American Sniper este un film care la prima vedere pare similar cu alte producţii precum The Hurt Locker, Argo sau Zero Dark Thirty. Pe măsură ce acţiunea se dezvoltă, spectatorul îşi dă seama că prima impresie a fost una corectă. O poveste veche, refăcută de zeci de ori şi plină de clişee. Sigur, protagonistul este altul şi micile detalii fac diferenţa, însă ideea centrală a eroului motivat de dorinţa de a proteja „America, cea mai bună ţară din lume” se repetă la nesfârşit. Patriotismul ar trebui să reprezinte o explicaţie suficientă pentru faptul că prima victimă din ilustra carieră a lunetistului este un copil de câţiva ani. Sigur, un copil înarmat cu un obuz. Deşi regizorul Clint Eastwood nu insistă pe moralitatea acţiunilor militare din Irak, el nu iese din paradigma „binele împotriva răului”. Chris Kyle, lunetistul cu cele mai multe victime confirmate din armata Statelor Unite, înţelege perfect deviza „God, country, family” (Dumnezeu, patrie, familie) şi renunţă la tot pentru a se putea întoarce pe câmpul de luptă şi a-şi răzbuna camarazii căzuţi. Un clişeu îmbrăcat în haine noi, dar care face (puţin surprinzător) deliciul Hollywoodului şi al publicului american.

Binele împotriva răului este însă o idee abstractă, iar Eastwood a avut anumite probleme în a explica nevoia de violenţă pe care o resimte protagonistul. Această nevoie este prea puţin exploatată în film; după cum scria Chris Kyle în autobiografia sa, „singurul lucru pe care îl regret este că nu am ucis mai mulţi inamici”. Mai multe recenzii atacă discrepanţele dintre modul cum Kyle se prezintă în cartea sa şi modul cum el este prezentat pe marele ecran. Filmul nu răspunde la o întrebare esenţială: a fost lunetistul un erou sau pur şi simplu un soldat care a excelat datorită nevoii de a ucide?

Fără a-şi mai pune prea multe semne de întrebare, publicul american a umplut cinematografele şi a transformat American Sniper într-un succes de box office. În doar trei zile, filmul lui Eastwood a devenit cea mai bună lansare din ianuarie, cu 89 de milioane de dolari. Până la momentul închiderii ediţiei, încasările la nivel global se apropiau de 250 de milioane de dolari. Luând în calcul bugetul de 60 de milioane de dolari, casele de producţie vor fi cu siguranţă mulţumite de evoluţia filmului.

Provenienţa încasărilor arată însă interesul scăzut pentru acest gen de filme în afara Statelor Unite: potrivit site-ului de specialitate IMDb, 80% din cele 250 de milioane de dolari vin de pe continentul american. Această tendinţă s-a mai manifestat în cazul Zero Dark Thirty, filmul despre uciderea lui Osama bin Laden (70% din totalul încasărilor au venit din Statele Unite) sau Argo (60% din total).

Pe lângă succesul financiar, American Sniper se bucură şi de recunoaştere din partea majorităţii criticilor şi a instituţiilor de specialitate. Deşi a fost trecut cu vederea la Globurile de Aur, filmul are şase nominalizări la premiile Oscar, respectiv cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj video, cel mai bun montaj audio şi cel mai bun mixaj audio. Un studiu publicat recent de Reuters şi IPSOS arată că majoritatea americanilor consideră American Sniper favorit la premiul pentru cel mai bun film.

Filmele despre război produse la Hollywood vor continua să evidenţieze acea latură a poveştii favorabilă lor. Scenariile vor continua să evidenţieze misiunea americanilor de a duce democraţia peste tot în lume, chiar şi acolo unde ea nu este cerută. Cât timp idealurile americane vor fi prezentate ca binele suprem, filmele vor aduce spectatori şi, implicit, încasări uriaşe.

Ar fi avut oare succes un film despre un lunetist care şi-a abandonat soţia însărcinată pentru a se întoarce, de bunăvoie, pe câmpul de luptă? Este aceeaşi poveste, dar dintr-o altă perspectivă. Răspunsul e destul de simplu: patriotismul americanilor va fi cu adevărat pus la încercare atunci când regizorii şi producătorii vor începe să includă, pe lângă inevitabilele clişee, şi elementele care sunt de obicei date la o parte.