Oraşul care devine noul campion al României şi este considerat polul de business şi de talente al ţării noastre. Acesta lasă în urmă la acest capitol oraşe precum Bucureşti, Cluj sau Oradea

Postat la 28 iulie 2023 7565 afişări

Palas Campus a fost inaugurat în aprilie 2023, după nici trei ani de la demararea lucrărilor, şi bifează mai multe premiere: este cea mai mare clădire de birouri de clasa A din ţară; cea mai mare investiţie privată din Iaşi în ultimii 10 ani; proiectul care a primit primul credit verde acordat unei companii româneşti de International Finance Corporation (IFC), parte a Băncii Mondiale; singurul proiect care se află în dublu proces de certificare verde. Mai mult decât atât însă, el consolidează poziţia Iaşiului ca pol de business al ţării, cât şi ca pol de talente, cu peste 14.000 de angajaţi doar în proiectele IULIUS din centrul oraşului.

„Este un pol creativ şi de inovaţie în care şi-au stabilit sediul 13 companii multinaţionale foarte puternice din industriile IT & Automotive, inaugurarea proiectului realizându-se în prezenţa autorităţilor centrale, inclusiv a celor dedicate dezvoltării tehnologiei în România”, descrie, în câteva cuvinte, proiectul recent lansat Ionuţ Pavel, Office Buildings Manager la Palas Iaşi şi Palas Campus. Şase dintre cele 13 companii multinaţionale care au sedii în noul proiect au deschis primul lor birou din regiunea de nord-est – astfel că dincolo de premierele marcate de investiţia de 120 de milioane de euro putem spune că acesta este un nou hub de inovaţie al ţării. În plus, jumătate dintre companiile din Palas Campus sunt americane, importanţa proiectului fiind susţinută şi de participarea la lansare a Excelenţelor Lor, Kathleen Kavalec, Ambasadorul SUA în România, şi Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite.

Palas Campus este o continuare a ansamblului multifuncţional Palas Iaşi, inaugurat acum un deceniu şi care a reprezentat o investiţie de peste 320 milioane de euro, realizată tot de IULIUS. Ambele sunt proiecte ample de regenerare urbană, care au redesenat centrul Iaşiului şi au devenit prima destinaţie în ceea ce priveşte timpul liber, dar şi un „vibrant hub de business regional”, după cum îl descriu reprezentanţii companiei. „Ca să avem o imagine completă, prin cele două investiţii, în centrul Iaşiului s-a format poate cea mai mare comunitate de IT&C, outsourcing şi automotive din România, cele opt clădiri pe care le operăm însumând 130.000 mp de spaţii office clasa A, în care îşi au sediul nu mai puţin de 70 de companii. Este cel mai mare pol de talente, cu peste 14.000 de angajaţi, cu impact în retenţia tinerilor absolvenţi, care au acum oportunităţi să se dezvolte şi, astfel, motive în plus să rămână în ţară, în Iaşi”, explică Ionuţ Pavel.

Palas Campus este un proiect care a demarat în pandemie şi care s-a finalizat în mai puţin de trei ani, ceea ce a fost o provocare, dat fiind întregul context: „Cred că oricine îşi poate imagina cum se traduce acest lucru la nivel de efort investiţional, logistic, resursă umană şi implicare a industriilor din domeniul construcţiilor”. Nu în ultimul rând, este un proiect verde, proiectat şi construit astfel, cu materiale sustenabile, sisteme de optimizare a consumului şi eficientizare, inclusiv prin montarea panourilor fotovoltaice pe întreaga suprafaţă a acoperişului, facilităţi care susţin mobilitatea pietonală şi transportul alternativ şi exemplele pot continua. „Este prima clădire din România aflată într-un proces de dublă certificare, EDGE şi LEED, o particularitate importantă în contextul preocupării accentuate pentru sustenabilitate, nu doar a companiei noastre, ci a tuturor chiriaşilor. Un element diferenţiator sunt şi terasele verzi la înălţime, amenajate la etajul 4, utilizate drept zone de coworking în aer liber şi relaxare”, adaugă  reprezentantul IULIUS.

Un proiect pentru comunitate. „Investiţia IULIUS nu înseamnă doar dezvoltarea propriu-zisă a clădirii Palas Campus, ci şi integrarea proiectului şi a zonei în ţesătura urbană. Practic, o zonă insuficient dezvoltată şi neatractivă, contrar poziţionării sale centrale, a fost revitalizată şi transformată într-un hub inovativ, care a creat noi locuri de muncă, dar care aduce ceva în plus comunităţii, prin serviciile, magazinele şi dotările de care beneficiază atât angajaţii din clădire, cât şi vecinii”, descrie Ionuţ Pavel una dintre principalele caracteristici ale proiectului, respectiv felul în care se integrează în comunitate. Palas Campus s-a dezvoltat într-o zonă centrală - Sf. Andrei – din imediata vecinătate a Palas Iaşi, care nu a beneficiat de investiţii până acum, dar care, din perspectiva reprezentanţilor companiei, are un potenţial semnificativ pentru modernizarea oraşului, urbanistică şi economică.

Palas Campus se află în punctul zero al Iaşiului, foarte aproape de reperele principale de atracţie ale oraşului, ceea ce îl face foarte uşor accesibil, pietonal, cu automobilul personal sau transportul public. „Localizarea este unul dintre principalele atuuri pentru companii, care îşi doresc pentru angajaţii lor acces la o varietate de facilităţi, pentru eficientizarea timpului şi un grad ridicat de satisfacţie. Iar când vorbim de integrarea componentei office în proiecte mixte, atractivitatea este cu atât mai mare”, descrie Ionuţ Pavel poziţionarea proiectului. Gândit ca o continuare a primului proiect mixed-use de regenerare urbană din România – Palas Iaşi – şi aflându-se în imediata sa vecinătate, Palas Campus, beneficiază astfel de multiplele funcţiuni ale ansamblului, care reprezintă principala destinaţie de shopping şi entertainment din nord-estul ţării (63.000 mp - 270 de branduri, servicii, restaurante şi cafenele concept), având şi o grădină urbană de 5 hectare, care găzduieşte zeci de evenimente anual şi facilităţi de petrecere a timpului liber. „În plus, este parte din cel mai mare pol de business din România, o comunitate de 70 de companii, care şi-a dovedit în ultimul deceniu capacitatea de dezvoltare, rezilienţă şi viziune pe termen lung”, subliniază reprezentantul IULIUS.

De altfel, campusul a fost încă de la început conceput ca un proiect mixt integrat, menit să completeze ansamblul Palas. Faptul că acesta adaugă 60.000 mp ansamblului Palas, ajungând astfel la 130.000 mp de birouri clasa A şi peste 70 de companii găzduite, din domenii precum IT, automotive, banking etc., consolidează Palas Iaşi ca pol regional de business. „Dincolo de intenţia strategică, Palas Campus şi ansamblul Palas au nenumărate puncte de întâlnire, pornind de la similarităţi arhitecturale, până la faptul că ambele dezvoltări au un mix de funcţiuni care se completează.

Palas şi Palas Campus sunt feţele aceleiaşi monede şi soluţia IULIUS pentru regenerarea urbană a unei zone centrale a Iaşiului, care a devenit destinaţie magnet pentru localnici şi vizitatori, precum şi un nucleu regional de business care aduce inovaţie şi plusvaloare”, mai spune Ionuţ Pavel. „De altfel, acesta este un aspect pe care IULIUS îl are în vedere la toate proiectele sale, astfel încât acestea să fie cu adevărat relevante şi utile comunităţilor”, punctează reprezentantul IULIUS. În acest caz, vorbim şi despre realizarea unei noi artere, cu sens unic, care va lega două bulevarde importante. Lucrările sunt în derulare şi se adaugă unui proiect finalizat deja de modernizare sau lărgire a cinci străzi adiacente, astfel încât să poată absorbi şi fluidiza traficul din zonă. În total, este vorba despre o investiţie de 4,5 milioane de euro: „Regenerarea urbană este un demers de durată şi inclusiv compania noastră mai are planuri de dezvoltare în zonă, însă, dincolo de asta, e un start care poate da avânt altor numeroase investiţii care să aibă cu adevărat un impact în modernizarea oraşului”.



CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.