Romanul "Dragoste virtuală" a sedus milioane de cititori din lumea întreagă, iar Daniel Glattauer, autorul său, mergând pe creasta valului de succes, i-a scris şi continuarea. Este un roman epistolar al mileniului III. Cei doi e-îndrăgostiţi se confesează, îşi intersectează pasiunile şi controversele prin e-mail. Trebuie precizat că ei nu se cunosc şi nici nu se vor cunoaşte vreodată faţă în faţă.

Emmi Rothner, o muziciană de 30 ani, trimite un mesaj către revista Like, dar, dintr-o greşeală de tastare a numelui destinatarului, acesta ajunge în căsuţa electronică a lui Leo Leike, consilier pe probleme de comunicare şi psiholog al limbajului. O minoră, banală eroare de parcurs, care va marca însă inceputul unei corespondenţe asidue între Emmi (tânără căsătorită şi cu un menaj fericit) şi Leo, care tocmai încearcă să-şi revină dintr-o poveste de dragoste turbulentă. Cei doi hotărăsc să nu se întâlnească niciodată, iar această decizie va constitui rama unei legături neprimejdioase, dar palpitante, care va dura mai mult de un an.

"Aici, nu existăm decât pentru noi doi. Vom rămâne în contact până când unul dintre noi nu va mai avea nimic de spus sau n-o să mai aibă chef să spună ceva. Nu cred că acela voi fi eu. O zi bună de primăvară, al dumneavoastră, Leo." Suntem pe cale să devenim, până şi în dragoste, Homo numericus? Niciodată însă nu răbufneşte în aceste pagini erotismul ieftin sau pulsiunile sexuale reprimate. Ceea ce face cu atât mai spectaculos succesul său, de factură complet nehollywoodiană.

Este o poveste pe care mulţi dintre contemporanii noştri au experimentat-o frecventând reţelele de socializare de tip Facebook sau Twitter, încercând să înlocuiască relaţia epidermică printr-una sublimată, dând sărutul pe o vorbă de duh, pipăitul pe un duel verbal sau efuziunile de aşternut pe un frumos verb copulativ.

Daniel Glatauer, "Dragoste virtuală", Editura Pandora M, Bucureşti, 2012