Si placinte, si razboi

Postat la 24 ianuarie 2008 1 afişăre

Charles Wilson, fost congresman american, ar fi fost probabil trecut cu vederea intr-un context politic dominat de Bill “the Clenis” Clinton si George “Dubya” “the Decider” Bush, ale caror aventuri si bushisme au facut/fac deliciul lumii intregi. La inceputul anilor ’80 insa, excentricitatile lui Charlie “Petrecaretul” Wilson pareau ceva neobisnuit.

“Charlie Wilson’s War” (regizat de celebrul Mike Nichols) nu este un film despre razboi. Este un film despre carismaticul congresman Charlie Wilson (interpretat excelent de Tom Hanks, intr-un rol care i-ar putea aduce o nominalizare la Oscar), un politician (deloc perfect) care se descurca (perfect!) in sistemul politic american si despre care nu se stia mai nimic pana acum cativa ani, cand a aparut cartea lui George Crile, “Charlie Wilson’s War: The Extraordinary Story of the Largest Covert Operation in History”.

Ce a facut Charlie Wilson? Exact ce este precizat in titlul cartii, operatiunea sub acoperire de cea mai mare anvergura din istorie. Cu fondurile pentru aparare ale Statelor Unite, Wilson a inarmat rebelii din Afganistan si i-a trimis sa lupte impotriva sovieticilor.

Wilson intelege ca, in timpul unui razboi rece in care principalele puteri militare nu fac decat sa puna deoparte gramezi de bombe pe care spera sa nu le arunce niciodata, Afganistanul este singura tara care a indraznit sa intre in razboi cu Uniunea Sovietica. Faptul ca tocmai a fost acuzat de posesie de droguri si de “companie nepotrivita” (stripteuze, iepurasi Playboy, plus cele mai aratoase asistente – cinci! – pe care le-a vazut vreodata dealul Capitoliului) nu are nicio importanta pentru Wilson, omul folosind perfect resursele (dar si scaparile) sistemului pentru a-i inarma pe refugiatii afgani, printre pahare de bautura si petreceri cat cuprinde.

Razboiul lui Charlie Wilson nu se poarta pe front. Armele lui nu sunt pustile cu luneta, bombele si tancurile. Iar victime nu exista. Caci Wilson duce un razboi in care cele mai importante decizii se iau intr-un jacuzzi, la o cafenea, in fata unei dansatoare din buric, intr-o limuzina plina de cocaina, in locuri unde alcoolul curge valuri. Iar inamicii lui Wilson nu sunt inamici adevarati, ci doar oameni care inca nu stiu cat de mult vor sa-l ajute pe politicianul nostru sa lupte impotriva sovieticilor.

Cat despre aliatii sai, ei sunt Joanne (Julia Roberts) - “a sasea cea mai bogata femeie din Texas, iar asta chiar e ceva”, un agent CIA, Gust Avrakotos (Philip Seymour Hoffman, de un comic nebun) si fel de fel de politicieni din Israel, Egipt si Pakistan, in fata carora Wilson nu face decat gafe. Cu tagline-ul “O bautura tare. Putina mascara. O groaza de tupeu. Cine-a zis ca nu puteau sa infranga imperiul sovietic?”, filmul lui Nichols imbina umorul scenaristului Aaron Sorkin (“Bulworth”, “Viata la Casa Alba"/"The West Wing”, “The American President”/“Dragostea unui presedinte american”) cu o distributie impresionanta, pe langa Hanks, Roberts si Hoffman (deja patru Oscaruri) aparand si doua tinere sperante de la Hollywood, Emily Blunt si Amy Adams.

Dar principalul atu al filmului, pe langa actori, este cu siguranta scenariul lui Sorkin. Specialistul numarul unu de la Hollywood in drame politice neconventionale, Sorkin si-a folosit si de aceasta data flerul extraordinar pentru dialog care a facut serialul “Viata la Casa Alba” sa castige noua premii Emmy pentru sezonul de debut, record absolut in domeniu. Valoarea “razboiului” rezida in genialele dialoguri ale personajelor, pline de spirite si replici daramatoare, de unde si nominalizarea la Globurile de Aur - trofeu pierdut in fata unuia dintre celelalte “cele mai asteptate filme” ale lui 2008, “No Country For Old Men” al fratilor Coen.

Iar pentru ecranizarea unui asemenea scenariu era nevoie de un regizor ca Mike Nichols, un recunoscut manager de distributii pline de staruri. Dupa ce a stapanit-o pe Elizabeth Taylor, despre care zicea ca “nu e-n stare de trei lucruri: sa minta, sa se poarte urat cu cineva si sa vina la timp la filmari”, in “Cui i-e frica de Virginia Woolf?”, Nichols a ales intotdeauna distributii rasunatoare. Si nu fara folos: nu mai putin de 16 actori au primit nominalizari la Oscar in filmele sale.

Nici regizorul nu e strain de premiul Academiei: Nichols este un obisnuit al premiilor Oscar, chiar daca nu l-a castigat decat o singura data, exact acum 40 de ani, pentru "The Graduate"/"Absolventul". Mai mult de atat, Nichols este unul dintre cele noua persoane care au reusit performanta de a castiga toate cele patru cele mai importante premii din show-business: Oscar, Emmy, Tony si Grammy. Regizorul a fost primul care a primit un salariu de 1 milion de dolari pentru un film. Lovitura s-a petrecut in 1971, pentru "Catch-22", si n-am fi precizat acest lucru daca in prezent n-ar fi inceput productia la un remake al acestui film despre cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dar pana atunci uitati-va la “Razboiul lui Charlie Wilson”. Merita!

"CHARLIE WILSON’S WAR"/"RAZBOIUL LUI CHARLIE WILSON"

R: MIKE NICHOLS.

D: TOM HANKS, PHILIP SEYMOUR HOFFMAN, JULIA ROBERTS, AMY ADAMS, EMILY BLUNT, HILARY ANGELO, PETER GERETY. DIN 8 FEBRUARIE

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
film,
Tom Hanks,
Julia Roberts
/arta-si-societate/film/si-placinte-si-razboi-2348287
2348287
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.