Personalitatea ei respiră şi transpiră pasiunea hispanică, de mujer latina cu sangre caliente, o explozie de emoţii, pasiuni şi charismă, o artistă care stăpâneşte scena şi acaparează publicul. O femeie puternică, o pasăre phoenix renăscută din cenuşa trecutului dureros, care a reuşit să se reinventeze, să aleagă o nouă direcţie artistică ce i se potriveşte perfect pe vârstă şi personalitate, o mamă atentă la copilăria şi candoarea copiilor ei, un manager-antreprenor care reuşeşte să tragă bilanţurile propriilor turnee pe plus, un artist care iubeşte şi respectă istoria şi geografia ţării care a adoptat-o, un om pozitiv, solar, care iubeşte iubirea şi ştie că „dacă nu ai iubire în tine, nu ai ce oferi publicului, oamenilor” şi care a înţeles că uneori, dacă vrei să vezi lumina, trebuie să treci prin tunel sau chiar să sapi tu însuţi unul.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Maratonul vieţii mele social-artistice se desfăşoară mai degrabă prin sălile de teatru, operă, filarmonici, ateneu, grădini de vară, conace cu ştaif, vile care reînvie fantomele artistice care le-au bântuit în trecut sau huburi culturale în care poţi descoperi artişti noi, undergroundul zbuciumat al sitei care cerne şi lansează noi talente, mai puţin pe stadioane, cluburi sau locante în care se cântă muzică mainstream, comercială. Asta nu înseamnă că nu îmi plac artişti din aproape toate genurile muzicale sau că la petreceri nu dansez pe mese, dacă vibe-ul şi atmosfera sunt ce trebuie, iar eu asta simt.

Deşi suntem de aceeaşi vârstă şi am auzit de ea încă de acum 20 de ani, de când s-a lansat pe piaţa de muzică comercială din România, nu pot spune că am fost o ascultătoare a repertoriului ei muzical pop. Mi-a plăcut ca apariţie scenică, mi-a plăcut povestea ei de argentiniancă stabilită în România, căsătorită cu cel ce avea să devină cu timpul poate cel mai bun violoncelist al nostru, dar şi separată de el de curând, precum şi decenţa apariţiilor media, care încearcă mereu să te prindă în ofsaid şi să te toace pe tocătorul audienţei hulpave. Dintotdeauna personalitatea sa a respirat şi transpirat pasiunea hispanică, de mujer latina cu sangre caliente, o explozie de emoţii, pasiuni şi carismă, care stăpâneşte scena şi acaparează publicul. Eu abia acum am descoperit-o pe Analia Selis. Dios mio, şi ce descoperire! În seara ultimei zile a lunii mai, practic deja iunie, lună de vară în care doar pe plaje, în parcuri şi terase îţi vine să stai, am văzut că la Green Hours Jazz Cafe (Calea Victoriei nr. 120) este concertul „Tango Autentico” al Analiei Selis. Şi cum tangoul îmi răscoleşte fiecare moleculă de epidermă, nu mi-am putut refuza impulsul de a pune CVC-ul cardului pe bilet.ro. Nu o ascultasem cântând tango, dar nu putea fi nimic greşit în a asculta tango autentic, cântat de o argentiniancă, născută şi crescută în patria tangoului, pe cea mai artistică terasă a Bucureştiului, uşor retrasă printre copaci şi gazdă a sute de evenimente culturale în ultimii 20 de ani.

Impecabile apariţia şi prestaţia artistică, flancată de doi muzicieni argentieni: Julian Caiero (pian) şi Damian Foretic (bandoneon), un repertoriu atent ales atât din paleta evergreenurilor arhicunoscute, cât şi din tezaurul autohton doar de ei cunoscut. Practic, concertul a făcut parte dintr-un turneu naţional, pe care tocmai l-a încheiat. Dar Analia nu s-a oprit doar la tangoul argentinian, ci a interpretat în cheie proprie şi câteva piese din patrimoniul interbelic românesc, introducând astfel, următorul turneu pe care îl are pe agendă: „TangOdiseea”, spectacole ce readuc în actualitate frumoasele tangouri şi romanţe româneşti ale perioadei interbelice. Şi pentru că dincolo de tango per se, îi iubesc şi pe trubadurii din Bucureştiul de-altădată: Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Zavaidoc, cărora li se alătură măiastrele Maria Tănase şi Ioana Radu cu romanţele lor parfumate, şi pentru că Analia a cântat foarte frumos povestea Zarazei care doarme în fiecare femeie, mi-am dorit cu tot dinadinsul să ne întâlnim şi să povestim cum a ajuns de la muzica pop, comercială, la muzică interbelică şi tango, pentru că mi se pare fantastic ca un artist străin, adoptat de România, să fie atât de pasionat de tazaurul nostru artistic, să-l şteargă de praf şi să-l expună în sălile de concerte, în festivaluri sau în grădinile de vară. Am cunoscut o femeie puternică, o pasăre phoenix renăscută din cenuşa trecutului dureros prin care a trecut, care a reuşit să se reinventeze, să aleagă o nouă direcţie artistică ce i se potriveşte perfect pe vârstă şi personalitate, o mamă atentă la copilăria şi candoarea copiilor ei, un manager-antreprenor care reuşeşte să tragă bilanţurile propriilor turnee pe plus, un artist care iubeşte şi respectă istoria şi geografia ţării care a adoptat-o, un om pozitiv, solar, care iubeşte iubirea şi ştie că „dacă nu ai iubire în tine, nu ai ce oferi publicului, oamenilor” şi care a înţeles că uneori, dacă vrei să vezi lumina, trebuie să treci prin tunel sau chiar să sapi tu însuţi unul.

A fost o perioadă în care mi s-a părut că ai dispărut de pe radarul artistic şi media. Ce s-a întâmplat? Cum ai reuşit să te reinventezi, să renaşti din propria cenuşă? Are legătura cu pandemia, cu schimbările din viaţa personală? Cu faptul că ai doi copii de 12-14 ani?

Prima pauză mare în carierea mea a fost când am rămas însărcinată cu Noa, şi ulterior, foarte repede, am rămas însărcinată cu Tiago, aşa că am continuat cu pauza, o pauză de aproape 4 ani; am mai cântat, dar foarte puţin. Când am hotărât să mă reîntorc, nu mă mai regăseam în lumea muzicii comerciale. Atunci am primit propunerea să fac un turneu de tangoul, am acceptat şi aşa a apărut, în 2014, tango în viaţa mea. De atunci şi până în 2020 am cântat foarte mult, doar că nu am apărut la televiziune sau radio. Am reînceput să apar în lumea culturală, atât în radio, TV sau presă, dar pe aria culturală. În 2020, pandemia, evident, ne-a forţat să luăm o pauză şi tuturor artiştilor le-a fost greu şi unora extrem de greu, ca în cazul meu. Pe mine m-a prins şi în perioada de divorţ, iar lipsa scenei, a publicului, a carierei, mi-a adus foarte multe probleme în mine de rezolvat, o perioadă în care eram lipsită de motivaţie şi de încredere în mine. Dar puţin câte puţin mi-am revenit şi, când am prins forţă, am realizat că pot face mult mai mult decât ceea ce făceam înainte şi că, chiar dacă mă învârt în lumea culturală, publicul meu din trecut vrea să mă vadă, aşa că în ultima perioadă m-am ocupat de dorinţa publicului meu şi apar mai mult, peste tot.

Din câte mi-ai povestit, te ocupi singură de cariera ta: de la conceptul unui concert sau turneu, la echipa cu care colaborezi artistic (muzicieni, instrumentişti, tehnicieni), la promovare/imagine şi atragere de finanţare sau sponsorizări. Eşti practic managerul propriului business, în care tu eşti şi regină, şi rege, şi cal, şi nebun, dar şi pion. Cât este de greu în România să faci asta? Eşti mulţumită de rezultate, atât financiar cât şi artistic?

Ce a fost greu nu a avut legătură cu România, ci cu mine. Este greu să suni la un organizator să propui proiectul tău într-un moment în care tu nu ai încredere în tine, în care eşti lipsit de motivaţie, în care nu poţi să vezi tot ce ai de oferit şi calitatea artistică pe care o ai. Atunci mi-a fost greu. Dar, teoretic, ştiam ce am de făcut şi m-am luptat cu mine, şi a fost cea mai grea luptă, o luptă zilnică în care luam fiecare zi ca un nou început, o perioadă lungă în care nu ieşea nimic bun, dar fiecare zi era un nou început, până lucrurile au început să se aşeze la locul lor, ca un puzzle în care zi de zi găseam câte o piesă de aşezat, până când acel puzzle distrus a fost reaşezat la locul lui. România este o ţară în care poţi să construieşti şi acum sunt mulţumită cu ce se întâmplă în viaţa mea şi de rezultate, atât artistic cât şi financiar.

Cum ai decis să te îndrepţi spre tango, după o carieră în muzica pop? Clar originea ta argentiniană este o bună premisă. Ce altceva te-a facut să pivotezi spre acest gen muzical? Are legatură cu vârsta şi maturizarea artistică? Are legătură cu o transformare a sufletului tău?

În ce oraşe ai fost cu Tango Autentico în turneu? Cum au primit oamenii concertul tău?

Răzvan (Suma – n.red.), fostul meu soţ, mi-a făcut propunerea să facem un turneu în care eu să cânt tango. Atunci am crezut că a înnebunit, pentru că tango este un stil greu de cântat, de cântat bine, evident; mulţi cântă tango, dar puţini îl cântă aşa cum trebuie, se întâmplă la fel cu tango dansat, atât de mulţi dansează, dar foarte puţini ştiu să îl danseze cum trebuie. Aveam atunci un an să mă pregătesc şi Răzvan avea încredere în potenţialul meu. Am acceptat şi m-am pregătit un an de zile pentru acel turneu. Primul concert a fost la Iaşi, am păşit cu frică pe scenă, nu era trupa mea, nu era latino, eram cu o rochie de tango şi părul strâns în coc, mă simţeam tare ciudată, am început să cânt şi de la primele măsuri am simţit uraganul: îmi e în sânge. Când concertul s-a terminat, ştiam că tango a venit la mine ca să nu mai plece, că era un drum doar de dus, de unde nu mă mai întorc, şi aşa a fost.

Tango Autentico a fost cel mai frumos turneu din viaţa mea, am cântat la Bucureşti, Brăila, Ploieşti, Arad, Jimbolia, Hunedoara, Sfântu Gheorhe, Târgu-Mureş, Bacău, Oradea, Făgăraş, Craiova, Oneşti, Botoşani, Buzău, Iaşi.

Ai început de curând un nou proiect: „Muzica interbelică românească” (tangouri şi romanţe). Ce repertoriu ai în concert?

Da, este un proiect care s-a născut simfonic şi acum îl duc mai departe, îl susţin şi unde nu este orchestră, pentru că am comandat o reducţie de la partitură orchestrală la o partitură de pian. Colaborez din luna martie cu pianistul Ştefan Doniga, o colaborare atât de frumoasă! Şi, evident, îl duc mai departe, în paralel, şi în formulă simfonică. Dintre melodiile din repertoriu pot să menţionez: „Dacă nu te cunoşteam”, „Mână birjar”, „Sub balcon, eu ţi-am cântat o serenadă”, „Pe boltă, când apare luna”, „Habar n-ai tu”, „Nu se poate”, „Zaraza”, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?”... printre alte minunate piese din tezaurul românesc.

În ce oraşe îţi doreşti să mergi cu acest proiect nou? Cânţi în limba română. Ai ales alte tipuri de venue sau tot filarmonici, săli de spectacole mai mari?

Aşa cum am spus, am concerte simfonice şi concerte în duo cu Ştefan Doniga. Am cântat deja în multe oraşe din România, am cântat şi la Chişinău de ziua Europei. Urmează Bucureşti pe 11 iulie, la Green Hours, în duo. La Alba Iulia, la festivalul Sărbătoarea Muzicii voi cânta alături de o orchestră formată din muzicieni din Târgu-Mureş conduşi de dirijorul Remus Grama, vara asta voi cânta în duo cu Ştefan la concerte estivale organizate de Filarmonica din Piteşti, la festivalul DEVAră, la FFIR în Râşnov etc. Calendarul concertelor mele se găseşte pe site-ul meu, www.analiaselis.com, iar noutăţi postez mereu pe toate reţelele: Facebook, Instagram, TikTok, X, LinkedIn.

Care este piesa ta preferată din repertoriul interbelic românesc?

Este greu de ales una, dar dintre preferatele mele este „Habar n-ai tu”, compusă pentru Maria Tănase, dar făcută cunoscută de Mihaela Mihai.

Cum este viaţa de artist adoptat de România? Cum te simţi aici? Nu îţi este dor să te întorci în Argentina? Ai avut concerte acolo?

Ador România, ador Bucureştiul, ador Calea Victoriei cu toată nebunia din zona Piaţa Amzei (cartierul meu), ador fiecare oraş şi fiecare scenă pe care păşesc, ador publicul din toate oraşele în care concertez şi toate concertele cântate până acum, ador să mă întâlnesc cu oameni care vor să mă îmbrăţişeze, ador să văd că publicul din România se deschide să simtă emoţie în concertele mele, ador energia pe care o generez şi pe care publicul mi-o trimite înapoi.

Nu am avut concerte în Argentina. Doar în 2016 am cântat în oraşul meu natal şi a fost o nebunie, dar a fost ceva special. Argentina împlinea 200 de ani de la independenţă, iar filarmonica din Tucuman căuta o cântăreaţă din Tucuman, care să cânte tango. Aşa am ajuns să cânt într-un eveniment uriaş. Dar în Argentina merg în vacanţă, aşa îmi place. Ador Argentina, inima mea bate în albastru şi alb! Nu este nicio secundă în viaţa mea în care să nu mă simt 100% argentiniancă, dar adoptată de România, ţara unde vreau să locuiesc, pe care o simt ca a mea, pe care o iubesc şi o respect, cu sentimente curate şi faţă de care sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a oferit şi îmi oferă zilnic.    

Cum ai ales piesele şi cum ţi-ai gândit turneul? 

Am ales cele mai frumoase piese cântate în ultimii 10 ani de când cânt tango, atât din repertoriul argentinian, cât şi românesc.

Turneul a fost o perioadă lungă de construcţie, în care nu aveam o hotărâre luată legată de oraşe, parteneri, co-organizatori. Am pornit drumul şi au început să îmi vină idei, le-am pus în practică şi a crescut, crescut şi tot crescut, până nu mai aveam loc, fizic, de niciun concert în plus.

Pregăteşti un nou album? Când ne-am întâlnit mi-ai spus că ai deja planuri până la finalul lui 2025 şi chiar câteva angajamente pentru 2026. Povesteşte-mi despre proiectele tale de viitor. 

Da, a sosit momentul în care simt că trebuie să fac un album solo. Vor fi două de fapt, unul cu tango românesc în 2025 şi unul cu tango argentinian în 2026.

Iar planul de turnee este aşa: februarie-martie 2025 turneu alături de chitaristul argentinian Julio Santillan şi pianistul argentinian Mariano Castro. În noiembrie 2025 va fi lansarea albumului de tango românesc şi turneu alături de Ştefan Doniga, iar în mai 2026 lansarea şi turneu de promovare a albumului solo de tango argentinian. Astea sunt planuri mari, sper să le pot reuşi pe toate.