Deşi te aştepţi să aterizezi în mijlocul unei savane înconjurat de lei sau hiene, primul contact este şocant. Aeroportul din Entebbe seamănă izbitor cu aeroportul Băneasa, folosit până nu de mult în România de companiile aeriene low-cost. Similarităţile se termină însă rapid în momentul în care ofiţerii de la frontieră cer actele, iau amprentele, fac poze şi ştampilează paşaportul.

"De unde vii?", sunt întrebat scurt de un vameş până în 30 de ani, care ridică capul mirat când aude de România. "Trebuie să fie tare frig acolo la voi", adaugă el, şi se miră încă odată după ce îi spun că la Bucureşti săptămâna trecută erau 38 de grade Celsius, în timp ce în Uganda termometrele nu depăşesc 30 de grade.

Puţin din atmosfera liniştită din aeroportul internaţional ugandez lasă loc acum amintirilor despre trecutul sângeros al ţării. Uganda le-a avut pe toate, a fost colonizată, a trecut printr-un război civil, a cunoscut dictatori sângeroşi, SIDA, malaria şi terorismul. În anii '70 Idi Amin, fost preşedinte al Ugandei şi unul dintre cei mai sângeroşi dictatori africani din istorie, nu s-a dat în lături aproape de la nimic. Dictatorul a fost acuzat în mediile internaţionale de încălcări grosolane ale drepturilor omului, de represiuni politice, persecuţii etnice, nepotism, corupţie şi chiar canibalism.

După opt ani în fotoliul de preşedinte a lăsat în urmă peste 200.000 de morţi. Căderea lui Amin din 1979 a fost precedată de alţi şase ani de lupte violente pentru putere câştigate în final de Yoweri Museveni, preşedinte care se află şi în prezent la putere.În oglindă cu predecesorii săi Museveni are imaginea unui reformist care a pus în mişcare unul dintre cele mai agresive proiecte de luptă împotriva SIDA şi a încadrat în ultimii 20 de ani economia pe o pantă ascendentă.

PIB-ul Ugandei a crescut anual în medie cu 6,8% în acest interval şi a ajuns la sfârşitul anului trecut la 45 miliarde de dolari (aproximativ un sfert din PIB-ul României). Cu toate acestea, galopul economiei pare să nu ţină pasul cu schimbările de la nivelul străzii. Populaţia a ajuns la cota de 34 de milioane după ce ugandezii s-au înmulţit cu câte un milion în fiecare din ultimii zece ani. Uganda continuă astfel să fie una dintre cele mai sărace economii - 40% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1 dolar pe zi, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Statistica prinde viaţă de la ieşirea din aeroport. Şoseaua de câţiva zeci de kilometri care face legătura cu capitala ugandeză este un adevărat furnicar."Aşa se conduce la noi. Nu este nimic ieşit din comun", îmi spune John, unul dintre şoferii care au făcut un business din dusul şi adusul turiştilor la aeroport, în timp ce şerpuieşte prin păienjenişul de motorete. "Sunt boda-boda", adaugă el scurt.

Străzile Ugandei sunt pline până la refuz de motoretele denumite "boda-boda" (abrevierea locală de la "border to border" - n. red.), un soi de taxiuri pe două roţi, cu şoferi dispuşi să te ducă dintr-o parte în celalaltă a oraşului pentru câţiva dolari. Nimeni nu ştie exact câte astfel de motorete mişună pe şoselele ţării africane, însă un lucru este cert: sunt implicate în 20% din accidente. Prezenţa motoretelor-taxi oferă şi o imagine de ansamblu asupra filosofiei de business a ugandezilor: rapid, ieftin, periculos, dar oportun.