Craciun fericit!

Daniel Rizea: Succesul personal, mână-n mână cu al echipei

Postat la 13 octombrie 2022 286 afişări

Daniel Rizea: Succesul personal, mână-n mână cu al echipei

Vârstă: 33 de ani

Funcţie: Senior Engineering Manager

Companie: Google

Număr de colegi aflaţi în subordine: 95

Experienţă: Are peste nouă ani de experienţă în crearea de produse software şi echipe performante, atât în mediul corporate, cât şi în cel startup.


Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

Consider că ambiţia este esenţială în lupta pentru succes, în orice domeniu. Talentul este şi el un factor relevant, care de multe ori poate înclina balanţa, însă fără dorinţa de a progresa este greu să ai cu adevărat succes în ceea ce îţi propui.

Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?                             

Puterea de a vedea ce se întâmplă mâine. Trăim într-o continuă evoluţie şi posibilitatea de a prezice unde vom ajunge este un criteriu relevant pentru succesul nostru ca omenire.

În ce loc te simţi cel mai fericit?

Cel mai fericit sunt când am alături familia şi prietenii. Locul nu contează în mod special.

Care este cea mai mare realizare din viaţa ta de până acum?

Una dintre principalele reuşite a fost lansarea companiei Vector Watch, cu o tehnologie unică în zona de wearables. După achiziţia sa, am construit cel mai mare birou de Engineering Fitbit din Europa, iar acum ne concentrăm pe creşterea accelerată a centrului de dezvoltare Google din România.

Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

Probabil 8, pentru că aspir să devin cea mai bună versiune a mea. Şi, totodată, îmi place să îi ţin motivaţi pe cei din jurul meu pentru a putea creşte împreună.

Cine este mentorul tău?

Apreciez diverse personalităţi pentru lucruri diferite. Îmi place viziunea lui Elon Musk şi ambiţia din ring a lui Muhammad Ali. În acelaşi timp, admir foarte mult geniul creativ al lui Steven Spielberg.

Ce te motivează?

Sunt motivat de impactul pozitiv pe care munca noastră îl aduce. În Fitbit, şi acum în Google, avem misiunea nobilă de a ajuta oamenii să trăiască o viaţa mai sănătoasă cu ajutorul dispozitivelor wearables inteligente şi a serviciilor software pe care le producem.

Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

Avem multe provocări simultane: pandemia, războiul din Ucraina şi schimbările climatice din ce în ce mai evidente. Din păcate, toate acestea au limitat capacitatea noastră de a putea veni rapid cu soluţii concrete. Am însă încredere că în final vom ieşi mai învăţaţi din toate aceste experienţe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Servicii Financiare,
Daniel Rizea

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.