Zilnic ne lovim de prezenta tehnologiilor de afisare: de la telefoane pana la televizoare, de la terminalele caselor de marcat la ecranele cu plasma din aeroport, de la calculatoare desktop la portabile notebook, de la ecranele bancomatelor la reclamele luminoase din locurile publice.

Dar de cate culori avem nevoie pentru afisarea sumelor totale de plata la casele de marcat? In majoritatea cazurilor, una, cel mult doua culori sunt de ajuns. 

Primele aplicatii pentru PC se descurcau excelent cu 16 pana la 256 de culori iar de multe ori, asa cum se intampla in primele aplicatii de gestiune ce rulau sub sistemul de operare DOS, se multumeau si cu mai putin.

Primele generatii de telefoane mobile aveau ecrane monocrom si era suficient. Dar in acel moment tot ce trecea prin retelele de comunicatii erau vocea si, poate, mesajele text. In acest moment, prezenta camerelor foto la telefoane a impins exigentele in cazul ecranelor la minim 65.000 de culori. 

Pe masura ce tehnologiile din camerele foto vor avansa in megapixeli (numarul de puncte dintr-o imagine), si numarul de culori se va mari. Mesajele multimedia si tehnologia 3G vor fi motoare in aceasta directie. 

Dupa aceste exemple, legatura dintre definitia unei imagini reproduse si numarul de culori apare mai clara: cu cat o imagine are o definitie mai buna (numarul de puncte din care este alcatuita imaginea), cu atat numarul nuantelor de culoare (si ajungem astfel la termenul "culori") ce pot fi reproduse este de dorit a fi mai mare. Cele mai pretentioase sunt zonele de grafica unde trebuie sa avem o paleta de culori cat mai mare, astfel incat efectele vizuale sa fie dintre cele mai impresionante. 

Acelasi lucru se intampla in unele din jocuri in care avem nevoie de un numar de nuante de pana la 16 milioane de culori. Pentru un gamer, un numar redus de culori echivaleaza cu a distinge sau nu un obiect in timpul jocului.

Pe langa numarul efectiv de culori reproduse de un dispozitiv de afisare, la fel de importanta in confortul utilizatorului sunt si alte caracteristici precum rezolutia maxima, stralucirea, contrastul, unghiul de vizibilitate, timpii de constructie sau reproducere a imaginii,  dimensiunea maxima de afisare. De pilda, ca sa intelegem notiunea de timpi de reproducere a imaginii putem face un experiment: puneti doua monitoare LCD cu timpi de 8 ms (calitate excelenta) si de 25 ms (caracteristici mediocre) si veti vedea cu ochiul liber distanta in timp intre afisarea imaginilor. 

Cel mai edificator este un film de calitate DVD in care tranzitiile sunt foarte rapide. Circula si o gluma:  pe unul vedeti cum personajul deschide o usa (25 ms), iar in al doilea monitor (8 ms) subiectul este deja la birou in fata calculatorului.