Încă de pe vremea spectacolelor dionisiace însă, teatrul are, pe lângă divertisment, rolul de oglindă a societăţii, evidenţiind, de cele mai multe ori, defectele acesteia. Iar când societatea este caracterizată de tare precum evaziunea fiscală şi corupţia, acestea ajung şi pe principalele scene ale societăţii.

Regizorul Andrei Şerban construieşte cu măiestrie descrierea societăţii actuale în jurul textului brechtian „Omul cel bun din Seciuan“ („Omul cel bun din Sîciun“, titlul original), ce se joacă la Teatrul Bulandra din toamna anului trecut. De altfel, Andrei Şerban este familiarizat cu acest text al lui Bertolt Brecht, prin care şi-a mai îndemnat publicul la bunătate şi onesti-tate în 1968, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, înainte să plece din ţară, iar a doua oară, la New York, semn al ciclicităţii unor evenimente similare.

Povestea lui Brecht se petrece într-o perioadă în care zeii (Rodica Mandache, Manuela Ciucur şi Mirela Gorea) voiau să verifice dacă pe Pământ mai există oameni buni. Ei ajung în Seciuan (echivalentul Capitalei, după cum unul dintre personajele principale spune la un moment dat), caută un loc în care să se odihnească, iar singurul locuitor al oraşului dispus să îi ajute este prostituata Shen Te (Ana Ularu/Alexandra Fasolă). Zeii o recompensează cu bani şi o îndeamnă să fie „un om bun“, dar în acelaşi timp să îşi trăiască şi viaţa. În consecinţă, Shen Te se hotărăşte să devină antreprenoare şi investeşte banii de la zei într-o mică tutungerie.

O proprietărească care îi cere banii pe chirie înainte de obţinerea unui mic profit (Ana Covalciuc/Daniela Nane), cât şi mai multe rude parazite ce încearcă să profite de noua ei situaţie o determină să se dedubleze şi să creeze un personaj care să gestioneze situaţiile: Văru’ Şui Ta. Văru’ ştie să nego-cieze şi să spună „nu“ profitorilor, dar este şi un „bun“ evazionist: transformă tutungeria într-o fabrică de ţigarete în care an-gajează prin contract 80 de muncitori, dar de fapt, în cadrul acesteia lucrează 400. Singurul sprijin al lui Shen Te este Vang (Vlad Ivanov), micul comerciant vânzător de apă, ce ajunge să fie bătut la un moment dat, iar Shu Fu, frizerul mogul plin de bani, este cel care îi oferă sprijin financiar prin contracte suspecte lui Şui Ta, dorind de fapt o căsătorie cu Shen Te.

În spectacol mai sunt conturate şi alte tipuri umane desprinse din societatea actuală, cum ar fi Proprietăreasa, parvenita care deţine o clădire în oraş şi caută să obţină un câştig pe seama tuturor, sau Sun Iang (Cătălin Babliuc/Alexandru Poto-ceanu) - aviatorul poştal şomer pentru că „nu există aviaţia poştală“ (el este susţinut şi sfătuit de mama lui deşi a depăşit demult etapa copilăriei şi încearcă prin bani şi cunoştinţe să obţină un post, eşuează  şi profită de Văru’ care face un com-promis in cazul lui, mai ales pe seama relaţiei sentimentale pe care aviatorul o are cu Shen Te; ajunge astfel şef de tură în fabrica de tutun).

În afară de mesajele transmise cu succes de actorii din distribuţie, „Omul cel bun din Seciuan“ se remarcă şi prin gradul încărcat al dificultăţii tehnice: 14 actori interpretează 24 de personaje prin roluri multiple – spre exemplu, Vlad Ivanov este atât Vang, cât şi Shu Fu şi Femeia, iar Rodica Mandache, Manuela Ciucur şi Mirela Gorea sunt atât zeii ce caută omul cel bun, dar şi Doamna Iang, Doamna Shin şi Nepotul. Pe lângă solicitarea fizică a schimbărilor de ţinută şi de rol, ei sunt impli-caţi şi într-o coregrafie dinamică a Andreiei Gavriliu, dar şi în momente cântate pe muzica interpretată de Raul Kuşak, aflat şi el în permanenţă pe scenă.

Scenografia, realizată de Iuliana Vîlsan, trasează în câteva tuşe simple decăderea acestei so-cietăţi: la început, ilustrează o lume în care macii sunt în cer, iar stelele pe pământ, iar în a doua parte, macii sunt înlocuiţi de ţevi ce dau senzaţia de industrial. În această lume cu susu-n jos, Sun She îşi construieşte afacerea – aspect ilustrat la pro-priu, prin trasarea unor beţe de bambus aşezate pe scenă în chenare din ce în ce mai mari. Cu cât numărul posesiilor este mai mare – cu atât personajul este mai zbuciumat, ajungând ca la final să fie crucificat de aceste posesii. Pancartele cu diferite mesaje sau lozinci înlesnesc dialogul cu publicul şi mai îndulcesc din gravitatea mesajului transmis, îmbogăţind comicul spectacolului.

Finalul este deschis, fără concluzii clare, la fel ca şi viaţa, după cum însuşi Vlad Ivanov spune într-un dialog direct cu pub-licul. Totuşi, epilogul cântat îndeamnă la bunătate - “Fiţi buni, fiţi drepţi, fiţi oneşti“. Un plus de comic, dar şi o intenţie binevenită de a opri un fenomen deranjant în teatru, al aplauzelor în picioare de trei ori, indiferent de tipul spectacolului de teatru, este adusă de pancarta finală: „Nu aplaudaţi în picioare, îi deranjaţi pe cei din spate“.

Veţi decide singuri dacă „Omul cel bun din Seciuan“ este un spectacol ce ar fi meritat într-adevăr ridicarea publicului de pe scaune, cert este că a primit re-cent recunoaşterea breslei prin nominalizarea la şase categorii ale premiilor UNITER: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor în rol principal (Vlad Ivanov), premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Alexandra Fasolă), cea mai bună actriţă în rol secundar (Ana Covalciuc).