Este nevoie de 15 ore de zbor si doua avioane pentru a ajunge in tara in care marile pasiuni se dezlantuie, care are un brand national reprezentat de cel mai fierbinte dintre dansuri, tangoul, si unde zecile de piete din capitala inseamna tot atatea scene pentru poporul de artisti. Oana Nastase, consilier comunicare la Bursa de Valori Bucuresti, si-a petrecut cele doua saptamani de vacanta in Argentina inconjurata de munti si minuni naturale.

"Fiind o vacanta in care imi doream sa ma si relaxez, am ales zone mai putin europenizate si umblate, cunoscut fiind faptul ca Argentina este cea mai europeana tara din America de Sud. Aproximativ 60% din populatie este de origine italiana, 30% sunt spanioli si restul evrei si bastinasi. Practic este o tara sud-americana de italieni care vorbesc spaniola si care au spirit de comercianti venit de la evrei."

Desi nu se afla la prima calatorie in Argentina, pe care a vizitat-o in trecut in interes de serviciu, Nastase a fost de la inceput uimita de orasele intinse pe suprafete imense. "Este o tara uriasa. Am citit dinainte despre intinderile uriase, dar numai la fata locului iti dai seama despre ce distante este vorba. Ca sa te duci dintr-un oras in altul, asa cum imi facusem eu planul, calatoresti ca de la Bucuresti la Madrid, trei-patru ore cu avionul."

Planurile de calatorie le-a facut tinand cont de faptul ca in aceasta perioada in Argentina este iarna. "Initial am vrut sa ma duc in sud in Tara de Foc, in Patagonia unde este un ghetar spectaculos, El Perito. Dar fiind iarna, m-am razgandit, pentru ca era foarte frig si m-am deplasat catre nord, mai aproape de clima subtropicala."

Din Buenos Aires a zburat catre Salta, unul dintre cele mai mari orase ale tarii. "Din melodiile de tango auzim ca Buenos Aires are cele mai lungi strazi din lume cu zeci de mii de numere. Credeam ca este o exceptie, dar ajungand in Salta, mi-am dat seama ca ma inselasem. Cred ca am mers o ora cu taxiul de la aeroport spre hotel si nu se mai termina periferia. Am mers fara opriri, nu bara la bara, dar casele au maxim un etaj si toata populatia este intinsa pe suprafata, nu pe inaltime. Este un oras foarte mare."

Dupa o scurta vizita in Salta, Oana Nastase povesteste ca a pornit catre locuri mai salbatice si mai putin cunoscute de turisti. "Am luat drumul spre Cafayate, un oras aproape de Anzi. Acolo am fost cazati intr-un loc spectaculos, 'o bodega' care in Argentina inseamna cu totul altceva decat carciumile cu care suntem noi obisnuiti. 'Bodega' este de fapt o crama. O aripa fusese transformata in hotel si avea un aer absolut autentic, rustic, colonial. Imaginati-va o casa de doua sute si ceva de ani cu ziduri de un metru grosime pentru a pastra temperatura constanta tot timpul anului. Normal, fiind transformata in hotel, umiditatea si temperatura erau controlate, dar era absolut bizar. Erai ca un vin, stateai acolo la invechit, cu niste paturi si podele care scartaiau."

Timp de patru zile, a explorat zona. "Am fost la niste stane de capre despre care initial mi-am imaginat ca sunt foarte salbatice, ca la noi, o coliba in varf de munte unde animalele sa fie pazite de un cioban. Ei bine nu, stana de capre era organizata dupa toate regulile din UE, cu termometru la apa caprelor, cu un picurator care adauga vitamine si calciu in mancare si cu umidificatoare care tineau temperatura si umiditatea la nivelul optim. Undeva in mijlocul muntilor caprele erau tratate ca niste regine."

Spune ca a fost impresionata si de pasiunea cu care argentinienii produc vin. "Exista un soi de vita de vie care creste numai acolo, este ceva specific solului respectiv. Podgoriile sunt la 1.500 de metri altitudine si sunt intinderi uriase incat ai impresia ca esti undeva la campie. Cel mai important si specific este Malbec, este un soi de Cabernet, un vin de strugure rosu. Dar se diferentiaza de Cabernet, acum am invatat, ca are o savoare mai putin aspra si un pic mai vanilata. In plus am aflat ca in vocabularul argentinian exista cateva mii de cuvinte care descriu gusturile vinului. Eu tot intrebam cum descrii diferentele de gust si mi-au aratat dictionare intregi de cuvinte si expresii care exprima ce simte papila gustativa. Practic este o limba intreaga."

Un alt moment important din vacanta a fost expeditia calare la cateva mii de metri altitudine. "Calul este animalul numarul doi ca importanta in Argentina, dupa vaca. Mi-am propus sa traversez primul perete de lanturi muntoase din zona, pentru ca dupa zona de podis de 1.500-1.800 de metri, urmeaza un lant de pana la 3.500 de metri unde poti avea acces, dupa care in spate mai este un lant de pana la 6.000 de metri care desparte Argentina de Chile de la nord la sud. Desi este o granita de mii de kilometri, se poate trece doar prin cateva locuri, pentru ca in rest este inaccesibila, este mult prea sus si nu sunt cai de trecere. Expeditia calare a fost foarte interesanta. Am mers prin niste zone accidentate, iar gradul de inclinare era foarte mare. Daca nu mi-ar fi garantat persoana pe care am rugat-o sa mearga cu noi, un om din Cafaiate care crestea cai si cunostea toate locurile, n-as fi crezut ca se poate merge. Am mers asa cateva zile, intre patru si opt ore si am dormit pe drum."

Obiectivul expeditiei a fost vizitarea unor vechi sate ale bastinasilor. "Satele erau neatinse, zonele de cult, cimitirele ramasesera aproape in picioare. Am fost uimita ca se mentinusera atat de bine, pentru ca erau practic niste constructii rudimentare, niste pietre asezate unele peste altele fara mortar. Parca era scenografia unui film cu indieni. Ghidul ne-a explicat pe unde sa trecem pentru a nu calca pe morminte, pentru ca la prima vedere aratau ca niste pietre, dar cand m-am uitat cu atentie descriau suprafata, perimetrul unor asezari umane."

Daca peisajul a variat, de la stane de capre la ruine in creierii muntilor, singura constanta a ramas seceta. "Erau zeci de albii de rau si nu mai era nici urma de apa, erau secate toate. Insa argentinienii au transformat aceasta problema intr-un avantaj. Viile sunt cultivate acolo pentru ca solul nisipos si sarac in orice fel de nutrient este un avantaj, pentru ca pot controla totul, de la cantitatea de apa pana la ingrasaminte." Jujuy este un alt loc spectaculos din Argentina. "Muntii au niste culori incredibile, pentru ca exista mult minereu si niciun pic de vegetatie, ceea ce ii face sa para imbracati in sidef. Am trecut munti rosii si verzi. Peisajul arata exact ca Marele Canion din Statele Unite. Acolo era si raul Colorado (colorat in spaniola) incat am ajuns la un moment dat sa ma intreb unde ma aflu."

Pumamarca este un satuc sarac, unde turistii sunt o raritate. "Oamenii isi pastrasera traditiile, dansau in fiecare seara in mijlocul orasului intr-o piata publica. Toate cantecele lor aveau foarte mult spirit revolutionar si patriotic si toti le stiau versurile, erau ca niste hituri. Daca in Buenos Aires se danseaza tango mult, in zonele din provincie melodiile sunt o combinatie de cantonete italiene si muzica de fanfara, cantata la chitara, tobe si trompete. Partenerii de dans nu stau foarte apropiati. Am observat ca un dans specific este dansul 'cuceritorului'. Baiatul poarta palarie si incearca sa-si cucereasca parte-nera, impodobita cu flori si sal. Ea se invarte in jurul lui, se ascunde in spatele salului, arunca floarea catre el, dar nu se apropie foarte mult."

Un alt loc iesit din comun este o salina aflata la 5.000 de metri altitudine. "Auzisem despre acest loc, dar nu am crezut pana cand nu am ajuns acolo. Am urcat pana la aproape 5.000 de metri, trecusem peste munti peste munti si credeam ca gata ajung in varf. Ei bine nu, am ajuns intr-un podis, de trei sute de kilometri patrati, o imensitate, ca o campie inconjurata de munti si mai inalti si in podisul asta am crezut ca avem zapada. De fapt era o salina. Practic cu milioane de ani in urma acolo a fost un ocean si cand s-au retras apele a ramas un strat foarte gros de sare care este identic cu zapada. Putinii oameni care locuiesc in acea zona sunt 'mineri', dar de fapt pot fi asemanati cu niste persoane de curatenie, pentru ca, dotati cu o lopata sau o matura si un faras aduna sare toata ziua si o trimit catre orase. Deci mineritul salin in Argentina este un fel de 'hai sa maturam sarea de pe jos'."

In plus, sarea serveste ca materie prima pentru orice. "Casele sunt realizate din sare, se construia un popas turistic din sare, totul era sare, cat vedeai cu ochii. O plimbare pe acolo este ceva suprarealist, mergi pe sare, stai pe sare, dormi pe sare."

A urmat apoi o calatorie intr-una dintre zonele cele mai calde din Argentina. "Iguazu este un parc natural care se intinde pe mii de hectare si in mijlocul careia se afla cea mai mare cascada naturala din America. Are o cadere de apa de aproximativ 80 de metri si o deschidere a cascadei ca un arc de cerc de vreo trei kilometri. Cascada se formeaza la intalnirea a doua fluvii mari, Iguazu si Sarada. Interesant este ca exact in punctul unde se intalnesc si se formeaza cascada este granita a trei tari: Argentina, Brazilia si Bolivia."

Oana Nastase spune ca a fost cazata la singurul hotel din acel parc, o constructie perfect integrata in natura. "Acoperisul era plat, iar deasupra erau cultivate iarba si plantele specifice zonei. Interiorul era foarte simplu, amenajat cu plante si piatra. Hotelul avea si un spa unde puteai sa iti faci tratament in aer liber cu plante medicinale din jungla. Extraordinar era sa inoti in piscina, in mijlocul junglei, printre vegetatie si animale. Abia in ultima zi mi-am dat seama ca nu trebuie sa te feresti de animalele salbatice.

Imi amintesc ca am lasat mancare pe balconul camerei, m-am ascuns si dupa ceva timp de asteptare maimutele au venit sa manance, spre incantarea mea. Personalul hotelului m-a certat un pic, pentru ca nu ai voie sa le hranesti."

Capitala Argentinei a fost ultima destinatie din vacanta. "In Buenos Aires am stat cateva zile, dar nu am vizitat foarte multe muzee, pentru ca era o sarbatoare nationala si erau inchise. Insa dupa-amiezele si serile

le-am petrecut in localurile unde se danseaza tango, mi-am cumparat CD-uri cu Carlos Gardel si am luat cateva lectii de tango. Localurile de tango sunt o combinatie intre restaurant si teatru, au mese unde se mananca si o scena unde se urmareste un spectacol, dupa care se danseaza. Barbatii vin imbracati in costume negre, cravata, palarie si pantofi de lac, iar doamnele sunt de o eleganta care pentru unii ar putea parea desueta: ciorapi de plasa, pantofi cu toc, rochii cu franjuri si paiete, manusi." Nastase a aflat ca tangoul s-a nascut din dansurile populare argentiniene combinate cu muzica europeana lirica in cartierele Buenos Airesului din apropierea portului, locul unde ajungeau prima data emigrantii.

Si se pare ca traditia dansului si a localurilor specifice este dusa mai departe si de tineri. "Am observat ca si cei care vin din urma canta, danseaza si se imbraca la fel. Moda exista, dar cand ies seara in oras urmeaza o moda care ramane aceeasi peste ani si peste timp, chiar si decorul in restaurantele acestea nu se schimba. Sunt restaurante in care nu s-au mai inlocuit un scaun sau o masa de cincizeci de ani tocmai ca sa pastreze traditia, originalitatea si identitatea locului."

Cat despre mancare, o calatorie in Argentina nu ar avea aceeasi savoare fara carnea de vita care a dus renumele tarii in toate bucatariile lumii. "In Argentina exista o cultura intreaga legata de vita. Este cel mai mare producator si exportator de carne de vita din lume. Mai mult, am inteles ca si marii investitori europeni au fost atrasi de cresterea vitelor si au cumparat sute, poate chiar mii de hectare de teren si au intemeiat o ferma. Se pare ca standardul este ca o vita sa aiba la dispozitie un hectar. Initial mi s-a parut mult, dar mi s-a spus ca trebuie sa le plimbi, sa le pasti in anumite zone ca sa aiba timp pasunea sa se refaca."

In plus, chiar si servirea si transarea vitei se face dupa un adevarat ritual. "Vita nu se mananca asa ca in Europa, nefacuta sau mediu facuta, ei o mananca bine facuta. Un alt lucru impresionat este ca exista doua sute de tipuri de fripturi de vaca. Atunci cand am auzit am crezut ca exista doua sute de feluri in sensul ca o gatesc cu sos rosu, alb, dar se pare ca diferenta o face modul de transare a carnii. Am gustat si, intr-adevar, gustul se modifica, pentru ca depinde din ce unghi este taiata fibra. Pe langa fripturi se mananca toba, sangerete, carnati, tot ce mancam noi din porc ei fac din vaca. Iar prin zonele de munte se prepara un fel de tocana de vita in cuptoare de lut, care se aseamana cu cele pe care le-am vazut la bunica in Oltenia. Desertul specific este Dulce de Leche, adica o crema din lapte si zahar ars, de consistenta unui serbet, foarte satioasa, dulce de ti se inclesteaza dintii de la prima lingurita, iar crema asta se foloseste la toate prajiturile."

Bugetul pentru o astfel de vacanta este in jur de trei mii de euro. "Toate tarile din America Latina sunt in curs de dezvoltare si nu sunt scumpe, deci poti sa stai cateva saptamani la hotel de trei si patru stele cu pana in doua mii de euro masa si casa."

Privind prin hubloul avionului, dupa decolarea din Buenos Aires, ramai cu impresia cu care "incepe si se termina o excursie in Argentina: singurele magazine deschise non stop sunt librariile si florariile, deci un popor de oameni romantici si culti, si artisti..."