Este o poveste adevărată narată ca o ficţiune sau, dacă doriţi, o ficţiune care doreşte să pară o istorie adevărată: inventivă stilistic, tristă şi sălbatică, haioasă şi gravă în acelaşi timp. Are ton confesiv, dar, în acelaşi timp, se scaldă într-o undă înţepătoare de ironie - ceea ce i-a făcut pe critici să vorbească, în cazul său, despre "sincerony" (sincer-ironie).

Ce l-a îndemnat pe Dave, un autor de doar treizeci de ani, să-şi scrie memoriile şi să le drapeze în straie ficţionale? Un eveniment autobiografic răscolitor. Ambii părinţi i-au murit de infarct şi, respective, cancer, iar el, un tânăr abia ieşit din adolescenţă s-a văzut silit să devin capul responsabil al familiei şi să-l ia în grijă pe mai micul său frate, Toph, în vârstă de doar opt ani.

Ca să nu treacă drept cea mai tristă familie din cartierul unde locuiau, Dave îşi vinde casa şi pleacă spre San Francisco, unde va încerca să-şi construiască o nouă viaţă, devenind simultan tată şi frate mai mare pentru micuţul Toph. O lecţie existenţială, dar şi o mostră de scriitură de cea mai bună calitate.

Dave Eggers, "Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor", Editura Humanitas fiction, Bucureşti, 2012