100 TINERI MANAGERI DE TOP - Alexandru Drăgoiu, E-Boda
E-Boda, firmă pe care a înfiinţat-o în 2001, a înregistrat anul trecut o creştere de 10% faţă de 2010, ajungând la 15 milioane de lei.
Înainte de 2001 mergea frecvent în SUA, unde locuia familia sa. În acel moment DVD player-ul era un produs bine vândut pe pieţe mature, mai ales în SUA, îşi aminteşte el. "Am văzut cum o firmă relativ necunoscută, APEX, a ajuns numărul unu în vânzări prin lansarea unui DVD player care citea toate formatele de fişiere." Pornind de la acel model s-a gândit să aducă şi în România un produs personalizat. "Practic toată experienţa mea profesională se reduce la E-Boda"", spune Alexandru Drăgoiu, care a pus bazele firmei la 23 ani, când a terminat facultatea. Îşi asemuie parcursul profesional cu o călătorie de-a lui Indiana Jones. "A fost un periplu în care m-am dezvoltat ca om şi adult prin intermediul acestui job." Se declară fericit de faptul că după 11 ani, E-Boda "a lăsat urme adânci în industrie, ca brand local".
Firma, în care lucrează acum 20 de oameni, şi-a crescut anul trecut vânzările cu 10% faţă de 2010, ca urmare a diversificării gamei de produse - prin introducerea "E-Boda Life", a categoriei car-audio şi TV LED - dar şi graţie unei uşoare creşteri a pieţei.
Cea mai dificilă perioadă pentru E-Boda, spune Alexandru Drăgoiu, a fost perioada 2007 - 2008, în care "am avut opinii divergente cu asociatul de la momentul respectiv. A fost un drum greu şi dureros dar am trecut peste el cu multă răbdare şi determinar".
Crede că vocaţia lui principală este cea de a-i învăţa pe cei din jur. "Chiar dacă voi conduce o firmă, voi fi vorbitor public sau trainer, îmi doresc să acumulez informaţii şi să dau mai departe aceste cunoştinţe", spune antreprenorul. O influenţă în acest sens are, gândeşte Drăgoiu, faptul că mama sa este profesoară; dar mărturiseşte că satisfacţia cea mai mare este când aude: "Alex, cât de mult îmi foloseşte acea chestie învăţată de la tine". "Chestia"" poate fi un principiu de time management, cum să alergi, o tehnică de citit rapid, poate fi orice, "însă îmi place foarte mult să adun informaţii şi să le dau mai departe".
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro