FILM: Iron man
Dupa afaceri iti pui costumul, alegi un obiectiv si-atunci sa te tii business.
Dar acum iata ca cei de la Marvel, proprietarii unei adevarate pleiade de personaje de benzi desenate, s-au hotarat sa scoata artileria grea: "Iron Man" face ravagii pe ecrane, iar de data aceasta protagonistul nu mai este un licean frustrat, ci un om de afaceri si un inventator de geniu, un afemeiat si-un monden, intr-un cuvant un "ticalos simpatic", dupa cum ii place regizorului Jon Favreau sa-si descrie personajul. Este vorba de Tony Stark, unul dintre cele mai complexe si cool personaje de BD.
Despre ce este vorba in Iron Man? Despre mari CEO de multinationale care seara isi pun costumul de otel si se paruiesc prin parcari, ca-n "Fight Club". Pare amuzant, nu? Si chiar este, pentru ca "Iron Man" are acel nerv, cinism si sarm care lipseau cu desavarsire in "Spider-Man". "Iron Man" este hiper-eroul, cu atat mai interesant cu cat la origine este un om ca mine si tine, transformat prin geniu si ingeniozitate si nu printr-o banala muscatura de insecta.
Proprietar al Stark Industries, un trust producator de arme, Tony Stark (Robert Downey Jr.) este un "DaVinci al inventicii" sau, dupa caz, un "vanzator de moarte" (el prefera a doua varianta). Aflat in Afganistan pentru a prezenta ultima lui creatie, o racheta infailibila, Stark este rapit de teroristi, care-i cer sa le realizeze, pentru a ramane in viata, o racheta asemanatoare. In atelierul improvizat pus la dispozitie, Stark creeaza o armura cu care reuseste sa evadeze, iar varianta imbunatatita a acesteia, in celebra combinatie rosu-auriu metalizat, il transforma in celebrul "Iron Man", unul dintre cei mai cunoscuti supereroi din Universul Marvel. Inamicul sau de moarte este Iron Monger, adica fostul consilier si inlocuitor al sau, Obediah Stane (Jeff Bridges), iar cei doi vor da dovada ca pot exista stiluri extrem de diferite de a face... afaceri.
Cu o distributie plina de actori nominalizati la Oscar (in film mai apar Gwyneth Paltrow, in rolul secretarei cu vino-incoace Pepper Potts, Hillary Swank, Terrence Howard, Samuel L. Jackson si altii), efecte speciale de aproape 200 de milioane de dolari si un protagonist mai tupeist decat orice s-a vazut vreodata pe marele ecran, "Iron Man" este absolut obligatoriu de vazut, pentru ca da un nume bun filmelor inspirate din benzi desenate.
IRON MAN - OMUL DE OTEL
R: JON FAVREAU
CU: ROBERT DOWNEY JR., JEFF BRIDGES, TERRENCE HOWARD, GWYNETH PALTROW, SAMUEL L. JACKSON, HILLARY SWANK, LESLIE BIBB
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro