Vizualul public era rodul unor comenzi de partid şi de stat (în genere stupide, ca un soi de aflare în treabă) uneori şablonarde şi sforăitoare, alteori utile când nu erau pur şi simplu redundante (Nu călcaţi pe iarbă! Atenţie, pericol de moarte! Ascensorul nu funcţionează! Ieşiţi din raza de acţiune a macaralei!), şi care erau puse în operă plastică de mărunţi executanţi (ehe, desenatorul tehnic…, domnişoara secretară cu talent la desen…), ori chiar de importanţi artişti ai momentului, care-şi ofereau însă mici libertăţi de viziune, care doreau să practice perfecţiunea, dar care, forţamente, lăsau loc ezitării, greşelii mărunte dar, vai, cât de umane.

Această slăbiciune umanizantă a posterului, a anunţului sau a firmei încearcă să o antologheze cei de la Atelierul de grafică care, prin cartea de faţă ne pun la dispoziţie un memento cutremurător pe alocuri, hazliu şi tonic în genere a ceea ce a însemnat agitaţia vizuală şi comunicarea publică în "epoca de aur". Pe atunci nu exista computerul şi nici softurile infografice, layerele din Adobe erau decupate şi lipite unele peste altele cu gumă arabică sau aracet, fonturile erau rotunjite din peniţă, sau tăiate din polistiren cu "fierăstrăul" construit dintr-o liţă încinsă.

Premisa acestui proiect de arheologie culturală? O spun chiar cei de la Atelierul de grafică: "Credem că zăbovirea pe construcţia unei forme poate da rezultate mai bune decât permite dinamica zilelor noastre, aşa cum eliminarea intervenţiei directe a omului în zona graficii, să zicem, înseamnă de fapt suprimarea acesteia". Aşa să fie?

Ciprian Isaac, Carla Duschka (coordonatori), "Grafică fără computer", Editura Atelierul de grafică, Bucureşti, 2011