Directorul de HR de la Google dezvăluie cele 5 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a avansa în carieră
Laszlo Bock, directorul de resurse umane de la Google, spune că a revizuit peste 20.000 de CV-uri de-a lungul carierei sale. Unele sunt extraordinare, cele mai multe sunt bune, dar există şi CV-uri pline de greşeli impardonabile. În cadrul unei conferinţe desfăşurate recent, el a vorbit despre lucrurile pe care oamenii le pot face pentru a avansa mai repede în carieră.
Deşi nu există o formulă valabilă în orice industrie, spune Bock, există o serie de lucruri care te pot pune într-o poziţie mai bună de a avansa.
1. Cere feedback în permanenţă - persoana care te poate promova este aceeaşi persoană care ştie ce trebuie să faci pentru a avansa. Este extrem de important, atunci, să întrebi ce ai de făcut pentru a obţine acea promovare. Nu trebuie însă să fii prea insistent, remarcă Block, pentru că astfel ţi-ai putea deranja superiorul direct.
2. Rezolvă problemele şefului tău - află care sunt cele mai presante probleme ale superiorului direct şi încearcă să le rezolvi.
3. Gândeşte cu trei mutări înainte - nu ai de unde să ştii ce slujbă vei avea peste 5 sau 10 ani, aşa că e important să îţi dezvolţi o serie de abilităţi care să îţi fie de folos în situaţii diverse. Cu alte cuvinte, încearcă în fiecare zi să îţi creezi oportunităţi.
4. Cere să fii promovat - în perioada evaluărilor, este important să te defineşti ca un candidat pentru o funcţie ierarhică superioară.
5. Fii conştient de şansele tale de promovare - dacă singura metodă de avansare este ieşirea la pensie a şefului, este foarte probabil timpul să îţi cauţi o nouă slujbă. Este important să nu îţi pierzi prea mult timp lucrând pentru o companie unde nu există un model de recompense bine pus la punct.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro