A luat Oscaruri şi Globuri de Aur, a prezidat jurii internaţionale de film, a produs şi regizat pelicule de succes, a făcut activism pe tărâm social şi politic. În aproape 70 de ani de existenţă (n. 1943) a cunoscut toate feţele succesului şi a ajuns să tutuiască gloria la o vârstă la care alţii de-abia îşi începeau cariera.

Cu toate acestea, omul din spatele rolurilor, "personajul De Niro" a rămas o prezenţă vagă, misterioasă, asupra căreia nici prietenii sau apropiaţii nu se pot pronunţa cu autoritate. Omul vorbeşte foarte puţin, este zgârcit cu amintirile despre propria persoană, ocoleşte sentinţele, ezită exasperant în faţă întrebărilor care i se pun, este retractil ca o mimoză şi timid ca un licean.

În 1989, când haloul său public căpătase deja dimensiuni de legendă, fiind intervievat de Lawrence Grobel - celebru pentru insistenţa necruţătoare cu care îşi descoase partenerii de dialog -, De Niro "a închis reportofonul de 11 ori, s-a uitat la ceas de şapte ori şi a zis că trebuie să plece de cinci ori", zădărnicind orice tentativă de comunicare.

În acest condiţii, eforturile biografului său, John Parker, de a ajunge la esenţa omului, de a-i lămuri enigmele interioare şi aventurile existenţiale de taină sunt cu adevărat remarcabile, iar rezultatele - pe măsură. Pornind povestea încă de la perioada când părinţii săi - doi artişti plastici de talent, intelectuali preocupaţi de problemele artei moderne - îşi căutau drumul, continuând cu epoca adolescenţei sulfuroase a viitorului actor, cu studiile sale sub bagheta Stellei Adler sau a lui Lee Strasberg, de la faimosul Actors Studio, ajungând la primele roluri, la colaborarea (apoi prietenia) cu Scorsese şi apoi la numeroasele detalii picante ale relaţiei actorului cu varii top modele, Parker - deopotrivă povestitor, documentarist şi psihiatru - scoate la lumină toate acele amănunte şi nuanţe subtile fără de care legenda vie care este Robert De Niro nu ar putea fi înţeleasă cum se cuvine.

John Parker, "Robert de Niro, Portretul unei legende", Editura Victoria Books, Bucureşti, 2011