Ceasuri si bijuterii moderne cu filon celtic
Creeaza ceasuri si bijuterii, alearga in cursele de masini si colinda globul in lung si in lat pentru a vorbi despre "L'art de vivre la difference". Philippe Charriol (64 de ani), proprietarul companiei elvetiene Charriol, este o aparitie la fel de aparte precum produsele grupului pe care il conduce.
Philipe Charriol a fondat in 1983 compania folosindu-se de experienta deja dobandita in domeniul luxului. "Eram director executiv la Cartier, dar concurenta din marile corporatii incepuse sa ma oboseasca", povesteste managerul.
Familiarizat deja cu aspectele pe care trebuie sa marseze un brand care sa prinda la amatorii de lux, Charriol le-a adaptat la noua marca de ceasuri si bijuterii. Astfel, a preluat un element care sa confere brandului traditie (motivul cablului celtic), care pe deasupra diferentiaza produsele, a intrat pe o piata noua in acel moment (in anii '80 putine companii de lux au mizat pe piata asiatica) si nu in ultimul rand a speculat sonoritatea franceza a numelui pe care il poarta si reputatia elvetiana in materie de orologerie.
Rezultatul: in 2006 compania Charriol a obtinut o cifra de afaceri de 92 de milioane de euro, din care 40% in Asia, este prezenta in peste 78 de tari si are o retea internationala cu aproape 3.200 de puncte de vanzare. Managerul spune ca este foarte implicat in deciziile de design, alaturi de fiica sa, Coralie Charriol, care este vicepresedinte si art director pentru liniile de bijuterii si produse din piele.
"Ma inspir adesea din pasiunile mele, cum s-a intamplat si in cazul ceasului Ironwatch al carui design seamana cu cel al croselor de golf, sport pe care il sprijin, alaturi de cursele de masini si polo."
Charriol are in portofoliu opt colectii de ceasuri cu denumiri care spun povestea vietii proprietarului: St. Tropez, Actor, MD 52 sau Columbus. Cu toate ca marea majoritate a ceasurilor se incadreaza in segmentul fashion, pentru ca pune mare accent pe design, compania are si modele cu mecanism automatic si chiar un tourbillon. St. Tropez este una dintre cele mai bine vandute colectii, ceasuri din otel de ale caror bratari "celtice" sunt prinse diferite talismane. Kucha este o alta gama care iese in evidenta. Charriol s-a inspirat din lumea savanei africane si a creat ceasuri avand curele din imitatie de blana cu imprimeu de tigru si pantera si carcasa accesorizata cu patru gheare care pot fi "ascutite" si cu diamante. Kucha a castigat premiul "Watch of the year" in Elvetia pentru cel mai reusit design al unui ceas feminin. Preturile ceasurilor pornesc de la 800 de euro si pot ajunge la 4.200 de euro pentru mecanismele cele mai complicate.
Si in ceea ce priveste colectia de bijuterii, Charriol a mizat pe design modern, uneori chiar sport si bineinteles pe mostenirea lasata de vechii celti. Inele, bratari si pandantive din aur, argint sau otel, pavate cu pietre pretioase, poarta amprenta "L'art de vivre la difference". Pretul bijuteriilor variaza intre 150 si 10.000 de euro. Principalele piete pentru produsele Charriol sunt Japonia, Taiwan, Statele Unite, Hong Kong si Germania. Iar incepand din acest an compania a intrat si pe piata romaneasca, produsele fiind disponibile in magazinele Helvetansa.
Lansarea produselor casei elvetiene in Romania a coincis cu o alta pasiune a fondatorului Charriol. Managerul a alergat in cursa FIA GT din Bucuresti intr-un Corvette galben branduit cu numele companiei. Charriol are o istorie de 14 ani in lumea curselor de masini: a participat in FIA GT Championship, in campionatul francez GT3, unde a si castigat titlul, precum si in Andros Trophy. "Paul Newman a participat la cursa Daytona 24 Hours cand avea 78 de ani. Aceasta este tinta mea pe termen lung", conchide managerul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro