Metallica vs. Metallica

Postat la 25 octombrie 2005 1 afişăre

Metallica: Some Kind of Monster ("Metallica: Un fel de monstru") poate fi - si chiar a fost - contestat din mai multe puncte de vedere. Totusi, cand vine vorba despre coloana sonora a documentarului semnat de Joe Berlinger si Bruce Sinofsky nu poti decat sa taci si sa (re)descoperi muzica unuia dintre monstrii rock-ului ultimelor doua decenii.

"Metallica: Some Kind of Monster" ("Metallica: Un fel de monstru") poate fi - si chiar a fost - contestat din mai multe puncte de vedere. Totusi, cand vine vorba despre coloana sonora  a documentarului semnat de Joe Berlinger si Bruce Sinofsky nu poti decat sa taci si sa (re)descoperi muzica unuia dintre monstrii rock-ului ultimelor doua decenii.

 

Descris de New York Times drept "amuzant, impresionant si semnificativ din punct de vedere istoric", "Some Kind of Monster" este o abordare cu "garda jos" a uneia dintre cele mai negre perioade ale supergrupului format la inceputul anilor '80, la Los Angeles. Practic, pentru cei familiarizati cu "traseul" parcurs de Metallica in ultimele doua decenii si jumatate filmul nu aduce mari surprize. Ipoteza destramarii grupului a fost nu odata pusa pe tapet de-a lungul timpului, iar excesele bahice ale lui James Hetfield&Co sunt deja de notorietate.

 

Dincolo de sedintele de consiliere psihologica, de incursiunile in viata de familie a membrilor trupei sau de rememorarea unor episoade care au stirbit serios din aura de legenda a celor de la Metallica - vezi despartirea de Dave Mustaine, actualul lider al etern rivalei Megadeth, episodul Napster sau "concedierea" fostului basist Jason Newsted - documentarul duo-ului Berlinger-Sinofsky reda, in fond, geneza celui mai nou produs muzical al lor: St. Anger.

 

O geneza, asa cum o arata si numele albumului distins cu premiul Grammy, sub semnul furiei. O geneza a ceea ce unele voci avizate au numit-o intoarcerea "la radacini" a Metallica. Pentru ca nici St.Anger, nici "Some Kind of Monster" nu (mai) au nimic comercial in ele. Indiscutabil, ambele au minusurile lor. Minusuri care nu au fost iertate de critici. Minusuri care i-au facut pe altii sa anunte chiar ca "Metallica a murit!". Iar daca asa e, atunci, "Traiasca Metallica!".

 

Metallica: Some Kind of Monster/ Metallica: Un fel de monstru

R: Joe Berlinger, Bruce Sinofsky

Distributie: Lars Ulrich, James Hetfield, Kirk Hammett, Bob Rock

Durata: 135 minute

Premiera: 28.10.2005

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Metallica vs. Metallica
/arta-si-societate/metallica-vs-metallica-1004854
1004854
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.