Parter retro si etaj victorian

Postat la 05 noiembrie 2007 81 afişări

Exista case ce spun povesti, case ce realizeaza vise, dar si case care pornesc... afaceri. Ideea de a deschide magazinul de design interior La bella casa i-a venit lui Cristian Mladin, proprietarul acestuia, chiar de la incercarile de amenajare a casei sale.

Pe o strada laturalnica, la adapost de traficul de pe strada Panduri, se gaseste alaturi de alte constructii cu istorie, casa proprietarului La Bella Casa. Gardurile care se inalta din fier rece in jurul cladirii par sa pazeasca o fortareata veche. Dincolo de ele nu exista insa nimic amenintator, ci doar galbenul cald al cladirii renovate si perdelele din matase de culoarea piersicii coapte, legate in parti ca niste cortine de teatru, pentru ca soarele sa poata intra in scena.

"E o casa din structura de lemn, construita in anul 1938. Casa valora in 2004 270.000 de euro, iar acum este evaluata la 1.300.000 de euro. Ca si amenajare al interiorului, am vrut sa pastrez stilul vechi al arhitecturii si am decis ca si inauntru sa adopt un design retro", spune Cristian Mladin.

Din holul intunecat intri in living, unde nu lumineaza inca focul dintr-un semineu stins si nu s-au asezat inca invitatii pe canapeaua si cele doua fotolii in stil baroc din piele verde inchis. Pe semineu, la lumina unei lampi in stil frantuzesc din a doua jumatate a secolului 19, a incremenit ganditor un "Cap de fata", o sculptura de Ion Irimescu. Pe pereti a fost inramata o "Vedere din Nisa" de pictorul roman Kimon Loghi, iar langa - o acuarela reusita de Bednarik.

"Imi place sa cumpar opere de arta, le consider si o investitie. Am participat la licitatii si prefer sa cumpar pictori romani mai putin cunoscuti in Romania, dar foarte apreciati in afara, ca Alexandru Istrate sau Kimon Loghi. Ambele tablouri pe care le am cu semnatura celor doi pictori costa peste 10.000 de euro", spune proprietarul La Bella Casa. "Femeie in fata sevaletului" de Istrate troneaza in biroul lui Cristian Mladin, neinramat, pentru a pastra un aspect vechi. Biroul, chiar langa living-ul spatios, este intim, putin intunecat de catre mobila inchisa la culoare, din lemn masiv de nuc, si de perdelele trase. Pe masa de lucru sta prafuit de timp un atlas geografic din anul 1937 in care hartile sunt desenate meticulos de mana. Alte doua dictionare vechi de geografie, din 1898, sunt la indemana celor care vor sa afle ca numele de Bucuresti vine "de la un Bucur care a avut in vremuri batrane proprietati pe malurile de aci ale Dambovitei si pe colinele din apropiere?", citeste din cartulie Mladin, care este pasionat de geografia veche a Romaniei.

Inainte de a parasi parterul, poti evada din living intr-un spatiu nu foarte mare, insa familiar, si anume dining-ul. Camera e inundata de lumina prin doua usi de sticla, prin care se poate iesi in gradina inca verde si este dominata in centru de o masa ovala inconjurata cavaleresc de aceleasi scaune in stil baroc din living.

Revenind in hol, urci scarile pentru a intra in camera Ruxandrei, fiica lui Cristian Mladin. Pe patul din fier forjat la capatul caruia au fost desenate manual flori in culori calde sunt asezate ordonat asternuturi albe cu roz.

Dulapul si noptiera de un alb melancolic, cu finisaje ce par crapaturi imprimate de trecerea timpului, par ca stau acolo demult, asteptand vreun inceput de poveste.

Camera e luminata discret prin cortinele grele din aceeasi paleta de culori calde predominanta. Spre iesire, parca pentru a te odihni dupa o atat de lunga incursiune in alb si roz sta o comoda venetiana cu ciucuri veseli. Dupa ce inchizi usa povestii din camera Ruxandrei, urci un etaj mai sus pentru a intra de data aceasta intr-o lume ceva mai tehnica. La mansarda a fost amenajat un loc de petrecere a timpului liber, cu o masa de biliard, jocuri de calculator X-Box pentru amatorii de adrenalina virtuala si un home cinema la care te poti uita relaxat de pe o canapea incapatoare.

Amenajarea casei a costat aproximativ 60.000 de euro si din pacate proprietarul spune ca nu are timp pentru a schimba mai des designul interior al casei. Oricum, nu se simte nevoia de schimbare in casa, pentru ca frumoasa atmosfera victoriana pluteste in voie printre piesele de mobilier aparent antice, printre filele de carti vechi si opere de arta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Parter,
retro,
si,
etaj,
victorian
/arta-si-societate/lifestyle/parter-retro-si-etaj-victorian-4073975
4073975
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.