Cum e limpede ca politicienii nu vor putea in veci sa se dezbare de meteahna ipocriziei, autorii se straduiesc sa stopeze cursul minciunilor politice punand la indemana destinatarilor acestor discursuri (adica noua, tuturor) niste unelte simple (din recuzita logicii, a retoricii sau a psihologiei), prin care “abureala” politica sa fie decriptata si, astfel, impiedicata sa-si raspandeasca efectul nociv.

“Pe masura ce vom rontai din scoverga noastra politica, vom scoate la lumina nu doar mistificari si abureli, ci si - mai important - glume care arata cu degetul spre ele si exclama «Te-am prins!»”, sustin autorii. Preluand citate din personalitati ale lumii politice, de la Iulius Cezar la Condoleezza Rice, de la Gingis Han la Hillary Clinton si de la Adolf Hitler la George Bush, dar si din adepti si sustinatori ai lor - analisti politici, jurnalisti si avocati -, Catchart & Klein incearca sa demonstreze falsitatea retoricii. Iata unul dintre zecile de exemple de demontare a mecanismului. E vorba despre un discurs al lui Donald Rumsfeld, care la un moment dat s-a plans ca “nu exista in Afganistan tinte potrivite pentru a fi bombardate si ca ar trebui sa ne gandim la bombardarea Irakului care are tinte mai bune”.

Rumsfeld, explica autorii, foloseste aici vechiul truc numit “ignoratio elenchi” (ignorarea chestiunii, respectiv schimbarea subiectului sau ocolirea problemei). In “ignoratio elenchi”, maiestria este sa afirmi un lucru care in sine ar putea fi corect (“armata prefera sa loveasca intotdeauna tintele cele mai accesibile”), folosindu-l insa pentru o concluzie cu care nu are nicio legatura (“deci hai sa bombardam o alta tara, care are tinte mai accesibile”). Este aceeasi tactica, daca vreti, pe care o foloseste procurorul intr-un caz de omucidere, cand peroreaza pe larg despre cat de cutremuratoare a fost crima - un element care nu are insa nicio legatura cu vinovatia sau nevinovatia acuzatului. n

Thomas Cathcart, Daniel Klein

“Aristotel Si furnicarul merg la

Washington”, Editura Nemira, Bucuresti, 2009

Aparitii noi

• Oglinda pictorului

Nascut in 1975 la München, Daniel Kehlman isi publica cel dintai roman la varsta de 22 de ani. In 2006, bate toate recordurile de vanzari din Germania, cu romanul “Masurarea lumii” (o naratiune despre nasterea stiintei moderne, care ii pune in scena pe geograful Humboldt si pe matematicianul Gauss), ce avea sa ocupe in anul urmator locul secund in topul celor mai vandute carti din SUA. Romanul “Eu si Kaminski” (aparut in 2003) descrie relatia complicata, cu multiple laturi intunecate, dintre Sebastian Zollner, un tanar ziarist pus pe fapte mari, carierist si superficial, si pictorul Kaminski, fost elev al lui Matisse. Incercand sa-si construiasca reputatia de scriitor, Zollner doreste sa scrie biografia pictorului, cu care se intalneste in numeroase randuri si caruia ii scotoceste atat in arhiva personala, cat si in suflet. Singurul lucru pe care reuseste sa-l desluseasca, in oglinda putin flatanta pe care Kaminski i-o pune in fata, este lipsa de valoare a propriei vieti si vidul din suflet.

Daniel Kehlman

“Eu Si Kaminski”,

Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009

• Varstele inocentei

Sora Katiei, personaj ale carui nume si identitate exacta nu sunt niciodata dezvaluite, apartine unei familii complet destructurate: tatal necunoscut, bunica victima a unei pierderi de memorie galopante, mama prostituata, sora dansatoare de striptease si mare consumatoare de droguri. In ciuda tineretii sale, ei ii revine sarcina de a se ocupa de toate treburile casnice. Singurele distractii - niste documentare despre animale si in plimbarile in Plaza Mayor. Necazurile incep cand sora Katiei il intalneste pe americanul John Turner, un propavaduitor religios care o ameteste cu mesajele sale doctrinare si cu pornirile sale lirice. Lipsita de repere morale si incapabila sa aiba niste judecati sanatoase, adolescenta va urma un traseu descendent, care o face in cele din urma sa-si dea seama cat de nociva este viata pe care o duce.

Andrés Barba

“Sora Katiei”,

Editura Vellant, BucureSti, 2009