Când 1% sunt prea mulţi şi 99% prea puţini

Postat la 06 aprilie 2013 125 afişări

"De 20 de ani încoace se poartă un război de clasă, iar clasa mea a învins." Zicerea îi aparţine investitorului miliardar Warren Buffett şi se referă la una dintre cele mai puternice segregări sociale din prezent - este vorba de cei 1% care deţin puterea economică şi politică, aflaţi în zona superioară a societăţii, şi de cei 99% care şi-au pierdut, în criză, economiile, locurile de muncă, locuinţele sau speranţa.

Când 1% sunt prea mulţi şi 99% prea puţini

Cel care analizează impactul nefast al acestei împărţiri a lumii este Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel şi profesor de economie la Universitatea Columbia, unul dintre cei mai citaţi economişti şi, conform revistei Time, unul dintre cei mai influenţi 100 de oameni din lume în 2011. "Preţul inegalităţii. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul" a apărut anul trecut şi s-a instalat pe lista de bestselleruri a The New York Times.

Chiar dacă Stiglitz se concentrează cu precădere pe Statele Unite şi pe relaţia 1% - 99% de acolo, cartea este o lectură obligatorie pentru oricine, fie el un "indignat", un politician european sau un antreprenor român. Pentru că reţetele aplicate acolo se regăsesc mai peste tot în părţile lumii afectate de criză: favoritisme, ajutoare de stat din care se plătesc bonusuri, bani irosiţi, declaraţii sforăitoare care nu spun nimic, vini neasumate sau nerecunoscute. Stiglitz se alătură, astfel, unui număr din ce în ce mai mare de economişti şi reprezentanţi ai mediului academic care încearcă să determine capitalismul să revină la valori morale şi decenţă.

De aceea, Stiglitz nu numai că invocă fapte şi îşi argumentează demersul, ci şi propune soluţii, unele chiar surprinzătoare, cum ar fi temperarea globalizării sau un nou contract social; vorbeşte şi de strunirea sectorului financiar, de o legislaţie a concurenţei mai puternică şi mai eficient aplicată, de stoparea pomenilor de la stat sau a subvenţiilor mascate, de noi sisteme de impozitare sau de îmbunătăţirea accesului la educaţie. Idei simple, la care ne-am gândit cu toţii la un moment dat sau altul în ultimii ani marcaţi de criza economică. Iar o confirmare din partea lui Stiglitz nu poate fi decât onorantă.

Joseph Stiglitz - "Preţul inegalităţii. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul", Editua Publica, Bucureşti, 2012

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/cand-1-sunt-prea-multi-si-99-prea-putini-10717180
10717180
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.