100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Anca Georgescu Aladgem, Romtelecom
Anca Georgescu Aladgem lucrează din 2007 în cadrul Romtelecom ca director executiv de resurse umane, iar experienţa a dobândit-o atât în România, cât şi în state precum Polonia sau Grecia.
Anca Georgescu Aladgem este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, si ale galei "Woman in Power" (19 martie 2014).
A condus, din punctul de vedere al capitalului uman, procese ample de schimbare organizaţională. Îi vin în minte spontan câteva exemple de reuşite în carieră. "Din punct de vedere al HR, Romtelecom este o companie în care s-a construit mult şi cu resurse relativ puţine, multe din procesele noastre fiind considerate bune practici în cadrul grupului", spune Anca Georgescu. În categoria reuşitelor din carieră se află şi faptul că a avut şansa să lucreze dincolo de graniţele României. Despre greşeli, tot ea spune că sunt zeci de lucruri pe care le-ar face diferit dacă s-ar întoarce la o anumită situaţie cu mintea de acum. "Pe de altă parte, sunt şi lucruri pe care le-aş face la fel."
BUSINESS Magazin: Cat de greu isi croieste o femeie drumul in lumea de business?
Anca Georgescu Aladgem: Vreau sa spun de la bun inceput ca ma feresc de generalizari pentru ca le consider periculoase.
Drumul unei femei in lumea de business poate sa fie la fel de usor sau la fel de dificil ca al unui barbat. Este diferit, asta e sigur. A fi femeie nu este un dezavantaj, nu face lucrurile mai usoare sau mai grele, ci diferite. Da, este adevarat ca o femeie puternica in business este mai degraba o exceptie decat o regula, dar in Romania lucrul acesta este totusi mai putin flagrant decat in alte tari. Uite, iti dau exemplul Romtelecom: peste 30% dintre sefii din Romtelecom sunt femei.
Exista si in cultura romaneasca tot soiul de prejudecati, dar, sa nu uitam, femeia din Romania munceste. Si o face bine, utilizand registre foarte diferite, cu care, daca e sa facem neaparat o comparatie, barbatii nu jongleaza intotdeauna la fel de natural. Uite, eu practic o meserie in care activeaza multe femei, dar lucrul acesta nu se intampla doar pentru ca este nevoie de acel "sentiment" specific femeilor. Daca esti doar emotionala, gresesti. Iar in HR, lucrul acesta se vede foarte bine. Pentru ca aceasta meserie implica si o doza puternica de "tehnicalitate", de "know-how", de coerenta si exactitate.
In ceea ce ma priveste, eu nu mi-am perceput niciodata feminitatea ca pe un handicap in ceea ce numim "o lume a barbatilor". Cred in feminitate fara sa fiu o feminista si nu cred in acel hibrid de "femeie-barbat", care sacrifica totul pentru cariera. Ca femeie, ai deja un arsenal genetic, nu trebuie sa il remodelezi, sa il sacrifici, ci doar sa il adaptezi realitatii in care existi. Si trebuie sa fii impacata cu tine. Daca te gandesti ca iti va fi mai greu sa iti croiesti drumul in lumea de business doar pentru ca esti femeie, cu siguranta nu esti impacata cu "conditia" ta si atunci vei avea tendinta sa lupti impotriva ei mai degraba decat sa ii folosesti atuurile in favoarea ta. Pentru mine este important sa fiu femeie, nu abdic de la asta.
BUSINESS Magazin: E mai usor sau mai greu sa te impui ca lider fiind femeie?
Anca Georgescu Aladgem: Merg pe aceeasi directie logica si o sa ma refer la diferente, nu la comparatii. Sunt foarte multe modele de lideri. Si toti foarte diferiti. Depinde in fata cui te impui si in ce context. Depinde cum te impui. Depinde ce intelegi prin a fi leader. Toate aceste lucruri se reflecta diferit in schema mentala a unei femei fata de cea a unui barbat.
In mintea mea, liderul este cel care vede o catedrala grandioasa, are viziunea ei, o simte, si are capacitatea de a-i convinde pe ceilalti sa inceapa sa puna, alaturi de el, caramizile. Femeia, prin natura ei, este un lider mai deschis consultarii cu ceilalti si dialogului, iar asta poate sa o faca sa se impuna mai usor. Apropo de aceasta atitudine si de diferentele dintre noi, se spune, spre exemplu, ca femeile considera ca deciziile se iau in sedinta, pe cand barbatii considera ca acestea se stabilesc inainte.
Femeile lider aduc un alt tip de valori: au o mai mare putere de conciliere, negociaza mai bine, influenteaza cu mai multa dibacie, asculta cu mai multa atentie, dau glas parerilor din jur. Vorbind insa de un lider si de capacitatea sa de impunere, acasta deschidere consultativa nu inseamna ca decizia finala si responsabilitatea nu ii revin acestuia. Te poti impune, fie barbat, fie femeie, atunci cand le dai celor din jurul tau motive sa te urmeze intr-un fel sau altul.
BUSINESS Magazin: Cum v-ati caracteriza stilul de conducere si/sau de creare a unei afaceri?
Anca Georgescu Aladgem: Nu stiu, chiar nu stiu Cred ca sunt ferma si onesta si cred ca nu fug de decizii si de raspundere. Pot sa fiu foarte critica pentru ca, chiar daca nu mai simt nevoia sa fiu perfecta ca in trecut, am standarde ridicate. Ma bucura sa stiu ca cei din jurul meu nu considera ca iau decizii bazate pe argumente personale pentru ca, in aceasta privinta, ceilalti sunt singurii care pot sa dea verdictul. Si mai e ceva ce am construit in timp: grija fata de felul in care imi distribui atentia. Echipele, oamenii cu care lucrezi sunt uneori ca niste copii care te solicita sa le acorzi cat mai multa atentie, sa le oferi cat mai mult din timpul tau. Este un detaliu foarte subtil si mi-am creat atentie fata de el.
BUSINESS Magazin: Care sunt calitatile feminine care ajuta in business?
Anca Georgescu Aladgem: As spune ca nu strica deloc feminitatea. Bine inteleasa si bine exprimata, desigur Apoi, gratia, inteligenta, umorul, capacitatea de a face concesii. Sunt, de exemplu, situatii cand trebuie sa alegi intre a avea dreptate cu orice pret sau a pastra o relatie. Concesia este sa alegi sa muncesti pentru acea relatie si sa nu o sacrifici doar de dragul de a avea mereu dreptate. Apoi, uneori poate fi chiar enervant cand o femeie are mereu dreptate, la fel cum poate deveni neplacut cand isi exagereaza arsenalul feminin sau se ia prea mult in serios fara sa mai fie cu adevarat luata in serios…Sunt extreme care trebuie evitate. Un echilibru care sa nu faca femeia nici foarte evidenta, dar nici o umbra palida este adevarata provocare atunci cand e vorba de calitatile feminine in context profesional.
BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
Anca Georgescu Aladgem: Sunt destul de consecventa la parfumuri. Imi este familiar Premier Jour de la Nina Ricci si, ceva mai nou, L'Eau D'issey de la Issey Miyake.
Cand vine vorba despre haine si accesorii nu sunt deloc "brand addicted". Nu sunt o colectionara de haine si de accesorii pe care sa cheltuiesc sume exorbitante si nici nu tin ca acestea sa aiba un anumit brand.
BUSINESS Magazin: Destinatii de vacanta preferate
Anca Georgescu Aladgem: Imi place Egiptul. Imi place si New York-ul, desi am fost o singura data. In Romania, aleg Delta si Dragoslavele, iar pe litoralul nostru merg cu placere in extra sezon. Imi place sa mananc peste bun si sa fie cat mai putina lume in jur.
BUSINESS Magazin: Cum impacati cariera cu viata de familie?
Anca Georgescu Aladgem: Cu bine Am un sot care m-a inteles, mi-a acceptat orele tarzii de la birou si consumul pe care il aduc responsabilitatile mele. Apoi, fiicei mele am vrut sa ii ofer un model. Nu neaparat de urmat, ci de studiat, de observat. Am vrut sa ii arat ca o femeie poate sa faca lucruri diverse, ca poate sa fie activa, dinamica, pe picioarele ei si nu "intepenita" intr-o unica postura, aceea de mama sau de sotie. Nu e nimic gresit sa fii nici mama, nici sotie, dar aratandu-i cat de divers se poate manifesta o femeie, am vrut, apropo de prima intrebare, sa ii transmit ca orice poate sa faca un baiat poate sa faca si o fata, uneori chiar mai bine.
Am o fiica ambitioasa si ma bucura asta. La fel si faptul ca este mandra de mine, de statutul meu de mama care face lucruri.
Sigur ca am facut si sacrificii, impacand viata de familie cu cea profesionala, era inevitabil, dar toata viata este o echilibristica fina intre compromisuri mai mari sau mai mici.
BUSINESS Magazin: Carte, muzica film: ce preferati?
Anca Georgescu Aladgem: Le prefer pe toate.
La capitolul carti, am aproape Cvartetul din Alexandria de Lawrence Durrell.
Imi mai plac cartile lui Malcolm Gladwell. Imi place felul in care explica el anumite fenomene sociale, si performanta exceptionala a unor Bill Gates sau Beatles intr-un fel in care nu te-ai fi gandit poate. E foarte interesant.
Apoi, este o carte care probabil ma face o romantica incurabila, daca ma gandesc ca acolo regasesc cea mai frumoasa declaratie de dragoste, La Rascruce de Vanturi a lui Emily Brontë. Citesc cu placere si Nichita Stanescu.
Ascult Nicu Alifantis, Bob Dylan, Bon Jovi, balade.
Un film care imi place mult pentru optimismul pe care il transmite este Being Julia cu Annette Bening.
BUSINESS Magazin: Care e lucrul din viata dvs pe care il pretuiti cel mai mult?
Anca Georgescu Aladgem: Familia, fara niciun dubiu.
BUSINESS Magazin: Vi se pare ca discutia despre discriminarea de gen mai este de actualitate in 2012?
Anca Georgescu Aladgem: Am sentimentul ca da. Nu vreau sa intru in dezbateri elaborate in acest sens, dar, la nivel de "feeling", da. In primul rand pentru ca politica este inca dominata de barbati, pentru ca ei detin pozitiile cheie, iar acest lucru aduce cu sine o posibila discutie. Pe de alta parte sunt si forme mult mai subtile, de natura culturala, mult mai profunde. Acele cutume, acele idei care s-au sadit undeva adanc in mintile noastre care inca mai sustin ca femeia trebuie sa stea in umbra barbatului. Da, prejudecati exista si probabil ca intr-o forma sau alta vor exista mereu. Insa eu cred ca toti copiii nostri trebuie sa creasca fiind convinsi ca au sanse egale si isi datoreaza respect unii altora. Ca pot sa faca orice isi doresc, indiferent ca sunt baieti sau fete.
BUSINESS Magazin: Ce responsabilitati aveti si de ce portofoliu va ocupati?
Anca Georgescu Aladgem: Unii colegi ma descriu ca fiind "umana" si avind "resurse", uneori surprinzatoare. Maritata, o fiica de 15 ani.
Lucrez din 2007 in cadrul Romtelecom ca Director Executiv de Resurse Umane si am o experienta vasta in domeniu, atat in Romania, cat si in state precum Polonia sau Grecia. Am condus, din punctul de vedere al capitalului uman, procese ample de schimbare organizationala, punind accent pe echilibrul dintre o utilizare justa a resurselor si performanta, pe de o parte si construirea si dezvoltarea unui climat organizational sanatos. Echipa de resurse umane pe care o conduc a reusit sa combine, cu succes reflectat in rezultatele sondajelor de climat organizational, orientarea spre eficienta si construirea de competente bazate pe valori.
Din 1999 pina in 2007 am lucrat in cadrul producatorului de bauturi racoritoare Coca-Cola HBC, in cele trei tari mentionate. In Romania, ultima pozitie din CCHBC a fost cea de country manager resurse umane pentru operatiunile locale. Din 2002 pana in 2004, a fost country manager al Coca-Cola HBC Polonia, iar in perioada 2004-2007 a fost sef al procesului de afaceri al corporatiei pentru resurse umane in cadrul Coca-Cola HBC Grecia.
BUSINESS Magazin: Care este cea mai mare reusita din cariera si care este cel mai mare regret?
Anca Georgescu Aladgem: Ar trebui sa imi fi incheiat cariera deja ca sa raspund la aceasta intrebare. Nu stiu care este cea mai mare realizare de pana la acest moment, dar sunt cateva la care ma pot gandi spontan: spre exemplu, din punct de vedere HR, Romtelecom este o companie in care s-a cosntruit mult si cu resurse relativ putine, multe din procesele noastre fiind considerate bune practici in cadrul grupului. Ne-am confruntat, din pacate, cu perioadele mai dificile care au dus la decizii grele. Totusi, daca vorbim de reorganizari, de exemplu, sunt multumita ca toti cei care au plecat din companie au plecat in conditii decente. Imi place ca, in multe din locurile prin care am trecut, am lasat in urma mea lucruri pe care le-am facut la un moment dat intr-un anumit fel si de atunci se fac tot asa. Sunt mandra de echipa mea de acum. Sunt bucuroasa ca am avut sansa sa lucrez dincolo de granitele Romaniei.
Cat despre regrete, cu siguranta am facut greseli, sunt zeci de lucruri pe care le-as face diferit daca m-am intoarce la o anumita situatie, cu mintea de acum. Pe de alta parte, sunt si lucruri pe care le-as face la fel. Regret, spre exemplu, ca nu am construit mai mult in zona de business propriu. Dar, in general, sunt genul de om care construieste pe experienta, buna sau mai putin buna, prin urmare si regretele si reusitele sunt temelia a ceea ce sunt si fac acum si in viitor.
BUSINESS Magazin: Care a fost cel mai dificil moment de pana acum din cariera?
Anca Georgescu Aladgem: Gestionarea restructurarilor si a proiectelor de reduceri de costuri, pentru ca implica oameni si intotdeauna au o incarcatura emotionala puternica. Focusul in astfel de cazuri este sa ramai corect si in relatie cu oamenii, si cu compania, si cu tine. Este dificil sa comunici lucruri dureroase, chiar daca intelegi argumentele.
Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.
Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro