iPhone este, fără doar şi poate, cel mai inovator produs lansat de compania fondată de Steve Jobs. Atunci când primul model a ieşit pe piaţă, în 2007, industria de profil s-a schimbat definitiv. Deşi nu pot fi creditaţi cu inventarea touchscreen-ului, cei de la Apple au transformat această tehnologie într-una de zi cu zi. Camera foto a primului iPhone era mai bună decât a oricărui alt telefon; sistemul multitouch, prin care utilizatorii puteau mări sau micşora o imagine, a reprezentat o noutate absolută. Chiar şi sistemul de operare era unul nou.

Au urmat, firesc, diverse modele de iPhone, fiecare cu o serie de îmbunătăţiri aduse. Câteva elemente de bază au fost păstrate: tipul designului, meniul sistemului de operare sau poziţia logo-ului pe spatele telefonului. Cu fiecare model nou prezentat publicului, numărul de componente a crescut. Alături de procesor, chipsetul grafic şi baterie există o lungă listă a acestora: două camere foto, o cameră video, un compas digital, un sistem de navigare prin satelit, un barometru, un scanner de amprente, un display color de înaltă rezoluţie, o lanternă LED, senzori, un sistem stereo, circuite de encriptare, transmiţători radio ce se conectează prin Bluetooth, Wi-Fi sau mai recenta tehnologie NFC (near-fieldcommunication) şi, în cele din urmă, o mulţime de cabluri şi fire.

Toate aceste piese de mai sus sunt livrate de mai mult de 20 de companii de pe trei continente.

Drumul către asamblare se complică şi mai mult, pentru că unele dintre aceste piese ajung în centre unde sunt asamblate, întorcându se apoi la fabrica de origine pentru teste. Procesul seamănă cu cel prin care un bucătar realizează un fel de mâncare care va deveni parte a unei mese servite de un alt bucătar.

Senzorul de amprente este un exemplu relevant în acest sens. Călătoria butonului numit „home“ începe în China, în provincia Hunan, la o companie numită Lens Technology; aici, o formă artificială de safir este introdusă în partea superioară a butonului. Aceasta este partea pe care utilizatorii de iPhone o ating fizic, fiind realizată practic din acelaşi tip de safir sintetic folosit la ceasurile de lux, display-urile din aviaţie sau sistemele de rachete – factorul determinant este duritatea materialului, similară cu cea a diamantului.

Partea de sus a butonului este apoi legată un inel din metal, adus de la o altă fabrică a companiei aflată la 800 de kilometri depărtare, în provincia Jiangsu; produsul rezultate este apoi trimis pentru teste la fabrica NXP Semiconductors, aflată la distanţă de 1.600 de kilometri în Taiwan.

După teste, compania olandeză care deţine fabrica din Taiwan ataşează un chip importat de la o fabrică din Shanghai (alţi 1.000 de kilometri) şi un senzor de amprente de la o fabrică NXP din Europa (adăugăm 8.000 de kilometri itinerariului).

Drumul continuă către o altă unitate din Taiwan, Mektec, care va adăuga două componente din plastic: una venită din Japonia (2.000 de kilometri) de la o subsidiară a Panasonic şi una venită de la Shanghai (alţi 900 de kilometri) de la firma americană Molex. Mektec va ataşa aici şi un produs propriu, numit circuit flex, după care va expedia butonul înapoi în Japonia (2.000 de kilometri). Aici, toate componentele vor fi lipite între ele la o fabrică deţinută de Sharp; drumul continuă către destinaţia finală, la Zhengzhou, China, unde are loc asamblarea finală a unui iPhone. Telefonul este apoi expediat către clienţişi magazine de retail din întreaga lume.

Aceasta este povestea unei singure piese dintr-un iPhone: peste 19.000 de kilometri parcurşi de butonul „home“.

Călătorii similare parcurg şi alte componente: barometrul vine din Germania, ecranul Gorilla Glass din Kentucky, cele cinci amplificatoare de putere din California, Massachusettes, Colorado, Carolina de Nord şi Pennsylvania, senzorii de mişcare vin din Silicon Valley, cipul NFC din Olanda şi multe alte piese din Japonia, Taiwan, Coreea sau China.

Toate acestea parcurg un drum de peste 250.000 de kilometri – două treimi din distanţa de la Pământ la Lună. Dar povestea nu se opreşte aici, pentru că aceste calcule nu includ fazele de minerit sau de procesare a elementelor folosite în producţie sau cantităţileuriaşe de energie şi apă necesare obţinerii lor.

În final, „amprenta de transport“ a unui iPhone ajunge la peste 380.000 de kilometri; par astfel ciudate declaraţiile celor de la Apple, care explică faptul că aducerea pieselor din mai multe părţi ale lumii reprezintă o strategie de eficientizare a costurilor.