Mişcările antisistem sunt în creştere, iar liderii politici văzuţi ca „alternative“ beneficiază de tot mai mult suport - de la Donald Trump sau Bernie Sanders în Statele Unite până la Marine Le Pen şi al său Front Naţional în Franţa, Lega Nord în Italia sau Syriza în Grecia; ieşirea surprinzătoare a Marii Britanii din Uniunea Europeană se încadrează perfect în această categorie.

Care sunt însă cauzele care au dus la aceste sentimente antisistem? Ei bine, cea mai importantă pare a fi inegalitatea.

„Brexitul este de departe cel mai virulent răspuns la această senzaţie de inegalitate“, comenta recent Michael Hartnett de la Bank of America. Iar această senzaţie se datorează faptului că revenirea economică de după criza din 2008 a fost una care a favorizat anumite segmente ale populaţiei, adaugă el. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă un eşec al politicii regionale şi ar putea reprezenta sfârşitul pentru Regatul Unit, remarcă şi Cristian Pîrvulescu, profesor universitar: „Contrar a ceea ce se spune, Uniunea Europeană şi-a dovedit viabilitatea. Pentru că se vede astăzi că singurul lucru care a ţinut în comun diferitele părţi ale Regatului Unit a fost Uniunea Europeană; nu ştim dacă Regatul Unit va mai exista în forma actuală, după acest referendum.“ Scoţia şi-ar putea declara independenţa, spune Pîrvulescu, un referendum în acest sens având, de această dată, sorţi de izbândă.

Omul de rând ştie că nivelul său de trai a scăzut, costurile de zi cu zi au crescut, iar şansele unui job bun sunt tot mai mici. El aude că economia merge bine, dar vede o cu totul altă realitate - o diminuare a încrederii şi stagnare a economiei, crede şi Peter Schiff, analist al Euro Pacific Capital. Toate aceste frustrări alimentează practic sentimentele antisistem şi ajută partidele care marşează în această direcţie.

„Brexitul are mai multe componente - dar câteva sunt fundamentale - legi venite de la Bruxelles pe care nu le înţeleg şi nu le acceptă şi mai ales o chestie nespusă, ideea de a fi conduşi de Franţa sau Germania - cum să accepte ei să fie conduşi de ţara pe care au învins-o în război sau de cea pe care au eliberat-o? Din nou istoria se repetă şi e vorba de cine pe cine“, spune Cătălin Olteanu, director general al firmei de logistică FM România. Chiar dacă nu înţelege neapărat contextul economic actual, omul de pe stradă înţelege că ceva nu este în regulă. Şi chiar dacă partidele antisistem nu câştigă neapărat alegerile, ele duc dezbaterea publică într-o anumită direcţie; în cele din urmă, acest lucru s-ar putea însă să fie benefic.

Există, evident, mai mulţi factori care au dus la ridicarea acestor mişcări, majoritatea fiind rezultatul indirect al procesului de globalizare. Externalizarea locurilor de muncă, politicile privind refugiaţii şi chiar automatizarea anumitor procese (fapt ce duce la dispariţia unor locuri de muncă) sunt doar câteva exemple în acest sens. Unii analişti consideră însă că principala cauză ar fi politicile monetare adoptate de state, aşa cum este cazul Marii Britanii: „Votul din Anglia ilustrează perfect ineficacitatea politicilor implementate de principalele instituţii financiare ale lumii“, crede Peter Schiff. Relaxarea cantitativă adoptată de băncile centrale din Europa, Statele Unite sau Japonia a dus la creşterea inflaţiei, iar fenomenul în cauză i-a ajutat, aşa cum se întâmplă de obicei, pe acei câţiva care constituie aşa-numita pătură superioară a societăţii.

Efectul a fost unul previzibil: în vreme ce bursele şi-au revenit iar acţiunile au crescut, oamenii de rând au suportat numeroase măsuri de austeritate; iar acest scurtcircuit a dat un nou suflu mişcărilor antisistem.

O altă mişcare antisistem prezentă deja de ceva vreme în Europa este euroscepticismul - cei care nu sunt de acord să cedeze o parte din puterea de decizie a statului către o entitate suprastatală. Discuţia este una care probabil nu se va încheia niciodată, însă îndoielile unora nu au fost încă suficiente pentru a anunţa apusul comunităţii europene. Euroscepticismul se defineşte ca o mişcare de protest împotriva Uniunii Europene şi opoziţia faţă de integrarea europeană, iar partidele cu acest profil câştigă tot mai mulţi simpatizanţi pe măsură ce state precum Germania impun măsuri nepopulare, aşa cum a fost cota obligatorie de refugiaţi. Votanţi din majoritatea statelor membre migrează către partidele extremiste, ignorând uneori mesajele cu tentă rasistă sau antisemită pe care acestea le exprimă. „Forţele populare sau extremiste nu au mai avut atâta forţă şi nu au fost atât de bine reprezentate în aproape 60 de ani“, a subliniat Cecilia Malmstrom, comisarul UE pentru comerţ.

„Vorbim de efectul unor decizii politice proaste - parlamentul de la Bruxelles arată corupt şi dă o grămadă de legi şi sugestii cel puţin aiuristice în anumite cazuri impunând gratuit unor ţări să respecte aberaţii care afectează majoritatea pentru a proteja minorităţi sau structuri de nişă“, crede Cătălin Olteanu, director general al FM România.

Ţările cu cel mai mare număr de eurosceptici sunt Grecia, Spania, Marea Britanie şi Cipru. Dintre acestea, trei au în comun modul extrem de aspru în care au fost lovite de criza financiară. Grecia, Spania şi Cipru au fost chiar în pragul falimentului - doar datorită măsurilor impuse de Uniunea Europeană au putut avea o anumită continuitate economică. Cu toate acestea, populaţia a fost dur afectată de măsurile de austeritate, ceea ce a crescut gradul de neîncredere atât în instituţiile locale de guvernământ, cât şi în cele interstatale.

„Suntem într-un moment de maxim pericol din punctul de vedere al existenţei Uniunii Europene în forma actuală, iar elementul care mă duce la această concluzie este blocarea de către Germania şi Franţa a acordului de liber schimb cu Statele Unite ale Americii (TAFTA sau acordul transatlantic de liber schimb – n.red.); acesta a fost respins de doar două ţări, Franţa şi Germania, după Brexit, adică este o reorientare a acestor două ţări în cadrul european“, subliniază analistul Mircea Coşea. Într-un fel sau altul, spune el, au eliminat un concurent important la putere, care este Marea Britanie, şi au rămas astfel două state care încearcă să preia direct controlul asupra Uniunii Europene. Acest control nu este însă acceptat, pentru că la recentul summit G20 din China Jean-Claude Juncker a declarat în mod surprinzător că Uniunea Europeană continuă negocierile cu SUA, în ciuda opoziţiei manifestate de Germania şi Franţa. Aceste disensiuni între statele membre există pentru că cele două nu acceptă în zonă concurenţa americană, o concurenţă puternică. Firmele americane au o putere mai mare decât cele europene şi un avans tehnologic, iar pe de altă parte se pare că Germania şi Franţa renunţă încet-încet la acordurile comunitare în favoarea unora bilaterale, dezvoltate zi de zi cu Rusia, cu China, cu India. „Aceste acorduri arată că ele au o cale proprie pe care o folosesc din plin; stabilitatea economiei germane se explică prin relaţiile comerciale cu China, acolo unde au foarte multe comenzi. Atât Germania cât şi Franţa au investit capital imens în China şi în Rusia, cel puţin în Rusia este o invazie de capital franco-german în domenii cheie, precum energie, construcţii, armament sau medicamente. Este astfel convenabil pentru ele să aibă o politică mai detaşată faţă de Uniunea Europeană, şi din acest motiv eu cred că pasul pe care l-au făcut prin refuzarea acordului cu SUA arată o nouă orientare pe care cele două ţări o au“, mai spune Coşea. Tot el arată că pentru România situaţia este clar nefavorabilă, în condiţiile în care disensiunile există între ce-a mai rămas din UE şi aceste două ţări iar bugetul suferă. Fondurile care se vor mai da vor fi din ce în ce mai restrictive, iar interesul de a ridica ţările rămase în urmă va trece undeva pe planul secund. S-ar putea ca Franţa şi Germania să nu mai fie, la un anumit moment, interesate de investiţii în state ca România sau Bulgaria, căutând alte zone care să le fie mai favorabile pe termen lung. Pentru că raporturile cu Rusia şi China sunt pe termen lung: Rusia asigură energie, în vreme ce China reprezintă piaţa de desfacere - lucruri pe care nicio ţară din Uniunea Europeană nu le poate asigura.

Mergând pe aceeaşi linie, ajungem la poate cea mai vizibilă şi în acelaşi timp periculoasă manifestare a mişcărilor antisistem: Donald Trump. Trump a stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să contruiesc un zid mare - un zid uriaş, de fapt - la graniţa de sud, şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele“.

Trump e specializat în marketing şi a intuit corect supărarea unei mari mase de americani care s-au săturat de propaganda drepturilor omului şi a şanselor egale, consideră Cătălin Olteanu. „Adică ei se duc în război, cuceresc, eliberează şi după aceea trebuie să plătească preţul cuceririi. Sistemul american a devenit extrem de ipocrit şi Trump asta promite, să îi scape de ipocrizie. Iar dacă mă uit la Uniunea Europeană, e cam aceeaşi poveste.“  Americanii nu au ales în ultimul secol un preşedinte fără experienţă politică, cu excepţia lui Eisenhower, care a câştigat al doilea război mondial. Dacă Trump va reuşi să câştige alegerile din 2016, va fi într‑adevăr o premieră pentru Statele Unite. După cum spunea chiar Trump: „Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere“.

Aflaţi de ce 2016 a fost numit "Anul regizat de Tarantino"