De la bun început trebuie să ignorăm vacarmul politic care însoţeşte în această perioadă deciziile de politică economică. Desigur, guvernul PDL şi-a declarat intenţia de a restitui eşalonat salariile tăiate şi pensiile taxate de CASS, dar acum, din opoziţie, acuză USL fie de populism pentru că face ea aceste restituiri, fie de incompetenţă tocmai pentru că le face eşalonat. De partea cealaltă, USL a acuzat permanent PDL că subordonează ţara dictatului FMI şi că vinde bogăţiile ţării, dar acum, venită la guvernare, a renunţat la critici şi continuă programul cu FMI, cu tot cu privatizările şi constrângerile bugetare aferente.

În realitate, consensul de idei între foştii şi actualii guvernanţi, în frunte cu preşedintele ţării, este remarcabil în această perioadă, din trei raţiuni clare: apropierea alegerilor, cadrul bugetar fixat de UE şi FMI şi necesitatea de a găsi nişte pârghii noi de a stimula economia, atâta vreme cât nici investiţiile străine, nici exporturile nu au pentru moment suficientă forţă ca motoare esenţiale de creştere. La acestea se adaugă pericolul de fugă a capitalurilor în contextul crizei din zona euro, reflectat direct în deprecierea leului. (Despre acest pericol, guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit săptămâna trecută, explicând că acum situaţia este exact inversă decât cea din primăvara trecută, când capitalurile speculative începuseră să revină în Europa de Est, iar BNR era preocupată să evite o eventuală apreciere prea mare a leului. Explicaţia n-a împiedicat, din nefericire, proliferarea teoriilor furioase ale conspiraţiei, care îi atribuie BNR şi lui Isărescu deprecierea leului, fie cu scopul ocult de a sabota guvernarea USL, fie dimpotrivă, cu scopul de a susţine politica USL, încurajând o creştere economică inflaţionistă doar pentru ca în scripte cifrele despre PIB şi deficit să arate bine.)

Care ar fi motivele de îngrijorare de pe urma restituirilor şi a "reîntregirilor"? Niciunul, ne asigură autorităţile. Majorarea salariilor din sectorul public cu 8% de la 1 iunie (restul "reîntregirii" urmând să aibă loc în exerciţiul bugetar următor) nu modifică ţinta de inflaţie, urmând să aibă un impact marginal, de 0,2-0,3% asupra inflaţiei, estimează guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Dacă la salariile mărite se adaugă restituirea în etape a sumelor din pensiile de peste 740 de lei taxate de CASS, deficitul bugetar creşte doar de la 1,9% la 2,2% din PIB (numerar), ceea ce asigură încadrarea în plafonul "european" de 3% din PIB, afirmă şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a insistat că mărirea de salarii "nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de sănătate şi la fondul de pensii, ci dimpotrivă, reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS la o sumă mai mare pentru fiecare salariat bugetar". Ministrul de finanţe Florin Georgescu a asigurat că programul de privatizări asumat cu FMI va continua şi că în acest an nu se va mai schimba nimic în politica fiscală, nu va creşte şi nu va scădea niciun impozit sau taxă.

Atât temeiul, cât şi efectele benefice scontate ale eliberării de bani în plus de la buget pentru consum rămân discutabile. Raportul BNR asupra inflaţiei în primul trimestru, publicat săptămâna trecută, precizează limpede că "este posibil ca temperarea creşterii anuale a câştigurilor salariale să fi avut un efect limitativ asupra cererii de consum, însă, din perspectiva costurilor unitare cu forţa de muncă, evoluţia a fost insuficientă pentru restabilirea corelaţiei cu productivitatea muncii" (în traducere, faptul că salariile au crescut mai încet poate să fi frânat cererea de consum, însă productivitatea a rămas tot în urma costului cu forţa de muncă). Cât despre efecte, chiar cu o creştere a salariilor cu 15-16% în vară (adică aşa cum prevedea de curând preşedintele Băsescu), impactul potenţial ar fi fost limitat, cel mai probabil, la o creştere de 0,4% a consumului şi de 0,3% a PIB, conform calculelor prezentate de Dan Bucşa, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank. Atunci de ce toţi guvernanţii insistă atât de mult asupra acestei măsuri?

"Efectul psihologic va fi de creştere a încrederii populaţiei, stimulând comerţul cu amănuntul. Rămâne de văzut dacă această creştere a optimismului va ajuta construcţiile de locuinţe să compenseze încetinirea probabilă a lucrărilor de infrastructură", comentează Dan Bucşa. Adică ar fi vorba de ceea ce ministrul Florin Georgescu definea drept o viziune care "nu e socialistă, comunistă sau populistă, ci propune un echilibru, un 'trade-off' între eficienţă şi echitate care să fie viabil pentru toată lumea", pentru că "atunci când drepturile individului la o viaţă decentă sunt afectate, e afectată şi baza democraţiei". De aceea, explica Georgescu, înseşi organismele financiare internaţionale, inclusiv FMI, "promovează coeziunea socială şi o creştere economică incluzivă, pentru că altfel aţi văzut ce se întâmplă, oamenii umplu străzile". Ministrul făcea aluzie de fapt la o carte din 1975 a economistului american Arthur Okun care spunea că presiunea pieţei poate duce la excluziune socială pentru grupurile care nu-şi mai pot asigura din muncă un standard minim de viaţă, ceea ce pune problema unui compromis între eficienţă şi echitate, între principiile economice ale capitalismului şi principiile politice ale democraţiei.

Or, într-o astfel de viziune, chiar un plus de venituri simbolic sau o repartizare mai echitabilă a austerităţii (de genul impozitului progresiv în locul cotei unice, despre care la noi inclusiv Consiliul Fiscal a conchis că şi-a epuizat deja virtuţile de stimulare a fiscalizării economiei gri) pot scădea tensiunile sociale şi pot ridica moralul unor cetăţeni descurajaţi să mai consume şi demotivaţi să muncească. Iar cu aceasta ne întoarcem la consensul de care spuneam mai sus, patronat de FMI şi de Comisia Europeană de la Bruxelles, de unde comisarul Olli Rehn prezice că România va avea anul acesta o creştere de 1,4% (sub estimarea de 1,6% din februarie), "susţinută în principal de cererea internă". Acest consens nu numai că nu va fi afectat în perioada de până la alegeri, dar are chiar şanse să se consolideze (încă o dată, în ciuda războaielor verbale între actorii politici), pe măsură ce la nivelul UE câştigă teren abordarea axată pe măsuri de stimulare a creşterii, în loc de măsuri de amplificare a austerităţii. Este vorba de un pariu, de un experiment uriaş, al cărui rezultat o să-l vedem. Dar, în tot cazul, e bine să ştim de unde vine şi cum stau lucrurile.