Poate isi revine BVB?
Brokerii mizeaza pe o revenire a Bursei de la Bucuresti in acest an, dupa dezastrul din 2008, cand actiunile listate au scazut in medie cu 75%, dar nu considera ca este posibila recuperarea pierderilor de anul trecut.
“Indicii cred ca vor putea sa inchida pe un plus 20% in acest an, aceasta variatie fiind usor de atins pe volatilitatea si preturile actuale”, sustine Octavian Dragolea, seful sucursalei din Bucuresti a societatii de brokeraj IFB Finwest. El crede insa ca actiunile sunt deja la preturi foarte joase si nu pot sa mai scada mult, dar ca lichiditatea scazuta face dificila o revenire mai puternica. Alti brokeri nu exclud posibilitatea ca piata sa inregistreze noi scaderi, iar preturile actiunilor sa atinga noi minime in prima parte a anului din cauza problemelor macroeconomice.
In ce actiuni sa investim?
“Cel mai atractiv sector in acest an va fi probabil cel al utilitatilor publice, reprezentat pe BVB de catre Transelectrica si Transgaz. Atractivitatea acestui domeniu este data de o certitudine mai ridicata a rezultatelor financiare comparativ cu societatile din domeniul privat”, explica Alexandra Suciu, analist la Intercapital Invest. Analistii mai recomanda investitorilor sa se orienteze catre companii cu o situatie financiara solida si un grad redus de indatorare, un alt criteriu de selectie fiind politica de dividend. Actiunile din sectorul financiar sunt considerate, de asemenea, investitii interesante pe termen lung.
Mai vin companii noi?
Brokerii spun la unison ca nu. Dimpotriva, este posibil ca unele dintre companiile existente sa se delisteze, preturile scazute facand posibila rascumpararea de actiuni cu un efort financiar redus. “Atunci cand actiunile sunt scumpe, le scoti la vanzare, iar cand sunt foarte ieftine, le delistezi. Eu nu cred ca derularea unui IPO sau subscrierea in cadrul unui IPO sunt oportune in actualele conditii de piata”, spune Mihai Piscan de la EFG Eurobank Securities. Fondul Proprietatea este asteptat sa vina pe Bursa la jumatatea anului, conform ultimului calendar publicat, insa, deocamdata, statul trebuie sa aleaga administratorul fondului.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA