intricat a fost dezvoltat pentru mai mult de un an. Cullinan Series II integrează o altă tehnică contemporană - perforaţie localizată. Această practică inovatoare permite artiştilor să creeze lucrări, folosind scaunele ca pânză, prin perforaţii minuscule în piele. Pentru Cullinan Series II, designerii au creat un model inspirat de formele şi umbrele în continuă schimbare ale norilor peste Home of Rolls-Royce din Goodwood – cuprinde 107.000 de perforaţii individuale de 0,8 şi 1,2 milimetri. „De trei ani şi jumătate lucrăm la acest automobil. Am studiat diverse materiale şi culori şi am căutat frumuseţea grafică. Am venit de această dată cu ceasuri digitale de bord, dar cu unele care nu se schimbă, tocmai pentru a păstra linia. Am venit cu un nou tip de furnir şi perforaţii pentru o experienţă haptică. Pe planşa de bord spre exemplu, furnirul are 7.000 de perforaţii executate cu laserul pentru ca lemnul să ofere o imagine 3D”, a spus Christine Franck, head of colour & material. Astfel, direct în faţa pasagerului se află un panou de Faţadă Iluminată, cu cuvântul Cullinan iluminat şi un grafic unic Cityscape.

În România brandul britanic deţinut de BMW Group este prezent prin service-ul Rolls-Royce al Automobile Bavaria din cadrul centrului din Băneasa, în timp ce vânzările se pot derula prin dealerul din München deţinut tot de Michael Schmidt.  

Interiorul este alcătuit dintr-un palet inspirat de teme botanice. Cullinan Series II introduce Grey Stained Ash, un lemn natural bogat granulat cu pori deschişi şi o strălucire delicată. Dezvoltat de colectivul Bespoke Rolls-Royce pe parcursul a patru ani, acest material stă la baza caracterului contemporary al Cullinan. Pentru a obţine o textură complexă şi distinctă, fiecare buştean este selectat individual, frunzele de furnir sunt ulterior colorate manual şi elevate prin adăugarea de particule metalice microscopice, creând un efect strălucitor unic.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.