Există în presa românească şi mai cu seamă în presa economică un soi de tendinţă, scrii şi pare că ai putea să spui mai mult decât scrii, dar ceva te reţine. Am avut impresia asta citind şi cartea lui Adrian N.Ionescu, „Jocurile privatizării“, apărută la Editura Integral. Volumul este o relatare personală a unui jurnalist de specialitate, care a colaborat cu publicaţii importante din presa economică, o istorie subiectivă a înfiinţării şi evoluţiei bursei româneşti postrevolţionare.

Fiecare capitol are personalitatea sa şi din acest punct de vedere „Jocurile privatizării“ este interesantă: personaje pe care le-am cunoscut, de care am citit şi de care am auzit, vorbesc sau sunt pomenite în contextul istoriei recente a pieţei de capital. Oficiali ai statului, reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale, FMI şi Băncii Mondiale, consultanţi, oameni de afaceri mai mult sau mai puţin controversaţi, politicieni şi membri ai guvernelor, brokeri, şefi ai bursei şi organisme de control şi supraveghere, toţi şi-au găsit locul în carte, alături de privatizări, listări, negocieri sau tranzacţii dubioase, şi, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost nevoie de un număr mult mai mare de pagini.

Autorul subliniază o anume dualitate, o anume nesiguranţă a bursei româneşti, care, deşi oferă, cel puţin în această perioadă, randamente de top mondial, a rămas un soi de curiozitate, accesibilă doar unei elite.  De remarcat aprecierea lui Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank şi fost preşedinte al Bursei de Valori: „Piaţa de capital din România a semănat cu Ciuleandra, pe care toată lumea o lua la dans, dar nimeni nu o lua de nevastă. Conform logicii dintr-o anumită perioadă, Bursa era bună de arătat, ca să ne împăunăm cu ea, să dăm bine în diverse poze internaţionale“.

Cum prea multe studii pe tema capitalismului românesc postrevoluţionar nu s-au scris, cartea lui Adrian Ionescu este importantă pentru că unu, există şi a fost scrisă, şi doi, pentru că surprinde caleidoscopic şi plăcut etape esenţiale şi inside‑uri din primele două decenii ale pieţei de capital. Un exerciţiu pe care presa românească de business, atâta câtă mai este, ar trebui să-l repete, atâta cât se mai poate. De citit.