Cui îi pasă de logistică?

Autor: Ioana Mihai Postat la 09 iulie 2012 188 afişări

Logistica are, mai mult decât alte domenii, un imens potenţial de atragere a investiţiilor. Cu atât mai mult cu cât România are ca principal atu poziţia sa geografică, din care se poate erija, deopotrivă, în poarta estică de intrare în Europa - a produselor ce vin pe calea maritimă - dar şi de hub regional. Investiţiile şi extinderile operatorilor de logistică sporesc, chiar şi în vreme de criză. Însă pentru a se dovedi un motor eficient de ridicare a economiei, logistica are nevoie de câteva lucruri: de legislaţie, de specialişti şi de investiţii în infrastructură.

"În fiecare organizaţie, în fiecare casă, în viaţa de zi cu zi există logistică", spune Dragoş Geleţu, director general al KLG Europe. Logistica nu înseamnă doar depozite şi camioane, ci o regăsim peste tot - de la organizarea evenimentelor şi a activităţilor de zi cu zi. Dar, la fel de bine, domeniul include sub umbrela sa operaţiuni complexe, ce pot îngloba soluţii tehnice extrem de avansate. Cum este, de exemplu, banda rulantă asemănătoare celor de la casele de marcat din supermerketuri, aflată în depozitul logistic al KLG Europe.

Banda are înclinaţia calculată atât de precis încât drumul produselor până la ieşirea din depozit să dureze exact atât timp cât este necesar pentru scanarea codurilor de bare, emiterea comenzilor în sistemul informatic al Orange, urmată de generarea şi transmiterea documentele necesare, care sunt tipărite în depozit la finalul <călătoriei> produselor pe bandă. Tot procesul durează în jur de două minute, iar exemplul este grăitor atât pentru organizarea sistemelor informatice, cât şi pentru modul în care a fost proiectat şi realizat depozitul. Sistemul a fost creat în momentul în care operatorul de telefonie mobilă a ales să externalizeze serviciile de logistică.

Astfel de cerinţe intră în categoria celor sofisticate, iar operatorii din domeniu sunt obligaţi să ţină pasul cu cele mai noi invenţii şi proceduri de lucru. "Trebuie să îmbunătăţim permanent activitatea", afirmă Cătălin Olteanu, general manager al FM Logistic România. El argumentează că nu pot fi făcute doar câteva ameliorări, ci este obligatoriu să existe un proces permanent, care să se desfăşoare pe o perioadă de ani de zile. "După aceea, dacă nu mai e nimic de îmbunătăţit, trebuie să ne reinventăm. După cum spunea Charles Darwin, <nu supravieţuieşte cel mai puternic sau cel mai deştept, ci acela care este capabil să se adapteze>", spune Olteanu. În cadrul organizaţiei pe care o conduce, el organizează săptămânal sedinţe în care sunt analizaţi indicii de performanţă ai companiei, fiind urmărite atât depistarea problemelor şi identificarea cauzelor, cât şi situaţiile în care "indicii de performanţă sunt o perioadă prea lungă în zona <verde>, respectiv fără probleme, ceea ce înseamnă că nu avem setate obiectivele corecte".

FM Logistic România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 22 de milioane de euro, are 700 de angajaţi şi 80.000 mp suprafaţă de depozitare. 57% din veniturile companiei se datorează activităţii de depozitare şi manipulare a mărfurilor, 40% revine diviziei de transport, iar restul cifrei de afaceri (3%) este realizată prin activităţi de co-packing, altfel spus, ambalări speciale. În opinia lui Cătălin Olteanu, în 2012 operatorii logistici au înregistrat plusuri, deoarece "consumul a mers foarte bine, a avut nişte vârfuri de sezon neaşteptate". Iar devalorizarea leului s-a simţit mai puţin în partea de preţuri la consumator şi mai acut "acolo unde pe noi ne doare foarte tare - când plătim chirii, când cumpărăm echipamente din import", spune reprezentantul FM Logistic România, care are în derulare o investiţie, construcţia celei de-a treia celule a depozitului logistic din Timişoara.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
logistica,
transport,
KLG Europe
/cover-story/cui-ii-pasa-de-logistica-9822875
9822875
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.