Originară din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei, Jane Baker îşi petrecuse mare parte din viaţă în Regatul Unit. În urmă cu 14 ani, a decis însă să renunţe la poziţia de manager într-o cunoscută bancă britanică în favoarea unei cariere de profesor de business în şcoli internaţionale de pe alte continente. După ce a predat in Bahrein şi în Thailanda, Jane a ajuns în România, la International British School of Bucharest (IBSB). De şapte ani predă business elevilor din anii de gimnaziu şi liceu, fiind, de asemenea, şi coordonatorul şcolii în procesul de admitere în universităţi. Cuvântul pe care îl foloseşte ea pentru a descrie ţara în care a ales să trăiască? „Potenţial”.

Când aţi avut primul contact cu România şi care au fost primele impresii?

Am venit în contact cu primele informaţii despre România prin intermediul presei britanice, sursă care nu era tocmai favorabilă  românilor în acea perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană. Ani mai târziu, cand am ştiut ca voi părăsi Thailanda, am început să mă gândesc la România ca alternativă din două motive: Îmi doream să revin în Europa, în primul rând. Pe de altă parte, ştiam că un salariu de profesor în vestul Europei nu era suficient pentru întreţinerea unei familii cu trei membri. Aşa că mi-am îndreptat atenţia spre Europa de Est şi am descoperit că România oferea un stil de viaţă bun la costuri rezonabile. În plus, promitea un cadru natural minunat, cu plaje la mare, dar şi cu zone muntoase. Trăind în diverse ţări, am ajuns să trec cu mai multă uşurinţă peste şocul cultural şi am descoperit că oamenii pe care-i întâlneşti şi cu care legi relaţii dintr-o ţară sau alta sunt cei care îţi definesc impresiile despre poporul lor. Am realizat că, de fapt, noi, britanicii, suntem diferiţi în multe privinţe faţă de restul lumii; avem această mentalitate că stilul nostru este cel mai bun, „the right way”, când, în realitate, nu este.

S-au schimbat impresiile dumneavoastră de atunci?

Cred că România a evoluat mult şi, din această perspectivă, s-a schimbat categoric. Uneori, le spun celor care mă vizitează aici şi care sunt critici într-un aspect sau altul că această ţară are o economie de piaţă de numai 30 de ani. Ar fi nerealist să ai aceleaşi aşteptări ca în cazul Elveţiei, de exemplu. În afara de asta, nu cred că impresiile mele despre România s-au schimbat foarte mult.

Credeţi că sunt diferenţe în cultura de business în România raportat la UK?

 Cred că exista o diferenţă majoră în ceea ce priveşte cultura de business şi încerc să transmit acest lucru elevilor mei care se pregătesc pentru admiterea la universitate. Etica muncii în România este diferită. De cele mai multe ori, oamenii nu sosesc la timp la întâlniri, iau multe pauze, ţinuta nu este una tocmai potrivită pentru un mediu de business, totul este mult mai relaxat. În UK, în ciuda rigidităţii, primele impresii sunt foarte importante.  Sunt diferenţe notabile şi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite clienţilor. Este adevărat, însă, că UK se confruntă acum cu o lipsă de personal în customer service.

Cum aţi descrie oamenii din România?

Nu îmi place să generalizez, dar am observat că românii în general tind să ridice tonul mult mai mult decât britanicii. De câte ori sunt în dezacord, primul impuls al românilor este să ridice vocea. Dacă aş auzi ceva similar pe străzile din UK, m-aş astepta să văd o luptă izbucnind.

Mai există şi un alt aspect, deşi cred că ţine mai mult de noi, britanicii diferiţi de toată lumea. Ca să folosesc o analogie, când un fotbalist se aruncă şi câştigă o lovitură liberă, am observat că majoritatea naţionalităţilor gândesc mai mult în direcţia „dacă e să ne ajute, de ce să nu o faci?” În UK, oamenii au tendinţa să pună corectitudinea pe primul loc, şi nu avantajul personal.

Este vorba însă de competitivitate şi un mod de gândire individualist, trăsături pe care le-am întâlnit la multe naţionalităţi, nu numai la români.

Dacă aţi descrie România într-un cuvânt, pe care l-aţi folosi şi de ce?

 Potenţial. Şi ce înţeleg prin asta este că aveţi o ţară foarte frumoasă şi vreau să fie arătată lumii. Nu aş dori să o văd distrusă în timpul procesului acestuia de dezvăluire, aşa că nu cred că ar trebui să practicaţi turism de masă. Dar sunt atâţia oameni care nu ştiu ce minunăţii ascunde România şi mulţi dintre ei ar şti dacă aţi arăta-o lumii.

În altă ordine de idei, în ciuda infrastructurii mai vechi, România are un sistem de transport foarte convenabil prin comparaţie cu ceea ce avem în UK. Pentru mine, sistemul de cale ferată din România este uimitor: nu mi s-a întâmplat să circul cu întârziere, iar preţul este foarte bun. Dacă m-aş întoarce în UK, o călătorie m-ar costa în jur de 100 lire (n.r. - 578 lei). Mulţi oameni văd doar neajunsurile, nu şi marele avantaj de a circula ieftin prin ţară. De asemenea, şi sistemul de transport public mi se pare extraordinar prin comparaţie. Companiile de transport în UK sunt private, ceea ce face ca serviciile să fie foarte scumpe, iar rutele să urmeze trasee centrale. În Bucureşti, pot urca în autobuz şi pot călători ieftin către orice zonă a oraşului. Mijloacele de transport ultramoderne nu sunt întotdeauna necesare dacă asta înseamnă un cost foarte ridicat pentru călători.

Care sunt unele diferenţe când este vorba de educaţie între România şi alte ţări unde aţi predat?

Toate ţările în care am predat par să deţină un sistem public de învăţămant insuficient finanţat. Am predat numai în învăţământul privat, dar am avut ocazia să observ caracteristicile generale ale sistemelor naţionale de învăţământ. În Thailanda, de exemplu, sistemul este foarte înregimentat, probabil datorită faptului că armata deţine multă putere acolo. Toţi elevii au aceeaşi uniformă şi fiecare dintre ei primeşte un număr de alocare în sistem. În Bahrein este o diferenţă foarte mare între elita minoritară Sunni, care frecventează numai şcoli private, şi majoritatea Shia, care merg la şcoli publice finanţate suficient. Diferenţa de oportunităţi, evident, reflectă această disparitate.  Aş spune că sistemul de învăţământ de stat din România ilustrează bine lipsa finanţării. Profesorii sunt slab plătiţi, deşi acum lucrurile s-ar putea schimba, ca urmare a grevelor din ultimele săptămâni.

Există elemente din sistemul privat de educaţie care credeţi că ar putea funcţiona în sistemul de stat?

Gândirea critică. Este foarte important de ştiut ce se doreşte de la viitoarele generaţii, în ce măsură se doreşte ca acestea să poată gândi critic. Dacă răspunsul este negativ, atunci viitorul nu arată bine. Nici măcar nu este atât de greu de realizat; procesul de învăţare necesită a fi schimbat într-unul în care elevilor nu trebuie să le fie frică dacă fac greşeli. În cele din urmă, singurul mod de a învăţa este din propriile greşeli. Un proces de învăţare bazat în mare parte pe memorare nu este niciodată eficient şi nu poate motiva elevii, mai ales adolescenţii, care nu au încă dezvoltată capacitatea de a se automotiva. Ca urmare, vor avea probleme mai târziu, la facultate şi în cariera profesională.

Cum aţi votat pe tema Brexitului?

Am votat în favoarea Brexitului, oricât ar părea de curios. Alegerea mea a fost foarte personală, gândindu-mă în primul rând la avantajele fiicei mele ca studentă în UK. Accesul actual la finanţări ieftine pentru studii nu ar fi fost posibil dacă UK ar fi rămas în UE. Al doilea motiv ţine de suprafaţa terestră. UK este o ţară mică în care trăiesc deja foarte mulţi oameni. Impactul asupra sistemelor de educaţie şi sănătate, precum şi a sectorului imobiliar este imens. Acesta este şi motivul pentru care nu mai trăiesc în UK. Sistemul educaţional şi cel de sănătate abia mai fac faţă. Există zone în care oamenii aşteaptă un an şi jumătate pentru o vizită la medic. Vreau să precizez că nu mă poziţionez în niciun fel împotriva imigranţilor, însă conştientizez presiunea imensă pe care un număr atât de mare de oameni o exercită asupra unor sectoare cu adevărat critice.

A creat cumva Brexitul dificultăţi pentru dumneavoastră sau pentru oameni din UK care ar vrea să înceapă o afacere în România?

Nu; din fericire, eram aici înainte de Brexit.

Ştiu că, la nivelul şcolii, au fost unele probleme cu vizele de muncă ale profesorilor din UK. Ca urmare, este posibil sa avem mai mulţi profesori cu paşaport UE în viitor. Soţul meu a început o afacere aici după Brexit, fără niciun fel de probleme suplimentare. Am luat în considerare deja obţinerea cetăţeniei române, ceea ce n-ar ajuta cu accesul, în plan personal, la UE. La urma urmei, trăim aici de opt ani deja. Ştiu că suna a egoism, votul în favoarea Brexit şi obţinerea unui paşaport UE, dar trăim în România, aşa că de ce nu am avea paşaport Românesc?

Sunt unele lucruri din UK care vă lipsesc?

Nu, chiar deloc. Tehnologia actuală chiar ajută mult, este atât de uşor acum să stai conectat cu membrii familiei. În plus, un zbor către UK durează doar trei ore, aşa că putem călători în caz de nevoie.

Cum aţi descrie generaţiile de elevi pe care le pregătiţi, ce îşi doresc ei de la viitor – să rămână în ţară, să urmeze o carieră peste hotare?

 Sunt foarte puţini elevi care vor să rămână în România pentru a-şi continua studiile. Ei nu sunt, de regulă, cei mai buni din clasă, dar am avut şi cazuri de studenţi străluciţi care au rămas în România, pentru ca au crezut că inima lor e aici. Faţă de primul meu an în România, lucrurile s-au schimbat. Pe atunci, părinţii puneau foarte multă presiune pe copii să urmeze medicina, dreptul sau studiile tehnice. A durat ceva până s-a instalat convingerea că, în viitor, lucrurile se vor schimba mult. Încurajările pentru cariere în domeniul creativ ar trebui să fie mai vizibile.

Sunt din ce în ce mai mulţi elevi care îmi spun că nu le pasă de job şi că doar vor să fie fericiţi cu ceea ce vor face. Ca profesor coordonator al procesului de admitere la facultate, pot spune că Brexitul a avut un impact asupra alternativelor aflate la dispoziţia elevilor din ultimul an. Taxele de şcolarizare au crescut mult, de la 9.000 la 15.000 de lire pe an. Din clasa care a absolvit anul acesta, 16 elevi au aplicat în UK, dar numai opt vor merge. Vedem o creştere a numărului de candidaţi la universităţi din Spania şi Italia din ultimii ani. De asemenea, sunt elevi care explorează alternative în ţări mai îndepărtate, precum Canada şi Australia. Cu toate acestea, cele mai multe opţiuni sunt pentru UK şi Olanda. Pentru mine, adevăratul succes este reuşita la o universitate bună a unui elev care iniţial avea probleme la clasa mea, în ciuda faptului că poate nici părinţii nu au crezut că acest lucru era posibil.

Care este delicatesa dvs. românească preferată?

 Papanaşii!

 Aveţi un loc anume unde mergeţi în vacanţă în România?

 Merg deseori cu soţul meu la schi, în Predeal. Preferăm Hotelul Dragului, unde mâncarea este excelentă.    

 Ce aţi îmbunătăţi în România şi de ce?

Cred că foarte importantă ar fi  schimbarea situaţiei celor mai defavorizaţi. Nu cunosc totul despre România, dar ştiu cat de mare este disparitatea socială şi ca există oameni cu adevărat foarte săraci în ţară, care sunt marginalizaţi.  Mă uit, de exemplu, la oamenii în vârstă care nu trăiesc în oraşe şi mă-ntreb cât ajutor şi sub ce formă îl primesc. Nu militez pentru impunerea unui specific mod de viaţă, dar chiar există locuri din România care arată că orânduirile sociale există din vremuri foarte vechi. Sunt multe aspecte care pot fi tratate mai mult: şcolarizarea, îmbunătăţirea educaţiei, educaţia şi sănătatea sexuală. Mai aproape de noi şi cu impact vizibil în scurt timp, aş face ceva pentru colectarea maşinilor abandonate din Bucureşti. 

 Ce beneficii aveţi că trăiţi în România?

Îmi place stilul meu de viaţă actual. Nu am maşină, ceea ce este un lucru bun pentru bugetul meu. Salariul meu de profesor internaţional îmi asigură o viaţă relativ confortabilă. Îmi place vremea de aici, iubesc vara, căldura, zăpada, lipsa ploilor abundente.

Din punctul de vedere al femeii de vârstă mijlocie, îmi pot permite sa ies în oras de câteva ori pe săptămână fără să îmi fac griji în legatura cu treburile zilnice sau cu bugetul de vacanţă. În UK, toate acestea nu sunt mereu posibile.