Reportaj: Berea Affligem scoate la război vechimea, reţeta secretă şi bugetele consistente de promovare ale Heineken

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 05 decembrie 2014 2270 afişări

De la abaţia Affligem, berea cu acelaşi nume a plecat să cucerească lumea. Armele cu care se luptă acum sunt vechimea, reţeta secretă şi bugetele consistente de promovare ale berarului Heineken, cea mai mare companie de profil la nivel mondial.

“Nu, nu avem timp de pauză, ne grăbim“, am aflat la ieşirea din aeroportul de la Bruxelles. Am aflat imediat şi de ce eram pe fugă: întârzierea avionului dăduse peste cap programul de pe tărâm belgian, excursia spre Affligem.

Domeniul se întinde pe hectare întregi şi în alte vremuri adăpostea câteva sute de călugări; acum au rămas doar 12, care se roagă de şapte ori pe zi. Nu avem cum să-i deranjăm, spune ghidul abaţiei, care de câteva decenii spune turiştilor povestea lăcaşului de cult. E fericit, a devenit pentru a treia oară bunic, şi presară cu glume poveştile în timp ce ne îndoapă, pe modul repede înainte, cu informaţii.

Fondată la 1074 de cinci cavaleri care s-au călugărit, abaţia Affligem a cunoscut perioade de mare înflorire dar a trecut şi prin vremuri nefaste, fiind de mai multe ori distrusă din temelii. În secolele XII şi XIII avea deja un rol important la nivel de regiune, fiind practic o cetate, coordonată de călugări, care administrau hectare întregi de teren. De-a lungul anilor în jurul abaţiei au apărut o fermă, o moară, o brutărie, o fabrică de lactate, culturi de hamei şi, desigur, o berărie.

Ghidul insistă să ne arate pe gravuri cât de speciale sunt abaţia şi domeniul acesteia, indicând un punct cât o gămălie de ac. „În secolul XVI aceşti cinci călugări jucau fotbal, aceasta este o minge de fotbal. Deci noi am inventat fotbalul, iată dovada.“ Nu numai fotbalul a fost inventat de belgieni, aveam să aflu pe parcursul celor 48 de ore petrecute în regatul belgian, ci şi waffele (nu cred că poartă vreo dispută pe acest subiect cu alte naţii), cartofii prăjiţi (numiţi, totuşi, french fries), galeriile acoperite (pentru că o prinţesă franceză cusurgie ajunsă regina Belgiei voia să divorţeze şi să plece, neplăcându-i Bruxelles; galeria acoperită, unde putea face după bunul plac cumpărături, a determinat-o să rămână) şi, evident, bomboanele de ciocolată, dat fiind că unul din regii Belgiei era şi rege în Congo, ţară mare producătoare de cacao.

Încă de la începuturi călugării dominicani au produs bere, băutură care a avut un rol cât se poate de funcţional vreme de multe secole. La acea vreme apa era adeseori contaminată şi putea produce boli grave, astfel încât berea era o băutură mai sigură deopotrivă pentru călugări, dar şi pentru săteni, care o primeau de la abaţie, mai cu seamă în timpul iernilor grele, însoţită de pâine.

În plus, berea era folositoare pentru călugări în timpul perioadelor de post, prin elementele nutritive pe care le conţine. Licoarea a fost folosită şi în solda soldaţilor; paşnica aşezare care a fost întemeiată în secolul XI s-a aflat vreme de 900 de ani în miezul câmpurilor de luptă. Traiul este liniştit acum pentru cei 12 călugări de la Affligem, care au cu toţii peste 80 de ani; în ciuda vârstei, ei se ocupă de propria gospodărire, îşi fac vreme să-i asculte pe cei care le caută sfatul, dar îşi petrec timp şi în biblioteca înzestrată cu zeci de mii de volume, unele vechi de sute de ani. Reţeta berii s-a transmis vreme de aproape un mileniu doar prin viu grai, fiind cunoscută numai de călugări; abia în 1956 a fost scrisă pentru prima dată.

Acum, Affligem este una dintre ultimele 22 de beri de abaţie certificate care se mai produc. Călugării nu mai sunt implicaţi în producţia băuturii, care a fost oprită de decenii, dar ei au semnat, în 2000, un contract cu Heineken, care produce berea după reţeta pe care o cunoşteau înainte doar locuitorii abaţiei.

Practic, prin acest contract producătorul primeşte dreptul de folosire a mărcii şi a reţetei, pentru o perioadă de încă 75 de ani de-acum înainte, şi plăteşte o redevenţă călugărilor, care trebuie să-şi dea acordul pentru decizii majore – de pildă diversificarea gamei sau schimbarea ambalajului. Poate părea surprinzător, dar călugării au înţeles argumentele de marketing pe care le-a explicat brand managerul mărcii în momentul în care au obiectat că stema de pe sticlă trebuie să-şi păstreze culoarea roşie, în locul celei albastre, aleasă de echipa de marketing a Heineken. Pe fiecare sticlă de Affligem se găseşte blazonul abaţiei: sabia Sfântului Pavel, alături de cheile Sfântului Petru, aşezate în formă de cruce. Pe zidurile abaţiei, acest simbol este însoţit de maxima „Felix Concordia“, tradus prin „fericire în armonie“.

Berea, cunoscută vreme de un mileniu doar în Belgia, a căpătat în prezent ambiţii internaţionale. „Acum vreun an şi jumătate le-am spus călugărilor că vrem să scoatem Affligem pe mai multe pieţe. Iar anul acesta am accelerat acest proces“, spune brand managerul Affligem, Jacob Linden, un suedez care munceşte la Amsterdam, face marketing pentru o bere belgiană şi pare că ar putea vorbi ore în şir despre domeniul în care lucrează.

Marca este prezentă în 30 de ţări, numărul crescând de trei ori în numai jumătate de an. În România berea de la abaţia belgiană este prezentă în circa 200 de puburi, la preţuri cuprinse de regulă între 13 şi 16 lei; în retail o sticlă costă 7-8 lei. 70% din consumatori preferă varianta blondă, iar cele mai mari volume de vânzări sunt adjudecate de Franţa, care are o populaţie de şase ori mai numeroasă decât a Belgiei (11 milioane de locuitori).

„A fost o marcă negălăgioasă, nici acum nu facem publicitate agresiv.“ Linden povesteşte şi cum a fost luată această decizie. În ultimii 150 de ani mulţi berari au dispărut, alţii s-au consolidat; abia în 1970 a început să reapară interesul pentru berile tradiţionale, în SUA. Preşedintele american Barack Obama a cerut, de exemplu, să fie produsă o bere de acest fel chiar la Casa Albă. Dar creşterea accelerată a interesului pentru berile făcute de meşteşugari s-a produs abia în ultimii ani, iar Jacob Linden spune că numărul de căutări pe Google ale acestui tip de produs pur şi simplu a explodat.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/turism/reportaj-berea-affligem-scoate-la-razboi-vechimea-reteta-secreta-si-bugetele-consistente-de-promovare-ale-heineken-13692620
13692620
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.